2.000 de ieşeni, la Marşul pentru viaţă
La Iaşi s-a desfăşurat sâmbătă, 21 martie 2015, cea de-a V-a ediţie a Marşului pentru viaţă, manifestare din cadrul evenimentului „Săptămâna pentru viaţă“ (19-25 martie). 2.000 de persoane de diferite vârste, susţinători ai valorilor tradiţionale şi ai programelor şi iniţiativelor dedicate protejării copiilor şi familiei, au participat la marşul organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru a arăta că fiecare viaţă umană este unică şi are o valoare infinită.
În acest an, Marşul pentru viaţă a coincis cu Ziua Internaţională a Copilului cu Sindrom Down, tema aleasă fiind „Fiecare viaţă este un dar“. În Iaşi, traseul marşului a fost următorul: Piaţa Unirii - Colegiul Naţional - Bulevardul Independenţei - Strada I. C. Brătianu - Teatrul Naţional - Bulevardul Ştefan cel Mare, cu oprire în faţa Catedralei Mitropolitane. La eveniment au fost prezente 2.000 de persoane de diferite vârste, susţinători ai valorilor tradiţionale şi ai programelor şi iniţiativelor dedicate protejării copiilor şi familiei, precum şi numeroşi preoţi ortodocşi şi romano-catolici.
„Respectăm darurile primite“
La final, au fost rostite alocuţiuni din partea organizatorilor. „Marşul pentru viaţă este un eveniment naţional, desfăşurat în acest an în 77 de oraşe din România şi din Republica Moldova şi care se încrie în rândul unor manifestări europene pro viaţă. La ediţia din acest an am dorit să punem accentul pe viaţa văzută ca un dar al Bunului Dumnezeu. Darurile nu se refuză, ele se primesc şi te bucuri de ele indiferent dacă mai ai sau indiferent dacă îţi plac sau nu. Dacă, din politeţe, respectăm darurile primite sau oferite de la semenii noştri, cu atât mai mult consider că trebuie să fim politicoşi cu Dumnezeu. Să nu uităm că de foarte multe ori, când copiii sunt diagnosticaţi cu diferite probleme în existenţa lor intrauterină, acest lucru se întâmplă din cauza noastră, a celor maturi, din cauza unor tratamente sau comportamente inadecvate. Cu ce sunt pruncii vinovaţi în aceste situaţii când suferă din cauza noastră şi tot noi suntem cei care dorim să le întrerupem cursul vieţii? Chiar dacă nu se întâmplă din cauza noastră, în viaţă nu primim tot timpul ceea ce ne place; problema nu e de ce ne dă Dumnezeu, ci cât de responsabili suntem“, a spus părintele Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Îndemnul meu pentru viitoarele mame e să gândească cu inima şi să ia decizii cu precauţie şi cu mare atenţie“
În continuare, a rostit un cuvânt părintele Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Familie din cadrul Episcopiei Romano-Catolice, după care Andreea Dăncinescu, persoană cu dizabilităţi locomotorii, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Psihologie, a vorbit despre ce înseamnă viaţa pentru ea: „În momentul în care Dumnezeu alege să vină pe lume copii cu probleme, înseamnă că acest lucru are un rost şi nu avem noi dreptul să întrerupem cursul vieţii unei fiinţe umane neajutorate. Îndemnul meu pentru viitoarele mame e să gândească cu inima şi să ia decizii cu precauţie şi cu mare atenţie. Cunosc cazuri de mame cărora, mergând la medic, li s-a spus: ne pare rău, dar din acest copil nu mai ai ce face; are o dizabilitate irecuperabilă. Printre aceste cazuri este şi cel al mamei mele, căreia medicii i-au spus că viitorul ei copil va fi o persoană cu care nu se va putea lucra şi pe care nu se va putea baza. Am 22 de ani, sunt studentă în anul al II-lea la Facultatea de Psihologie şi spun cu tărie că se pot face lucruri minunate dacă ai iubire şi devotament. Când Dumnezeu hotărăşte să aducă pe lume şi să îngăduie viaţă copiilor cu dizabilităţi, înseamnă că El ştie de ce trebuie să facă acest lucru şi înseamnă că noi trebuie să ne schimbăm perspectiva în ceea ce priveşte viaţa şi darurile oferite de Dumnezeu“.
„Pentru mine, Andreea (foto) e o binecuvântare. Sunt o mamă binecuvântată că am un copil ca Andreea. Copiii cu dizabilităţi nu sunt veniţi pe lume în mod întâmplător; noi avem foarte mult de învăţat de la ei. Îndemn pe toţi părinţii în situaţii similare cu a mea să privească cu ochii larg deschişi către minunea care le-a fost dăruită, căci vor învăţa de la copiii lor cu probleme ce este valoarea, ce este demnitatea, ce este iubirea de aproapele şi, mai ales, ce înseamnă să dăruieşti şi să primeşti viaţă. Dreptul la viaţă este al tuturor copiilor. Trăim nişte vremuri de schimbare, de transformare, în care e necesar să reînvăţăm ce este iubirea şi faptul că dreptul la viaţă este un dar oferit de Dumnezeu“, a dăugat şi Mihaela Dăncinescu, mama Andreei.
Cea de-a V-a ediţie a Marşului pentru viaţă organizat la Iaşi s-a terminat cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru“ de către toţi cei 2.000 de participanţi.