2.500 de porci din Insula Mare a Brăilei vor fi sacrificaţi din cauza pestei porcine

Data: 03 Decembrie 2007

Comandamentul Central Antiepizootic Bucureşti a decis vineri sacrificarea celor 2.500 de porci din rezervaţia naturală Insula Mică a Brăilei, zonă unde, în urmă cu o lună şi jumătate, au fost depistate două focare de pestă porcină. Decizia a fost luată după ce porcii din insulă au fost vaccinaţi antipestos imediat după depistarea virusului, specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Brăila urmând să pună în aplicare măsura eutanasierii începând de săptămâna viitoare. Potrivit directorului DSV Brăila, Gicu Drăgan, imediat după eutanasiere, porcii fie vor fi incineraţi într-o instalaţie specială, fie strânşi după sacrificare de o firmă de specialitate şi, ulterior, incineraţi. Parcul Natural Balta Mică a Brăilei a intrat în carantină de gradul II pe 9 octombrie, după ce trei porci semisălbatici au fost găsiţi morţi, iar analizele de laborator au confirmat existenţa pestei porcine. Deoarece pesta porcină este o boala care ucide în timp scurt porcii de pe suprafeţe foarte întinse, s-a luat măsura vaccinării tuturor porcinelor din gospodăriile din Insula Mare a Brăilei, precum şi a celor din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Balta Mică a Brăilei, rezervaţie naturală unde se poate ajunge doar cu barca, cuprinde şapte insule şi ostroave mari, ce însumează 152 de kilometri pătraţi, întinzându-se de la Brăila până la podul peste Dunăre, de la Giurgeni-Vadul Oii. Caracteristice acestei zone sunt braţele Dunării, care înconjoară Balta Mică a Brăilei, canalele mărginite de şiruri de sălcii, lacurile parţial acoperite de vegetaţie acvatică şi înconjurate de stuf, papură şi asociaţiile vegetale forestiere, pajiştile de luncă, pădurile de luncă. Din totalul speciilor de păsări identificate aici, peste 40 se află pe lista Directivei Păsări şi 34 de specii se află pe lista Convenţiei de la Berna privind conservarea vieţii sălbatice şi habitatelor naturale în Europa.