20 de ani de la renaşterea Academiei Române

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a spus că Decretul-lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, emis în anul 1990 de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, a însemnat „o renaştere“ a instituţiei, „revenirea la o situaţie normală“. La 1/13 aprilie 1866, prin decretul dat de Locotenenţa domnească, s-a întemeiat Societatea Literară Română, devenită, în 1867, Societatea Academică Română şi, în 1879, printr-un decret semnat de Carol I, aceasta „se declară institut naţional cu denumirea Academia Română“.

„La începutul anului 1990, Academia avea un număr mic de membri, care supravieţuiseră, fiindcă vârsta înaintată a acestora redusese mereu numărul lor şi se afla în situaţia în care nu mai avea institute de cercetare“, a explicat Ionel Haiduc, conform Agerpres. Potrivit preşedintelui Academiei, „în urma decretului, o serie de institute care fuseseră împrăştiate în diverse părţi în ţară - la ministere, la universităţi - au revenit la cerere, pe baza propriei dorinţe, la instituţia-mamă“. Au fost reprimiţi în Academie o serie de membri care fuseseră excluşi din motive politice în anii 1948-1950, „din păcate, practic, toţi ca membri post-mortem“, şi s-a reluat primirea de noi membri, proces întrerupt în 1975. Ionel Haiduc a subliniat că, „prin revenirea institutelor, activitatea Academiei a devenit foarte importantă în peisajul ştiinţelor româneşti, în domeniile pe care le cultivă, în primul rând istoria şi limba română, care au stat la baza înfiinţării acesteia, dar şi în ştiinţele exacte“. „Academia îşi doreşte un rol de consultant în domenii care necesită expertiză ştiinţifică, inclusiv în cazul deciziilor politice, şi intervine, din iniţiativă proprie, sau la solicitarea autorităţilor, în chestiuni importante ale statului“, a spus preşedintele Academiei Române. Haiduc a amintit contribuţia Academiei la elaborarea strategiei României pe perioada post-aderare, ca şi intervenţia importantului for de ştiinţă şi cultură în „probleme legate de arhitectura oraşului Bucureşti, în cazul Roşia Montană, ori în chestiunea aşa-zisei limbi moldoveneşti“. Preşedintele Academiei Române a spus că, în aceşti 20 de ani, instituţia pe care o conduce a publicat tratate importante, precum cel de Istoria Românilor (în opt volume), încheie Dicţionarul General al Limbii Române (DGLR), început de mai bine de 100 de ani, şi a terminat Dicţionarul Literaturii Române. La 1/13 aprilie 1866, prin decretul dat de Locotenenţa domnească, s-a întemeiat Societatea Literară Română, devenită, în 1867, Societatea Academică Română şi, în 1879, printr-un decret semnat de Carol I, aceasta „se declară institut naţional cu denumirea Academia Română“. Au fost ani când Academia Română a primit mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, înscrise în istoria naţională şi internaţională. Odată cu anul 1948, prin decret prezidenţial, Academia Română a devenit Academia Republicii Populare Române, pentru ca în august 1965 să primească numele de Academia Republicii Socialiste România. Prin Decretul-lege nr. 4 din 5 ianuarie 1990, Academia Română îşi reia numele şi, odată cu aceasta, a fost reluată şi amplificată tradiţia celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, conform Agerpres.