25,5 milioane de euro pentru sectorul laptelui şi agricultura ecologică
În 2010, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va sprijini agricultura ecologică şi sectorul laptelui cu o sumă totală de 25,545 milioane de euro. Acordarea ajutoarelor a fost aprobată de Comisia Europeană, în perioada următoare ministerul urmând a elabora procedurile de aplicare z Crescătorii de vaci vor primi ajutorul o singură dată pe an, în timp ce producătorii din sectorul de producţie vegetală şi animalieră ecologică vor primi sprijinul doar dacă se află în perioada de conversie (anul 1, 2 sau 3).
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat că, în perioada următoare, două noi scheme de sprijin pentru sectorul agricultură ecologică şi sectorul laptelui vor putea fi accesate de fermieri. Valoarea "Schemei de sprijin specific pentru calitatea produselor agricole din sectorul agriculturii ecologice" şi "Schemei de sprijin în sectorul laptelui din zonele defavorizate" se va ridica anul acesta la 25,545 milioane de euro. Cele două ajutoare financiare, considerate prioritare pentru anul 2010, sunt finanţate din FEGA ca urmare a deciziei României referitoare la implementarea Articolului 68 din Regulamentul (EC) 73/2009 prin care se prevede că statele membre pot utiliza până la 10% din plafoanele naţionale aferente plăţilor directe comunitare pentru acordarea de Ajutoare specifice în diverse sectoare prioritare, în limitele prevăzute de Regulament, explică ministerul de resort. Cele două scheme au fost notificate Comisiei Europene, urmând să fie elaborate procedurile de aplicare de către MADR. Din suma totală alocată pentru aceste scheme în anul 2010, 22,447 milioane de euro sunt pentru sectorul laptelui, iar restul de 3,098 milioane de euro pentru agricultura ecologică. Cine sunt beneficiarii ajutorului de stat Schema de sprijin în sectorul laptelui din zonele defavorizate se aplică pentru fermierii cu cotă individuală de lapte, situaţi în zonele defavorizate (stabilite conform Anexei 4A din PNDR). Ajutorul specific se acordă o dată pe an tuturor exploataţiilor eligibile cu un efectiv de 2-15 capete vaci lapte (inclusiv pentru exploataţiile care depăşesc efectivul de 15 capete vaci lapte). Ministerul estimează o plată indicativă de circa 65 euro/cap vacă lapte. Schema de sprijin specific pentru calitatea produselor agricole din sectorul agriculturii ecologice constă în acordarea unor plăţi anuale suplimentare şi se aplică producătorilor din sectorul de producţie vegetală şi animalieră care, în anul 2010, sunt în perioada de conversie (anul 1, 2 sau 3). Principalul obiectiv al acestei scheme de sprijin vizează menţinerea nivelului şi calităţii produselor agricole şi evitarea ieşirii din sistemul de agricultura ecologică. Producătorii trebuie să fie înregistraţi în Registrul electronic al operatorilor din agricultura ecologică elaborat de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (dovada înregistrării se face prin prezentarea fişei de înregistrare a producătorului în agricultura ecologică pe anul pentru care se solicită acordarea de plăţi anuale suplimentare), să încheie un contract cu un organism de inspecţie şi certificare, aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi să deţină un certificat de confirmare a conversiei emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care producătorul se afla sub contract şi să semneze un angajament prin care se obligă ca pe o perioadă de cinci ani să aplice în exploataţiile lor regulile şi principiile agriculturii ecologice, stabilite la nivel european. Ajutorul specific pentru sectorul de producţie vegetală este estimat între 1.500 de euro şi 4.500 de euro pe exploataţie, în funcţie de suprafaţa fermei (pentru exploataţiile între 0,33 şi 20 ha - 1.500 de euro; pentru exploataţiile între 21 şi 50 ha - 2.500 de euro; pentru exploataţiile între 51 şi 100 ha - 3.500 de euro; pentru exploataţiile peste 100 ha - 4.500 de euro). Pentru creşterea animalelor ajutorul se acordă în funcţie de dimensiunea exploataţiei. Se estimează acordarea un cuantum al ajutorului astfel: pentru păsări plata este cuprinsă între 1.500 de euro (sub 500 de capete) şi 3.000 de euro (peste 500 de capete), pentru bovine între 800 de euro (sub 20 de capete) şi 2.000 de euro (peste 20 de capete), pentru ovine între 500 de euro (sub 20 de capete) - 1.500 de euro (21-100 de capete) - 3.500 de euro (peste 100 de capete) şi pentru apicultură între 750 de euro (între 0-50 de familii) - 850 de euro (între 51-100 de familii) - 950 de euro (peste 100 de familii).