30% dintre adulții români suferă de obezitate
Abordarea superficială a problematicii alimentației, precum și asocierea unei diete nesănătoase cu sedentarismul au fost cele mai importante probleme aflate în acest an pe agenda de dezbateri a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Obiceiurile alimentare nesănătoase constituie principala cauză a bolilor cu cea mai mare incidență în rândul populației, în prezent. Aceasta a fost, de altfel și principala temă de dezbatere a celor 900 de medici specialiști din întreaga țară, reuniți săptămâna trecută la Sibiu, în cadrul Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Dieta necorespunzătoare și nerespectarea unui program riguros al meselor conduc, în timp, la apariția unor afecțiuni grave în rândul populației, printre care obezitatea și bolile metabolice, precum diabetul zaharat și dislipidemia (concentrație mare de grăsimi în sânge). Studiul Național privind Prevalența Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezității, Dislipidemiei, Hiperuricemiei și Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR) arată că, în România, 31,4% dintre adulții cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani suferă de obezitate. De asemenea, 34,6% dintre români sunt supraponderali și doar o linie fină îi mai desparte de obezitate. „Acești oameni ar trebui să înțeleagă importanța controlului medical și al informării constante cu privire la starea lor de sănătate. Obezitatea este însă un factor de risc și pentru diabet. Tot studiul PREDATORR arată că 11,6% din populația țării este afectată de diabet”, a declarat prof. univ. dr. Maria Moța, președinta Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și membră în Consiliul de Conducere al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD).
Potrivit studiului PREDATORR, în România 81% din populație prezintă dislipidemie cu tulburări ale unuia sau mai multor factori lipidici. „Dislipidemia, anomalie a nivelului de lipide din sânge, se află, ca și obezitatea, diabetul zaharat și hipertensiunea, printre cauzele bolilor cardiovasculare și ale bolii cronice renale. Recomand celor care au în familie persoane care suferă de această boală să meargă la doctor, pentru un control”, a declarat pentru Agerpres prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu, președintele Asociației pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale. Prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu a mai spus că românii trebuie învățați cu obiceiuri alimentare sănătoase și trebuie educați să se ducă periodic la medic pentru a-și verifica sănătatea.
Cifrele aceleiași ample cercetări arată, totodată, că în topul regiunilor cu cei mai mulți diabetici se află zona de sud a țării, unde prevalența bolii este de 13,39%, urmată de regiunea București-Ilfov, cu o prevalență a diabetului de 12,79%. Pe locul trei în topul prevalenței diabetului se află regiunea de Nord-Est (12,38%), urmată îndeaproape de regiunile Sud-Vest (12,1%), Nord-Vest (11,69%) și Sud-Est (10,44%). Cei mai puțini diabetici trăiesc în vestul (8,2%) și centrul (9,99%) țării. (Otilia Bălinișteanu)