50 de ani de căsătorie în familia preotului Ioanicescu

Adevăratul scop al familiei creştine se împlineşte prin binecuvântarea Mântuitorului Hristos în comuniunea interpersonală, încununată de ajutorul reciproc şi naşterea de prunci. Întărită de iubire, respect şi preţuire în efemeritatea cronologică a lumii pământeşti, taina împreunării maritale transcende dincolo de timp şi spaţiu, descoperindu-se în comuniunea împreunării veşnice cu Mirele ceresc.

Lăsând omul pe tatăl său şi pe mama sa, se descoperă în permanenta căutare a sufletului-pereche, reconstituind astfel, cu binecuvântarea lui Hristos, Biserica în mic a familiei creştine. De multe ori, în lupta cu timpul şi greutăţile vieţii, legătura căsătoriei slăbeşte şi de multe ori se destramă. Harul lui Dumnezeu este însă cel care, fără a implica îndatoria noastră, întăreşte legătura dragostei, păstrând-o „până la mormânt, curată, neîntreruptă, dreaptă şi cinstită... urmând ce este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor“ (rugăciune la Logodnă).

De la Argeş la Craiova

Atunci când timpul binecuvântează această legătură a dragostei, Biserica dreptslăvitoare aşază pe creştetul mirilor cununa binecuvântării, lăudând în rugăciuni de mulţumire bunătatea lui Dumnezeu cea nemăsurată. La o jumătate de secol de slujire şi jertfă pe altarul familiei, binecuvântarea nunţii de aur se împărtăşeşte luna aceasta soţilor Ioanicescu din Craiova, preotul Ioan şi Elena preoteasa. Dovada dragostei făcută peste vreme scoate la lumină din cufărul amintirilor darul cel mai frumos al unei vieţi trăite în credinţă şi întărită permanent de rugăciune.

Mlădiţe din frumoasa grădină a Argeşului, cei doi soţi au ajuns în Oltenia, urmând chemarea Bisericii prin glasul arhiereului care i-a adus aici să împlinească o frumoasă ascultare. „În anul 1973, a venit mitropolit nou în Oltenia  Teoctist, şi având acolo un coleg de facultate, mi-a dat de veste că noul ierarh caută clerici tineri pentru diverse rosturi şi răspunderi pastorale. Aveam de ales între a rămâne definitiv sau pentru multă vreme la Topliţa (prima sa parohie), dar cu familia la distanţă, şi acceptarea plecării la Craiova, oraş mare, centru universitar, editură, seminar teologic etc.“, mărturiseşte părintele Ioan. Luându-şi astfel preoteasa şi pruncii (pe Titus-Sergiu şi pe Mihaela), părintele a venit în Cetatea Băniei. Împreună au trecut pin parohiile Bucuvăţ - de lângă Craiova, „Sfântul Ioan“ - Hera din Craiova şi în cele din urmă la „Sfinţii Împăraţi“ - Obedeanu, unde au rămas până la pensionarea părintelui. De fiecare dată însă, datoria lucrului temeinic împlinit a străjuit ca un ceasornic în mintea, sufletul şi inima celor doi. Fiecare amintire este aşezată cu grijă în ungherul inimii, acolo unde, din când în când, părintele Ioanicescu mai umblă, dar niciodată singur, ci alături de iubita sa preoteasă. „Aşa au decurs cei patru ani de lucru la redacţie, în cadrul cărora am urmat cursurile de doctorat, apoi cei 9 ani de lucrare ca protopop la Băileşti, cei 15 ca protopop la Craiova Sud, dintre aceştia şi 14 ani, prin cumul, la Facultatea de Teologie din Craiova, 2 ani consilier mitropolitan, peste două decenii deputat eparhial, în tot acest timp slujind şi ca preot de parohie“.

Amintiri din ceaslovul familiei Ioanicescu

Cu o ambiţie dârză şi neclintită, părintele Ioan a slujit întreaga viaţă la cele două altare, al Bisericii şi al familiei, de fiecare dată socotind că „de nu va putea preotul să-şi îngrijească propria lui casă, cum va putea purta de grijă de Casa lui Dumnezeu“. Cu acest crez a mers înainte, împletind cu grijă lucrarea clericală şi datoriile conjugale. Pentru sfinţia sa, nici o clipă nu a rămas uitată, şi astăzi, la sorocul de 75 de ani de la naştere, 50 de căsătorie şi tot atâţia de preoţie, adună amintirile în ceasovul familiei spre a le dărui nepoţilor şi celor care au rafinamentul şi înţelepciunea să înveţe din ele. Cu darul condeiului, părintele face timpul să se oprească. De acolo, din faţa mesei de scris, neobosit se întoarce iarăşi acasă, la Ioaniceşti, spre a scormoni prin colbul copilăriei. „M-am pomenit crescând într-o casă unde nu erau decât trei cărţi pe poliţă: o Biblie veche, o carte de rugăciuni aflată mereu în preajma mamei şi un Ceaslov al lui tata. Din clasa a treia, mama s-a străduit să mă înveţe să citesc în cartea de rugăciuni, iar în clasa a IV-a am început să rostesc pe nevăzute Crezul, în Biserică şi la Liturghie“, mai spune pr. Ioan. Rezultatul ostenelilor sale scriitoriceşti s-a concretizat în numeroase cărţi, studii şi articole.

Preoteasă şi mamă, 50 de primăveri

Astăzi, mai mult ca oricând, cei doi soţi au reuşit să prindă laolaltă anii, şi nu oricum, ci într-un buchet mare, de 50 de primăveri. Fiecare ceas a fost împodobit cu grijă de „stăpâna casei“. La ea, părintele a putut găsi de fiecare dată cuvânt de mângâiere, povaţă bună şi alinare în vremea încercării. Preoteasa Elena a fost dintotdeauna perspectiva senină şi optimistă a familiei Ioanicescu. „Pentru ea, pantru mama Nina, copiii ei sunt cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai deştepţi, cei mai, cei mai... Lipsuri, vicii, răutăţi, umbre, la ai ei nu recunoştea nimic. Era şi este de un subiectivism nejustificabil. Puterea de a se sacrifica, răbdarea şi disponibilitatea de a ierta, de «a se face preş» în faţa copiilor ei este o realitate zilnică“, spune cucernicul preot. Dincolo de statutul de soţie, Elena Ioanicescu a aşezat dintotdeauna slujirea de preoteasă, înţelegând bine vremurile grele în care soţul ei trebuie să-şi poarte crucea, dimpreună cu toate ascultările la care fusese chemat. A ştiut mereu să fie „demnă, serioasă, discretă, devotată, loială, tolerantă, şi mai ales îngăduitoare. Şi-a luat copiii în braţe şi şi-a urmat soţul, ori pe unde a fost rânduit. Asta e!“

Taina unai căsătorii de o jumătate de secol, cu bune şi rele, cu bucurii şi necazuri, cu împliniri şi încercări, poate fi fără îndoială o pildă pentru fiecare dintre cei mai tineri. Cu atât mai mult când vine vorba de familia unui preot, unde fiecare părtaş tretuie să se ostenească cu vrednici la cele două altare ce-i sunt puse înainte. Iată de ce, astăzi, la 50 de ani de căsătorie, 50 de ani de clericat şi 75 de ani de viaţă, preotul Ioan Ioanicescu, laolaltă cu preoteasa sa Elena şi cu toţi cei dragi, aduce mulţumire multă Părintelui Ceresc pentru toată darea cea bună de care s-a învrednicit în această existenţă pământească.