70 de copiii clujeni au vizitat comunitatea rromă din Pata Rât

Data: 31 Martie 2015

Sub atenta coordonare a pr. Claudiu Melean, a avut loc sâmbătă, 28 martie, activitatea „Diferiţi dar totuşi la fel“, desfăşurată în cadrul Proiectului „Alege Şcoala în regiunile de dezvoltare  Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!“, derulat de către Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia  Română.

Activitatea „Diferiţi dar totuşi altfel“ s-a realizat prin implicarea Parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru“ de pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca, a Asociaţiei „Oastea Domnului“ Cluj, a Asociaţiei Comunitare a Romilor din Coastei şi a Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul“ din Cluj Napoca. Activitatea a avut ca obiectiv vizitarea comunităţii rrome de la Pata Rât, cu scopul de a elimina barierele etnice şi culturale şi de a cultiva nediscriminarea şi egalitatea de şanse.

„Dorind să aducem un zâmbet pe chipurile copiilor care sunt obligaţi să numească «acasă» groapa de gunoi a Clujului şi care sunt de cele mai multe ori discriminaţi din cauza etniei şi a zonei în care locuiesc, am realizat o comuniune creştină care a constat într-un program de rugăciune, cântece, fotbal şi jocuri organizate de doamnele învăţătoare Mihaela Jucan şi Mihaela Jurcan împreună cu ceilalţi voluntari prezenţi. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă creştină cu bucate de post, realizată cu ajutorul enoriaşelor Parohiei «Sfântul Ierarh Alexandru», iar copiii implicaţi au dăruit jucării copiilor rromi“, a relatat prof. Maria Ciceo, coordonator în cadrul proiectului.

Toate activităţile s-au desfăşurat în jurul Bisericuţei de lemn ce se construieşte în comunitatea de rromi pentru a deservi nevoile spirituale şi duhovniceşti ale acestora, sub îndrumarea profesorului Gelu Săvărăşan. Aceasta a fost o primă activitate mai amplă în cadrul parteneriatului dintre asociaţiile implicate.

La această activitate au participat 70 de copiii, între care s-au aflat atât copiii înscrişi în Proiectul „Alege Şcoala“, cât şi din parohie, alături de părinţii lor şi voluntari ai centrului, coordonaţi de parohul Claudiu Melean, Gelu Săvărăşan şi prof. Maria Ciceo.