76 de ani de la deportarea germanilor din Banatul Montan în URSS
În luna ianuarie a fiecărui an se face la Caransebeș și comemorarea deportării germanilor din Banatul Montan în URSS, eveniment petrecut în 1945. Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, în colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin, cu Serviciul Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale, cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Reșița și cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, a organizat luni, 25 ianuarie, evenimentul comemorativ „76 de ani de la deportarea germanilor din Banatul Montan în URSS”.
Episcopia Caransebeșului a fost reprezentată de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, care a subliniat importanța organizării unor manifestări comemorative privind evenimentele istorice care au marcat Banatul de Munte și întreaga Românie, pentru ca astfel noile generații să înțeleagă repercusiunile posibile ale oricărei decizii și să nu mai repete greșelile strămoșilor.
Expoziția a cuprins peste 50 de reproduceri ale documentelor care atestă tragedia locuitorilor germani din Banatul de Munte și din România din momentele deportării. Reprezentanții instituțiilor și oamenii de cultură participanți la eveniment au prezentat experiențe personale privind evenimentul deportării, obiecte vechi confecționate de germanii deportați, precum o ramă pentru fotografie și un joc domino, documentele expuse care au cuprins tabelele numelor celor deportați și alte povești cunoscute despre populația germană deportată.
În contextul pandemiei, evenimentul a fost transmis on-line pe pagina de Facebook a Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță.