A doua parte a verii va fi secetoasă

Data: 01 Iulie 2021

După o lună iunie cu ploi și inundații, meteorologii estimează că urmează o perioadă secetoasă. Directorul general al ANM a apreciat că măsurătorile din ultimii 20 de ani şi alţi indicatori confirmă că schimbările climatice în România sunt o realitate, iar emiterea în premieră, în luna iunie, a unui cod roșu de caniculă este o dovadă în plus în acest sens.

România va avea parte cu siguranţă de o perioadă de secetă în cea de-a doua parte a verii, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, în cadrul unei conferinţe despre problemele de mediu din România.

„Luna iunie ne-a dovedit din plin că trecem de la inundaţii la caniculă şi cu siguranţă vom vorbi din nou şi despre secetă în a doua parte a verii, după un an anterior excesiv de secetos”, a afirmat Elena Mateescu, potrivit Agerpres.

Directorul general al ANM a apreciat că măsurătorile din ultimii 20 de ani şi alţi indicatori confirmă existenţa schimbărilor climatice în România.

„Dacă luăm în considerare ultimii 20 de ani, cei mai calzi din istoria măsurătorilor meteorologice şi în ţara noastră, deceniul 2011-2020 este cel mai cald, pentru că 7 ani din acesta sunt în top 10 cei mai calzi ani din istorie, 2019-2020 sunt pe locul întâi şi doi ca fiind cei mai calzi ani şi am avut abateri termice ale temperaturii medii anuale ale aerului mai mari de 1,5 grade Celsius şi menţionez acest prag pentru că reprezintă ţinta Acordului de la Paris”, a spus Mateescu.

Directorul general al ANM a subliniat că schimbările în evoluţia condiţiilor climatice din România nu sunt o excepţie, ci o certitudine.

„Pentru prima dată în luna iunie am avut cod roşu de caniculă în partea de vest a ţării, două zile consecutiv. Acest lucru nu face decât să confirme că într-adevăr schimbările observate în evoluţia condiţiilor climatice din ţara noastră nu sunt o excepţie, ci o certitudine”, a precizat meteorologul.

Potrivit specialistului, luna iunie a ultimilor trei ani a fost una a extremelor. 

„De la 1 iunie şi până în 26 iunie, avem un total de 68 de avertizări meteorologice de cod roşu. Depăşim cele emise în luna iunie a anului 2019, 51 de avertizări, şi suntem foarte aproape de cele din luna iunie 2020, 85 de avertizări. Aşadar, este al treilea an consecutiv în care luna iunie dovedeşte că este o lună a extremelor meteorologice”, a explicat directorul general al ANM.

În ceea ce privește luna iulie, nici aceasta nu va fi lipsită de astfel de fenomene meteorologice extreme şi de valuri de căldură, iar disconfortul termic va fi în creştere.
„Cu siguranţă, şi luna lui Cuptor şi nu excludem nici luna august or să aducă în atenţie fenomene meteorologice extreme specifice”, a subliniat oficialul ANM. (C. Z.)