A muri rău nu înseamnă a muri de moarte năpraznică, ci a muri în păcate

Vă întreb: ce rău are moartea în sine? Oare pentru că te duce mai repede la port liniştit şi la acea viaţă tihnită? Căci, dacă nu te ucide vreun om, nu vine însăşi legea firii ca să desfacă trupul de suflet? Şi chiar dacă nu se întâmplă acum, va veni puţin mai pe urmă lucrul de care ne temem acum. Şi spun acestea, nu fiindcă aştept ceva cumplit sau trist. Oh, nu! Ci fiindcă mi-e ruşine din pricina celor care se tem de moarte. Când aştepţi atâtea bunuri, pe care nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit şi care nici nu s-au sădit în inima omului (I Cor. 2, 9), ia, spune-mi, când e vorba să porneşti, de ce tărăgăneşti, zăboveşti şi te codeşti atâta? Şi nu numai că te codeşti, dar ţi-e teamă şi frică? Şi cum să nu fie ruşinos acest lucru? Tu te plângi din pricina morţii, pe când Pavel a gemut din pricina vieţii de faţă şi a spus, scriind romanilor (Rom. 8, 22-23): „Şi făptura suspină, şi noi, care am primit pârga Duhului, suspinăm“. Şi spunea acestea nu osândind cele de faţă, ci dorind cele viitoare.

Ia, spune-mi, de te-ar duce cineva în palatul regesc, şi ţi-ar arăta aurul lucind pe pereţi şi toate celelalte podoabe, şi apoi te-ar duce în casa săracului, iar apoi, după puţin timp, te-ar aduce iar la acel palat şi ţi-ar făgădui că o să rămâi în el pe vecie; oare n-ar trebui să fii cuprins de dorinţă şi să rabzi cu greu chiar acele puţine zile? Tot astfel să cugeţi şi despre cer şi pământ şi suspină împreună cu Pavel nu din pricina morţii, ci a vieţii de faţă. Oare credinţele noastre sunt închipuiri? Dacă eşti creştin, crede în Hristos; dacă crezi în Hristos, arată-mi aceasta prin fapte. Dar cum îţi vei dovedi credinţa prin fapte? Dispreţuind moartea. Căci şi în aceasta ne deosebim de necredincioşi. Ei pe drept se tem de moarte, fiindcă n-au nădejde în înviere; tu însă, mergând pe un drum mai bun şi ştiind, şi cugeţi asupra nădejdii în cele viitoare, de ce iertare eşti vrednic dacă, încrezându-te în înviere, te temi de moarte la fel cu aceia care nu cred în înviere? Dar, va zice el, nu de moarte mă tem sau că am să mor; ci că voi muri de moarte rea, tăindu-mi-se capul. Zi, Ioan a murit rău? Căci i s-a tăiat capul. Atunci, Ştefan a murit rău? Căci a fost ucis cu pietre; şi, după părerea noastră, au murit rău toţi mucenicii, fiindcă şi-au sfârşit viaţa prin foc sau fier; şi unii au murit aruncaţi fiind în mare, alţii în prăpăstii, alţii în gura fiarelor?! Dar, omule, a muri rău nu înseamnă a muri de moarte năpraznică, ci a muri în păcate. Auzi-l pe proorocul, ce cugetă şi spune despre aceasta: „Cea mai rea moarte e a păcătoşilor“ (Ps. 33, 22). N-a spus: „Cea mai rea moarte e cea năprasnică“. Şi, cu drept cuvânt; căci, după ce au pornit de aici, au dat de pedepse cumplite, de chinuri veşnice, de viermi otrăvitori, de foc nestins, de întunericul cel din afară, de lanţurile ce nu se desleagă, de scrâşnirea dinţilor, de obidă, de strâmtorare şi de osânda veşnică. Vreţi să vă spun şi altă pricină pentru care ne temem de moarte? Nu trăim cu osârdie, nu avem un cuget curat; căci dacă l-am avea, moartea nu ne-ar fi înspăimântat deloc, nici foametea, nici pierderea banilor, nici altceva asemănător, căci pe cel ce trăieşte în virtute nu-l poate vătăma nici unul din aceste lucruri, nici să-l lipsească de desfătarea cea dinăuntru; căci pe cel hrănit cu bună nădejde nimic nu-l poate face să cadă în mâhnire. De aceea, fă-mă să am credinţă în împărăţia cerurilor şi, de vrei, poţi să mă ucizi chiar azi; îţi voi mulţumi pentru ucidere, pentru că mă trimiţi grabnic la acele bunuri. Deci, să nu ne temem de moarte, ci numai de păcat, şi din pricina lui să ne îndurerăm. Şi spun acestea nu aşteptându-mă la ceva cumplit. Oh, nu! Ci ca, atunci când voi vă temeţi, să fiţi totdeauna cuprinşi de această simţire, şi să împliniţi prin fapte legea lui Hristos. (Texte selectate din Predica a V-a despre statui a Sfântului Ioan Gură de Aur)