„A purtat în el lumina lui Hristos“
Vrednicul de pomenire părinte Petru Şurubaru, slujitor de caritate la Spitalul „C. I. Parhon“ din Iaşi, trecut la Domnul în Vinerea Mare, a fost condus pe ultimul drum marţi, 22 aprilie 2014, de numeroşi preoţi şi credincioşi. Slujba înmormântării, precedată de slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi, a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Înainte de slujba înmormântării, a avut loc Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi. A urmat apoi slujba prohodirii, la finalul căreia au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe.
Printre cei care au luat cuvântul, s-a numărat şi părintele Gheorghiţă Mihăilă de la Biserica „Sfânta Mahramă“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi, care a vorbit despre viaţa şi activitatea preoţească a vrednicului slujitor trecut la Domnul: „Părintele Petru Şurubaru a văzut lumina zilei în anul 1955, pe 7 iulie, fiind cel mai mare dintre fraţii săi: Elena şi Mihai. De mic a fost iubitor de biserică şi de sfintele slujbe; de aceea, după studiile gimnaziale pe care le-a făcut la Liceul Naţional din Iaşi, a preferat să meargă la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unde în acea vreme se intra în urma susţinerii unui examen foarte greu. La seminar, tânărul Petru s-a dedicat studiilor teologice, pe care le-a aprofundat ulterior, urmând cursurile Institutului Teologic din Bucureşti. Mandatul său ca preot l-a început în decembrie 1979, când a fost hirotonit pe seama parohiei Miletin-Lupeni, comuna Prăjini, judeţul Botoşani, unde a slujit 17 ani. În această lucrare sfântă săvârşită la parohia botoşăneană, părintele Petru Şurubaru a fost foarte apropiat de credincioşi atât la nevoie, cât şi la bucurie. După 17 ani de slujire, a venit în Iaşi să-şi continue lucrarea sa sfântă ca şi preot de caritate la Spitalul «C. I. Parhon». A fost mult iubit de credincioşi, care îl cercetau şi îi cereau sfat. Părintele era foarte încântat de această cercetare; nu de puţine ori îmi spunea: «Ai mei copii nu m-au uitat». După alţi 18 ani de slujire în Iaşi, iată că Dumnezeu l-a chemat la ceruri pe părintele Petru, care îşi încheie mandatul său de preot în această lume. Părintele Petru a avut-o alături pe soţia sa, care a plecat la Domnul în anul 1999, fiind înfrântă de aceeaşi necruţătoare boală ca şi el“.
De asemenea, pr. Constantin Andrei, de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi, a subliniat câteva dintre virtuţile pe care le-a cultivat în viaţa sa părintele Petru: „Părintele Petrică Şurubaru a purtat în el lumina lui Hristos. Am observat la el, atunci când am slujit împreună la Biserica Bărboi, cu cât fior al credinţei oficia Sfânta Liturghie, cât şi celelalte slujbe ale Bisericii noastre. Mai mult decât atât, se îngrijea cu multă responsabilitate de pastoraţia credincioşilor, sfătuindu-i, dar şi dojenindu-i cu tact, atunci când aceştia călcau pe căi greşite“.
„Dumnezeu are o răsplată a Sa pentru cei care au suferit mult în această viaţă“
La final, IPS Mitropolit Teofan a subliniat că trecerea la cele veşnice a părintelui Petru Şurubaru în perioada Învierii Mântuitorului este un semn al preţuirii din partea lui Dumnezeu faţă de acesta: „Întotdeauna, conform unei tradiţii aflate din familie şi din înţelepciunea populară, atunci când cineva pleacă la Dumnezeu de sărbătoarea Sfintelor Paşti, se spune că există ceva în biografia acelui om, neînţeles de mintea noastră, care a adus asupra lui binecuvântarea de a pleca spre cele veşnice în perioada pascală, şi de a nu fi prohodit cu slujba obişnuită, ci cu slujba Învierii transformată în slujbă de înmormântare. M-am întrebat şi eu zilele trecute, când am aflat informaţia despre plecarea părintelui, care este raţiunea plecării sale în această perioadă plină de lumină şi de Înviere. Ştiu din Tradiţia Bisericii că Dumnezeu are o răsplată a Sa pentru cei care au suferit mult în această viaţă. Tot aşa, se spune despre anumite situaţii de boală că îi aduc pe oameni atât de aproape de Dumnezeu, încât Tatăl cel Ceresc, după moartea lor, îi apropie foarte mult de Sine. Cred că acesta este şi răspunsul la întrebarea de ce Dumnezeu a dorit să-l ia la Cer pe părintele Petru în această perioadă: a dorit să dea un semn că El nu rămâne niciodată dator, că are căile Sale de a înţelege viaţa şi lumea într-o altă logică decât aceea care ne defineşte pe noi“.
După slujba înhumării, a avut loc o agapă la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi.