A slujit cu dragoste, smerenie şi responsabilitate la Catedrala mitropolitană din Iaşi vreme de patru decenii

Joi, 26 iunie a.c., obştea Mănăstirii Neamţ s-a împuţinat cu încă un părinte, care însă a înmulţit ceata rugătorilor în cer. Şi părinţii nemţeni sunt siguri că, deşi l-au condus, cu durere în suflet, sâmbătă, 28 iunie, pe ultimul drum, părintele Partenie va fi, în continuare, prezent printre ei şi va citi pomelnicul lor, aşa cum o făcea în fiecare zi, dis-de-dimineaţă, în altarul mănăstirii de metanie sau lângă racla Sfintei Parascheva, la Iaşi.

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, de călugării din mănăstire şi de numeroşi credincioşi, l-au condus, sâmbătă, la locul de veci, pe unul dintre cei mai vrednici monahi, pe „omul cântării, al tipicului şi al rugăciunii”, cum l-a numit PS Ioachim în cuvântul rostit la înmormântare.

Slujba înmormântării a avut loc la Mănăstirea Neamţ, pe o scenă amenajată în aer liber, şi a precedat slujba Sfintei Liturghii, oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Un părinte care a cântat toată viaţa lui Dumezeu şi pentru Dumnezeu

La finalul slujbei înmormântării, arhim. Varlaam Merticariu, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a dat citire mesajului de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În continuare, PS Episcop Ioachim Băcăuanul a evocat personalitatea părintelui Partenie în cuvinte emoţionante, numindu-l „părintele care a cântat lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu toată viaţa”. Părintele Partenie şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu din fragedă tinereţe, vârsta de 14 ani găsindu-l la Mănăstirea Neamţ. El a fost atras de spiritualitatea deosebită a părinţilor din lavra românească, cum e supranumită Mănăstirea Neamţ. „Dar începuturile vieţii monahale le-a făcut din familia sa, pentru faptul că, atunci când a reuşit să desluşească primele licăriri ale acestei existenţe, el s-a trezit la umbra mănăstirii din satul său natal, Mănăstirea Giurgeni. Avea o mare evlavie faţă de locurile natale. În fiecare an, o dată sau de două ori, mergea la mormântul părinţilor săi. Am fost şi eu de multe ori părtaş la acest pelerinaj, pe care părintele Partenie îl făcea în satul său natal, Giurgenii Romanului”, şi-a continuat elogiul Preasfinţitul Ioachim. Nelipsit de la slujbele Bisericii, conştient că, în felul acesta, călugărul îşi probează dragostea pentru Hristos, căruia I-a închinat viaţa, părintele Partenie avea un pomelnic parcă nesfârşit. „Cei care l-am cunoscut ştim că la Proscomidie dipticele său nu se mai termina. Pomenea pe de rost nume şi nume. Pentru mine, a fost un călugăr complex. Poate, într-un fel, atipic, faţă de părinţii pe care i-am avut în preajmă”, a arătat emoţionat Părintele Episcop, ca unul care l-a cunoscut îndeaproape.

Organiza hramurile la Mitropolia ieşeană cu multă acribie şi demnitate

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a mai spus că, prin viaţa sa exemplară, părintele Partenie a devenit un model de corectitudine pentru fiecare preot. „Mulţi am învăţat de la dânsul cum să cântăm în Biserică şi cum să păstrăm şi să înterpretăm tipicul Bisericii. A fost un om de rânduială, dar şi un om de rugăciune. Eu ştiu cum era bătătorită perna în faţa mesei lui de rugăciune şi, fiind uşă în uşă de chilie cu el, vedeam la ce oră se aprindea şi se stingea lumina la chilia lui. Îşi făcea timp, între multele responsabilităţi pe care le avea, şi de rugăciune. Şi se ruga cu simţul responsabilităţii”, a mai menţionat PS Ioachim.

Tot calităţi excepţionale ale părintelui Partenie erau acribia şi demnitatea cu care organiza hramurile la Catedrala mitropolitană ieşeană, încât nici nu se simţea că Biserica trecea prin perioada tulbure a comunismului, după cum a mărturisit PS Ioachim, care şi-a încheiat cuvântul de rămas bun afirmând că va rămâne în amintirea sa privirea fermă a părintelui Partenie, „care parcă ne poruncea tot timpul să fim nişte oameni disciplinaţi în viaţa Bisericii”.

Mulţumind Părintelui Patriarh Daniel pentru mesajul de mângâiere trimis şi, de asemenea, celor doi ierarhi prezenţi, preoţilor şi credincioşilor participanţi, arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, a vorbit despre responsabilitatea care îl caracteriza în toate pe părintele Partenie, mărturisind că, de fiecare dată când venea dimineaţa la biserică, îl găsea citind pomelnicul ctitoricesc al mănăstirii.

„Multă odihnă sufletească oferă un eclesiarh Chiriarhului”

Oprindu-se asupra versetului din psalm, cântat în timpul slujbei de înmormântare: „al tău sunt, Doamne, mântuieşte-mă”, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vorbit despre viaţa călugărilor, pe care aceştia şi-au predat-o în mâinile lui Dumnezeu. „Spunea un preot de mir din Transilvania, părintele Miron, care a plecat la Domnul, că în fiecare dimineaţă, bine ar fi ca arhiereul, preotul, călugărul şi credinciosul, când se trezesc, prima privire să şi-o îndrepte spre icoana din chilie şi să zică: «Al tău sunt, Doamne, mântuieşte-mă.»” Să înceapă ziua cu aceste cuvinte. Şi mai spunea părintele Miron că, bine ar fi ca, în momentul când rostim aceste cuvinte, pe unda de har a adevărului, să auzim şi răspunsul lui Dumnezeu: «Fiul Meu eşti tu, eu astăzi te-am născut.» Cu atât mai mult, călugărul trebuie să rostească aceste cuvinte, pentru că el şi-a dedicat viaţa în exclusivitate lui Dumnezeu, atunci când s-a răstignit în faţa sfântului altar”, a explicat Părintele Mitropolit.

Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan i-a mulţumit apoi părintelui Partenie, în numele mitropoliţilor care l-au precedat, al călugărilor şi al preoţilor, pentru tot ceea ce a făcut pentru Biserică, pentru că „multă odihnă sufletească oferă un eclesiarh chiriarhului. Atunci când chiriarhul ştie că rânduiala este respectată şi lucrurile merg cum trebuie în eparhia sa, se odihneşte în sufletul său, ştiind că, nu departe de chilia lui, în catedrală, este cineva care veghează.”

Mulţumindu-i Părintelui Patriarh pentru mesajul de condoleanţe trimis, Înalt Preafinţitul Teofan şi-a încheiat cuvântul, rugându-L pe Dumnezeu să-l răsplătească pe părintele Partenie pentru ostenelile sale şi să-l odihnească cu drepţii.

▲ Mesaj de condoleanţe adresat de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la moartea arhim. Partenie Apetrei de la Mănăstirea Neamţ

 

Preacuvioase Părinte Stareţ,

Preacuvioşi Părinţi,

Întristată adunare,

Am primit cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Partenie Apetrei de la Mănăstirea Neamţ, fost mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.

Părintele Arhimandrit Partenie Apetrei a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ la numai 14 ani, în anul 1941. Râvna tinereţii şi frumuseţea slujbelor în sobor de la Mănăstirea Neamţ l-au făcut să iubească nespus rânduiala bisericească, cântarea psaltică şi participarea la sfintele slujbe. În anul 1953, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, fratele Nicolae a fost tuns monah, cu numele de Partenie, de către Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Sebastian Rusan, care l-a hirotonit, a doua zi, ierodiacon.

În obştea de la Neamţ, Părintele Partenie s-a remarcat prin cântare şi frumoasă slujire. Pentru aceste calităţi, în anul 1959, a fost numit ierodiacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde a slujit ca diacon vreme de 25 de ani. Mitropolitul Moldovei, Iustin Moisescu, l-a hirotesit arhidiacon înainte de plecarea sa la Bucureşti, ca patriarh al României.

Părintele Arhimandrit Partenie a primit Sfânta Taină a preoţiei la 51 de ani, fiind numit apoi mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, iar doi ani mai târziu, în 1980, i s-a acordat rangul de arhimandrit. Anul acesta, pe 2 martie, Părintele Arhimandrit Partenie împlinise 81 de ani. S-a retras în ultimii ani la Mănăstirea Neamţ, la metania şi începuturile strădaniilor lui pentru slujirea Bisericii. A fost un om al slujirii şi un neîntrecut protopsalt. Îndrăgostit de muzică şi de slujbele Bisericii, a reprezentat un model de slujire, fiind un foarte bun cunoscător al rânduielilor tipiconale.

În această zi îndoliată, ne rugăm ca Hristos-Domnul, Arhiereul cel Veşnic, să aşeze sufletul adormitului robului Său Părintele Arhimandrit Partenie în corturile drepţilor şi în rândul cuvioşilor nevoitori, să odihnească sufletul său în lumina cea neînserată a împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru obştea Mănăstirii Neamţ,

 

Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

▲ „Descopereai înlăuntrul lui altceva decât ce observai la prima vedere”

Părinţii slujitori ai Catedralei mitropolitane, îndureraţi de trista veste a trecerii la cele veşnice a vrednicului de pomenire arhimandritul Partenie Apetrei, spun că acesta a fost un slujitor vrednic, nelipsit de la sfintele slujbe, dar şi un iubitor de pravilă. A condus obştea Catedralei mitropolitane în calitate de eclesiarh sub trei mari patriarhi ai României, care au fost şi mitropoliţi ai Moldovei şi Bucovinei: Iustin Moisescu, Teoctist Arăpaşu şi Daniel Ciobotea.

Aceiaşi părinţi de la Catedrală mărturisesc că se simţea duhul rugăciunii în cântarea lui, determinându-i şi pe ceilalţi să ia aminte la slujbe. Era un om sobru, punând accent pe seriozitate în implinirea ascultărilor primite de la ierarhii care au condus Mitropolia Moldovei în acea vreme. Una dintre calităţile lui era aceea că niciodată nu lăsa să treacă vreo zi fără să-şi fi făcut pravila de monah, ceea ce vădeşte că era un trăitor în Hristos. Iubirea pentru aproapele a arătat-o prin grija părintească ce o purta faţă de fiecare, ferindu-se să pricinuiască vreun rău sau vreun motiv de sminteală. „După aceste virtuţi pe care le-am văzut la părintele Partenie, am încercat şi noi, părinţii Catedralei, să slujim cu aceeaşi dragoste, smerenie şi responsabilitate.”

Părinţii de la Mitropolie mai povestesc că, în ultima perioadă a vieţii, îşi dorea foarte mult să fie alături de racla cu moaştele Sfintei Parascheva, la căpătâiul căreia a slujit peste 41 de ani, dar din păcate, nu s-a mai putut realiza acest lucru, pentru că Dumnezeu l-a chemat în împărăţia Sa.

Părintele Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, îl evocă astfel, în lucrarea sa „Portrete în cuvinte”: „Aspru la prima vedere, tăios în dialog, circumspect în aprecieri, sever ca şef de serviciu, arhimandritul Partenie găsea până la urmă un cuvânt bun, un sfat înţelept şi, de multe ori, o faptă mare, neaşteptată. Devenea, după trecerea timpului, un adevărat Părinte. Descopereai înlăuntrul lui altceva decât ce observai la prima vedere.

Cu mulţi ani în urmă, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, cânta, uneori, cu măiestrie «Pe Tine Te lăudăm» ori «Axionul» pe glasul al treilea. Cineva îmi spunea că, la o liturghie arhierească, în timp ce părintele Partenie cânta «Pe Tine Te lăudăm», arhiereul care oficia a cerut printre lacrimi să repete cântarea. Într-adevăr, n-am auzit niciodată această cântare mai frumos psalmodiată”.

▲ S-a remarcat prin darul cântării, compunând el însuşi cântări psaltice

Protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, ne-a oferit câteva repere biografice referitoare la arhim. Partenie Apetrei.

S-a născut la data de 2 martie 1927 în comuna Valea Ursului, Raionul Negreşti, Regiunea Iaşi, din părinţii Mihai şi Elisabeta, de profesie agricultori. A urmat şcoala primară mixtă din comuna Giurgeni, pe care a finalizat-o în anul 1941. În 1946, a absolvit Seminarul de Muzică Bisericească de la Mănăstirea Neamţ. În anul 1951, a absolvit stagiul militar, devenind sergent sanitar. În 1959, devine licenţiat în teologie la Institutul Teologic de Grad universitar din Bucureşti, susţinând teza de licenţă cu tema „Viaţa şi activitatea arhimandritului Neonil Buzilă, stareţului Mănăstirii Neamţ - 1853”.

În anul 1941, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, fiind tuns în monahism la 21 noiembrie 1953, în timpul stareţului Melchisedec Dimitriu, avându-l ca naş de călugărie pe arhim. Victor Ojog. Aici, a câştigat repede aprecierea stareţului, care îl caracteriza, după 10 ani de ucenicie la Neamţ, ca fiind „cuminte şi inteligent, cu viaţă curată, harnic, deprinzând cu succes meseria de croitor”.

A trecut prin toate ascultările mănăstireşti, în vremea stareţilor Galaction Cordun, Victorin Ursache, Haralambie Vasilache sau Melchisedec Dimitriu. Novicele de atunci se remarca mai ales prin darul cântării. Într-o vreme când lavra avea numeroşi psalţi, tânărul Nicolae Apetrei era apreciat de ierarhi, de monahi, ca şi de însuşi Sadoveanu, care asista uneori la Sfânta Liturghie.

La 22 noiembrie 1953, a fost hirotonit ierodiacon de către Sebastian Rusan, mitropolitul Moldovei şi Sucevei. La 1 decembrie 1959, a fost încadrat în postul de diacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi, devenind şi administrator la Căminul preoţesc al Catedralei. La 15 martie 1971, a fost hirotesit mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. A devenit, apoi, ieromonah, în 1978, hirotonit de Teoctist Arăpaşu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei. A fost hirotesit protosinghel la 1 mai 1978. Datorită experienţei acumulate, a spiritului întreprinzător şi a calităţilor de bun slujitor, a primit hirotesia întru arhimandrit 1 ianuarie 1980.

La 1 februarie 1996, arhim. Partenie Apetrei a ieşit la pensie, dar a rămas în continuare la Catedrală, slujind şi conducând obştea până la 24 ianuarie 2001, când s-a retras la Mănăstirea Neamţ, mănăstirea sa de metanie.

De-a lungul timpului, în clipele de răgaz, părintele Partenie a scris despre marii psalţi de odinioară ai Mitropoliei şi despre părinţi ai Mănăstirii Neamţ, compunând el însuşi frumoase cântări psaltice, multe dintre ele aşteptând lumina tiparului. Alături de acestea, a publicat şi un articol despre muzica bisericească, intitulat „Veniamin Costache şi muzica bisericească”.