A treia întâlnire din cadrul „Serilor Doxologia“ este dedicată poeziei creştine
Cea de a treia întâlnire din cadrul „Serilor Doxologia“, proiect iniţiat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va avea loc azi, de la ora 19:00, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, şi îi va aşeza la aceeaşi masă pe părintele Dorin Ploscaru, pe Mioara Dragomir şi pe Marius Iordăchioaia.
În cadrul „Serilor Doxologia“, Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi găzduieşte în această seară întâlnirea cu tema „Poezia creştină şi rănile sufletului. Scheme de tratament şi reacţii adverse“. Invitaţii vor fi poeţii Dorin Ploscaru, Mioara Dragomir şi Marius Iordăchioaia, iar întâlnirea va fi moderată de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Iaşilor. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar pentru cei care nu pot ajunge, dezbaterea va fi transmisă în direct pe portalul Doxologia.ro.
Părintele Dorin Ploscaru, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, s-a născut la 21 iulie 1959 în comună Podoleni, judeţul Neamţ. În anul 1995 a debutat cu volumul de poezii „Să mori primăvara“, apărut la Editura Panteon, Piatra Neamţ. Printre cărţile publicate se mai numără „Sâmbăta lui Lazăr“, Ed. Helicon, 1997, Timişoara; „Flaşneta“, Ed. Libra, 2000; „Peştele pe uscat“, Ed. Dacia, 2000, Cluj-Napoca; „Peştele albastru“, Ed. Axă, 2005, Botoşani; seria „Poeţi optzecişti“. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost premiat la mai multe festivaluri de poezie, fiind prezent în antologii de poezie din Italia, Germania, SUA.
Mioara Dragomir, lingvist şi filolog de formaţie, şi-a lansat recent la Editura Doxologia cartea-debut de poezii „Iubirea de a trăi. Treptele vieţii“, în care vorbeşte despre om şi despre realitatea de acum şi dintotdeauna, raportată la modelul divin. Fiecare din cele cincizeci de poezii cuprinse în volum este însoţită de o ilustraţie realizată de Lucian Săcrieru Dragomir, care are menirea să contureze mesajul transmis şi să îl conducă pe cititor până la cele mai adânci trăiri.
Marius Iordăchioaia, blogger şi poet din Piatra Neamţ, deşi el nu se recunoaşte în nici una dintre numiri, este autorul volumului „Jurnal de tresăriri“ şi al blogului „Oameni şi demoni“. În prefaţa la cartea „Jurnal de tresăriri“, Laurenţiu Dumitru spune despre Marius Iordăchioaia că „îşi vărsă sufletul pe hârtie ca-ntr-o spovadă publică, într-un exerciţiu de sinceritate cum nu am mai întâlnit, invitându-ne tainic la o introspecţie a propriilor noastre vieţi şi alegeri. Deşi e la modă să fii auto-critic până la masochism, autorul nu o face din manierism, pentru că aşa ar da bine, ci pentru că el nu poate fi altfel. Metafora, drogul tare al scriitorilor, este aici doar un vehicul pentru a descrie o stare a lucrurilor şi un vehicul spre Hristos“. (T.R.)