ACORD: Filantropie şi voluntariat în pandemie

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 31 Martie 2021

În 2006, câţiva oameni cu suflet mare de la Biserica „Buna Vestire” din Sibiu, cunoscută şi ca Biserica din Groapă, înfiinţau o asociaţie filantropică pentru a veni în sprijinul nevoiaşilor, ACORD, care oferă hrană, îmbrăcăminte, bani şi ajutoare celor aflaţi în nevoie. De la începutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent au primit ajutor din partea asociaţiei vârstnici, dar şi alte categorii de persoane vulnerabile.


La 21 noiembrie 2006, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, se înfiinţa Asociaţia Creştin-Ortodoxă Română (ACORD) - denumire la care s-a adăugat litera „D” pentru a arăta scopul instituţiei, acela de a acorda asistenţă socială în comunitate, la iniţiativa domnului Nicolae Ghergu. Acesta din urmă avea să-i propună preotului Ilie Horia Arseniu de la Biserica „Buna Vestire” din Sibiu (Biserica din Groapă) să iniţieze demersurile pentru un astfel de proiect menit să ofere ajutor şi asistenţă socială persoanelor aflate în nevoi. Alături de părintele Ilie Horia Arseniu, care a devenit preşedintele ACORD, şi de domnul Nicolae Ghergu, secretarul asociaţiei, au venit oameni cu suflet mare, dornici să ajute semenii aflaţi în neputinţe, nevoi materiale sau alte încercări ale vieţii.

Sub egida „Nihil sine Deo” („Nimic fără Dum­nezeu”), asociaţia sibiană a venit în ajutorul a sute de nevoiaşi, în cei aproape 15 ani de activi­tate. „Asociaţia noastră a început cu 17 membri fondatori, dintre care mai sunt şase. Am avut la un moment dat şi 35 de membri în asociaţie, iar acum suntem 25. Am pornit în 2006 cu dorinţa mare de a ajuta nevoiaşii. Înaltprea­sfinţitul Părinte Lau­ren­ţiu era la în­­ceputul păstoririi sale ca Mitropolit al Ardea­lului şi a avut încă de atunci o deschidere de­o­­­sebită spre lucrarea social-fi­lan­tropică. ­Ne-a dat binecuvântarea pentru a începe activitatea şi mult curaj pentru a porni cu proiecte frumoase. Unul dintre ele este «Cazuri dispera­te» prin care sprijinim, punctual, acolo unde este ne­voie, unde există o problemă ur­gentă, financiar oamenii, după ce facem o anchetă so­cială so­li­dă. Am ajutat foarte mulţi oameni, inclusiv de alte confesiuni. Avem pe lângă voluntarii noştri şi două persoane angajate, un asi­stent social şi un contabil, care ne sprijină foarte mult în anchetele sociale şi în activităţile noastre”, ne-a spus preşedintele ACORD Sibiu, preo­tul Ilie Horia Arseniu.

Proiecte pentru copii

În toţi cei peste 10 ani de activitate filantropică ai ACORD au beneficiat de ajutor numeroase persoane, prin diferite proiecte. Unul dintre cele mai cunoscute în Sibiu este proiectul dedicat copiilor cu nevoie speciale, intitulat „Lăsaţi copiii să vină la Mine” şi coordonat de preotul Marian Vlăduţ. Astfel, copiii cu nevoie speciale de la Centrele de Educaţie ­In­cluzivă 1 şi 2 din Sibiu sunt ajutaţi să se integreze prin intermediul unor activităţi so­­cial-educaţionale şi recreative. În cadrul acestui proiect se desfăşoară, anual, şi concursurile de creaţie artistico-plastică „Bucuria Învierii” şi „Bucuria Naşterii Domnului”, destinate copiilor cu nevoie speciale din întreaga ţară, iar premiile sunt oferite cu sprijinul ACORD. Sute de copii au avut posibilitatea de-a lungul anilor ­
să-şi cultive talentul artistic şi să fie răsplătiţi pentru eforturile lor.

Aceiaşi copii de la cele două centre de educaţie incluzivă din Sibiu primesc pachete cu alimente prin proiectul „Un pacheţel cu mâncare pentru fiecare”. Tot pentru cei mici a fost iniţiat şi proiectul „Copiii cu minte să meargă înainte”, prin care elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură din tot judeţul Sibiu, nu doar din orașul Sibiu, proveniţi din familii defavo­ri­zate, primesc ajutor din partea aso­ciaţiei pentru continuarea studiilor.   

Masă caldă pentru vârstnici şi nevoiaşi

Prin intermediul altui proiect, ACORD oferă de două ori pe săptămână masă caldă pentru 15-20 de persoane nevoiaşe. Cu ajutorul voluntarilor, în fiecare marţi şi joi, ei primesc masa caldă cumpărată de la un restaurant din a­propierea Bisericii „Buna Vestire”. Proiectul ­s-a extins de la începutul pandemiei şi până în prezent, astfel că şi vârstnici din Sibiu aflaţi în dificultate primesc zilnic hrană caldă. Trebuie menţionat faptul că, în această perioadă di­­­fi­cilă, de criză sanitară, numărul voluntarilor asociaţiei sibiene a crescut foarte mult, chiar dacă planul de activităţi a suferit modificări ­importante şi adunările la sediul instituţiei sunt organizate mult mai rar.

„Ajutăm în mod special trei bunicuţe care au pensie sub 1.000 de lei. La începutul pande­miei, mai mulţi credincioşi, şi ei mai în vârstă, le ajutau cu hrană, cumpărături, dar când a început carantina, nu au mai avut posibi­litatea să le ajute şi au apelat la noi. Am făcut toate demersurile necesare şi le oferim masă caldă în fiecare zi. Ne sunt alături credincioşii din pa­rohie în activităţile noastre din această pe­ri­oadă dificilă”, ne-a mai spus părintele Ilie Horia ­Arseniu.

Amintim aici şi un proiect mai vechi al ACORD destinat oamenilor în vârstă şi bolna­vilor din satele de lângă Sibiu. Cu sprijinul Prefecturii Sibiu şi al unor medici voluntari au fost oferite consultaţii gratuite şi medicamente în cadrul a trei campanii desfăşurate în satele izolate din judeţul Sibiu unde nu există cabinete medicale. Pe lângă medicamentele oferite gratuit, au fost împărţite şi ajutoare.

Donaţii şi ajutoare

De asemenea, tot în această perioadă, a­­so­ciaţia sibiană a ajutat şi copiii de la Valea Plopu­lui. Prin colectele făcute în comunităţile pa­­rohiale din Sibiu, au fost oferite ajutoare în trei rânduri, mai ales că nevoile sunt mari în acel loc unde sunt îngrijiţi sute de copii. În sprijinul asociaţiei sibiene, în activităţile de ajutorare a copiilor de la Valea Plopului, au ve­nit şi mai mulţi donatori din Bucureşti, coor­donaţi de Victor Ioan Bădescu.

Menţionăm şi ajutoarele oferite de ACORD beneficiarilor Adăpostulului de noapte din Sibiu. Totodată, au fost oferite dispozitive media elevilor care aveau nevoie de acestea pentru participarea la cursurile online. De ase­menea, s-a achiziţionat o rulotă pentru un ne­voiaş care îşi construieşte o căsuţă şi nu avea o locuinţă temporară. Multor persoane cu difi­cultăţi financiare li s-au plătit facturile la în­tre­ţinere sau li s-au cumpărat sobe pentru încălzit, butelii sau li s-a acordat ajutor pentru servicii medicale, intervenţii chirurgicale şi pentru alte situaţii dificile. „Ne bazăm foarte mult pe do­naţiile membrilor şi credincioşilor noştri, în special pe donaţiile venite prin formularul 230 prin care primim o parte din impozitul către stat. Dacă la început veniturile totale erau în jur de 30.000 de lei pe an, acum am ajuns să primim spre 100.000 de lei. Cheltuim cu proiectele noastre mare parte din fonduri, dar păstrăm sold şi pe anul următor pentru proiec­tele şi solicitările primite”, menţionează părin­tele Ilie Horia Arseniu.

„Voluntarii virtuali”

Asociaţia sibiană a fost implicată şi într-un proiect destinat serviciilor sociale pentru oameni aflaţi în nevoi, intitulat „Voluntarii virtuali”, şi care a fost implementat împreună cu Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comu­ni­caţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Ciber­ne­tică Sibiu. Astfel, sub coordonarea pro­fesoru­-lui Constantin Bădescu, directorul ­e­­xe­­­cutiv al ACORD, elevii şcolii militare men­­ţio­nate au oferit asistenţă socială prin telefon persoa­nelor grav afectate de pandemie. „Mulţu­mim elevilor militari Constantinescu Mădălina Iulia, Radeș Andreea, Stoian Emilia Maria, Uță Larisa Georgiana și Țîrdea Ionuț Alexandru, Horga Bogdan-Va­lentin (Academia For­țelor Terestre «Nicolae Bălcescu» Sibiu), elevi aflați la domiciliu, în diverse colțuri ale țării, care au acordat servicii sociale prin in­termediul telefonului. Gesturile izvorâte din ­suflet, ali­narea sin­gu­rătății celor izolați cu o vorbă de încurajare aduc mulțumire atât celui care oferă, cât și celui care primește cu re­cu­noș­­tinţă. În Sibiu, am organizat şi coordonat un grup de voluntari atât civili, cât și militari, care au dus ajutoare oamenilor ȋn nevoi. Ajutoarele au fost distribuite prin intermediul ­do­­natorilor şi/sau colaborării deosebite cu ­A­­­so­ciaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu, Serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Sibiu şi cu Fundaţia Crucea Roşie, tot din Sibiu. Cu ajutorul voluntarilor virtuali şi al altor membri din ACORD am realizat o evidenţă cu persoanele ȋn nevoi (izolate, singure, bolnave, în vârstă), evidenţă pe care am trimis-o şi Serviciului de asistenţă socială de la Primăria Si­biu”, a afirmat prof. Constantin Bădescu.

Dintre activităţile organizate de ACORD şi şcoala militară sibiană, amintim şi proiectul co­lindelor din preajma Crăciunului, din anul 2019, la mai multe aşezăminte sociale din Sibiu. „Împreună cu părintele Tiberius Kiss de la Departamentul social-filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului, am organizat  activitatea de colindat a persoanelor cu nevoi de asistenţă socială. Corul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu a colindat la Cantina socială, Căminul pentru persoane vârstnice şi Adăpostul de noapte din Sibiu. La final, am co­lindat la Biserica «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» din cartierul sibian Ştrand, unde elevii au susţinut un concert ȋmpreună cu cei din Organizaţia Tinerilor din Sibiu. Pentru activitatea desfăşurată, am fost onorat să primesc trofeul «Omul anului 2019» din partea Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, la secţiunea «Moral, bunăstare şi recreere»”, a precizat prof. Constantin Bădescu.

Unul dintre proiectele de viitor ale ACORD vizează îngrijirea vârstnicilor la domiciliu. Pentru aceasta va fie nevoie de înfiinţarea unui serviciu specializat şi acreditat de îngrijire a vârstnicilor prin care bunicii noştri lăsaţi singuri să primească cele necesare şi să aibă permanent ajutorul semenilor.