Activităţi de vacanţă cu copiii din Mitropolia Ardealului
Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, în colaborare cu inspectoratele şcolare din judeţele Sibiu şi Braşov, a organizat, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, o tabără la Mănăstirea "Sfinţii Martiri Brâncoveni" de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Pe de altă parte, peste 600 de copii cuprinşi în proiectul "Alege şcoala!" din Mitropolia Ardealului participă la taberele de la Tismana.
La tabăra de la Sâmbăta de Sus au participat premianţii Concursului interjudeţean de religie "Flacăra Ortodoxiei" din judeţele Sibiu şi Braşov. Elevii au fost însoţiţi la Mănăstirea Brâncoveanu de prof. Elena Aghiniţei din Braşov şi pr. Cristian Dariciuc , coordonatorul Departamentului pentru tineret din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului. "Printre activităţile desfăşurate amintim: vizitarea complexului mănăstiresc (biserica, paraclisul, muzeul, biblioteca), participarea la sfintele slujbe ce s-au oficiat în mănăstire, vizitarea păstrăvăriei şi a lacurilor de lângă mănăstire, întâlniri şi discuţii cu părintele Mihail, unul dintre duhovnicii mănăstirii, plimbări şi jocuri în jurul mănăstirii", a precizat pr. Cristian Dariciuc. Copiii s-au iniţiat şi în tehnica origami cu ajutorul animatoarei Antonia Rogoz. Cele trei zile petrecute în natură, "în atmosfera duhovnicească a mănăstirii de la poalele Munţilor Făgăraş, ne-au ajutat să ne îmbogăţim cunoştinţele religioase şi cele cultural-istorice, să conştientizăm mai mult identitatea creştină a neamului nostru românesc şi să devenim credincioşi activi ai Bisericii din care facem parte", a arătat pr. Cristian Dariciuc. Tabăra, aflată la a IX-a ediţie, a fost organizată cu sprijinul IPS Mitropolit Laurenţiu şi al părintelui stareţ Ilarion. Copiii aflaţi în tabără, mare parte premianţi ai olimpiadei de religie, au trăit intens cele trei zile de tabără din vatra monahală din Munţii Făgăraş, împărtăşindu-se de căldura duhovnicilor. "Mi-au plăcut programul mai liber şi faptul că s-a mizat pe comunicare: am aflat, am împărtăşit şi am învăţat să ascultăm", a spus Antonia, o elevă din tabără. "Mi-au plăcut foarte mult liniştea şi apropierea de Dumnezeu descoperită aici, la Sâmbăta. Mi-au plăcut şi activităţile, care au fost foarte interesante şi distractive, la fel şi drumeţiile", a spus Alina. "Copii bucuroşi de Hristos" la Tismana În tabăra de la Tismana se află în prezent 96 de copii din Mitropolia Ardealului, precum şi din alte eparhii din zona Transilvaniei. Până pe 14 septembrie, aproximativ 600 de copii din Mitropolia Ardealului participă, în serii, la taberele de vară organizate de Patriarhia Română în cadrul proiectului naţional "Alege şcoala!", conform celor precizate de pr. Constantin Necula, consilier în cadrul Mitropoliei Ardealului şi formator al proiectului "Alege şcoala!". Programul taberelor este împărţit pe ateliere: religios, lucru manual, desen şi pictură. La atelierul de creaţie, copiii sunt antrenaţi în realizarea a diverse obiecte, iar la atelierul de pictură, copiii îşi pot exersa talentul. "Am avut şansa să văd şi copii bucuroşi de Hristos. Copiii sunt din seria a treia din cadrul proiectului "Alege şcoala!", prezenţi în tabăra de la Tismana. Directoarea taberei, Mihaela Stoica, i-a primit ca pe propriii ei copii, în mijlocul unei naturi superbe, într-un spaţiu primitor", a spus pr. Constantin Necula, care a participat la câteva activităţi din cadrul taberei. "Proiectul "Alege şcoala!", care se desfăşoară în întreaga ţară, aduce în atenţia noastră copii care sunt în general însinguraţi, din diferite motive. Aici, la Tismana, i-am văzut pe copii regăsindu-şi echilibrul, învăţând imnul prieteniei, i-am văzut rugându-se, cântând, bucurându-se, într-o atmosferă de familie, cărora multora dintre ei, de fapt, le lipseşte." Într-un astfel de proiect copiilor li se redă demnitatea, "i-am văzut reaşezaţi în demnitatea lor bucuroasă", a adăugat pr. Necula. Cei mai mulţi dintre participanţii la proiect "duc lipsa căldurii unei familii sau a unei case, dar am constatat că prin Biserică putem face un pas uriaş către ei", a observat părintele formator în cadrul proiectului, care a adăugat că a fost uimit de "camaraderia pe care de foarte puţine ori am văzut-o în şcoală", ceea ce arată că "în mod cert, copiilor le lipseşte Hristos în şcoală", fapt ce arată nevoia "de acest spaţiu spiritualizat de Hristos, ca spaţiu al educaţiei". Copiii participă la Sfânta Liturghie, dar şi la drumeţii în cadrul unui peisaj "de toată frumuseţea posibilă". "În locul ales de Sfântul Nicodim pentru însingurare şi pentru sălbăticia protectoare" vin acum "aceşti copii ca să se desălbăticească în Hristos", a mai spus pr. C. Necula.