Activități socio‑educaționale pentru tineri din Caraș‑Severin
În prezent, Episcopia Caransebeșului derulează, în calitate de partener, proiectul socio-educațional intitulat „Măsuri integrate pe teritoriul GAL Țara Gugulanilor”. Marți, 22 februarie 2022, a avut loc o activitate de cunoaștere a beneficiarilor proiectului din comuna Turnu Ruieni, județul Caraș-Severin.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de binecuvântare a activităților cu copii și tineri, săvârșită în biserica Parohiei Borlova de părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial și facilitator în cadrul proiectului, alături de protopopul Caransebeșului, părintele Virgil Voinea, și de părintele paroh Petru Cristian Ciric de la Parohia Turnu Ruieni. La momentul de rugăciune au luat parte cei 20 de copii și tineri beneficiari ai proiectului, părinții acestora, reprezentanți ai echipei de implementare, precum și primarul comunei. La finalul slujbei, părintele inspector eparhial a prezentat obiectivele și specificul activităților la care vor participa copiii în următoarele luni, iar părintele paroh a mulțumit tuturor celor care se implică, sprijină și iau parte la acest proiect.
În continuare, la școala din satul Borlova a avut loc o primă activitate de cunoaștere reciprocă și de organizare a atelierelor la care vor participa cei 20 de copii cu vârste între 7 și 17 ani înscriși în proiect, dintre care 13 provin din satul Borlova și 7 din Turnu Ruieni. Aceștia vor lua parte la o serie de activități de dezvoltare personală, lucru în echipă, comunicare, ateliere artistice, jocuri și concursuri și ateliere de formare duhovnicească, toate desfășurate în context nonformal, în conformitate cu metodologia proiectului și având ca scop crearea unor deprinderi de viață independentă. Pe lângă aceste activități socio-educaționale, copiii beneficiază și de un prânz cald, ne-a transmis arhidiaconul Pavel Canea.
Până în prezent, de activitățile derulate în cadrul Centrului de Tineret Zăgujeni beneficiază 58 de copii și tineri de pe raza a trei unități administrativ-teritoriale, respectiv Constantin Daicoviciu, Marga și Turnu Ruieni. Scopul serviciilor oferite în cadrul centrului este prevenirea abandonului şi a instituţionalizării copiilor prin asigurarea unei mese zilnice și a unor activităţi de îngrijire, educare, recreere și socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară, precum și a unor activităţi de sprijin, consiliere şi educare pentru părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora.