Adolescenţii îşi doresc acces la învăţământ de calitate
Adolescenţii din România consideră prioritară educaţia de calitate, incluzivă (76,24%), care valorizează toţi elevii şi se adaptează la diversitatea nevoilor educaţionale şi la particularităţile de învăţare şi dezvoltare specifice fiecărui elev. Alte priorităţi sunt protecţia împotriva abuzului, a neglijării, a violenţei (61,36%), potrivit datelor unui studiu prezentat, recent, în cadrul dezbaterii pe tema Strategiei pentru Drepturile Copilului 2016-2021, realizată de Consiliul Europei, şi a priorităţilor pentru copii, dezbatere organizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) împreună cu UNICEF, cu prilejul Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului. Totodată, studiul relevă că tinerii consideră prioritare şi dezvoltarea unor servicii de sănătate de calitate şi prietenoase (59,36%), accesul la programe de voluntariat, consiliere în carieră, ucenicie şi activităţi recreative (57,62%), dar şi protecţia împotriva discriminării (47,21%). „Ei simt nevoia îmbunătăţirii legislaţiei privind drepturile copilului, a diversificării intervenţiei în domeniul protecţiei drepturilor lor. În cursul acestui an, Consiliul Europei a lansat şi o Strategie privind Drepturile Copilului, pentru perioada 2016- 2021, la care toate statele şi-au adus contribuţia, şi noi o lansăm astăzi (n.r. 18 noiembrie), în nevoia de a repune pe tapet drepturile copilului şi modalităţile în care ele pot şi e necesar să fie protejate”, a declarat Gabriela Coman, preşedintele ANPDCA, citată de Agerpres. Strategia Consiliului Europei a identificat şapte domenii importante ca provocări pentru drepturile copilului, precum sărăcia, inegalitatea şi excluderea, dar şi un sistem juridic adecvat nevoilor copiilor, violenţa, migraţia, rasismul şi instigarea la ură.
În ceea ce priveşte accesul la educaţie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, a subiniat că sunt diferenţe mari între condiţiile oferite copiilor din mediul rural şi celor din mediul urban. „Cel puţin referitor la drepturi esenţiale, importante, referitor la dreptul la viaţă, educaţie, la asigurarea hranei şi a unei vieţi demne, lucrurile, din punctul meu de vedere, merg într-un sens pozitiv, ritmul însă este discutabil”, a declarat acesta.
Cu ocazia dezbaterii dedicate aniversării Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, a fost semnată şi o scrisoare de parteneriat între UNICEF şi Consiliul Elevilor. „Scopul protocolului este de a consulta şi a comunica pe cât posibil cu elevii şi a le afla nevoile”, a spus reprezentanta UNICEF în România, Sandie Blanchet. Ea a arătat că opinia copiilor trebuie ascultată şi că îmbunătăţirea sistemelor şi serviciilor este esenţială, dar nu şi suficientă.