Adormirea Maicii Domnului, părtășia ei la taina vieții veșnice

Cea mai importantă sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu, „Adormirea Maicii Domnului”, a fost cinstită prin rugăciune și binecuvântare patriarhală la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Reșe­dinței Patriarhale. La finalul Sfintei Liturghii de joi, 15 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat istoria acestui eveniment, eviden­țiind numeroasele sărbători dedicate Maicii Domnului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pomenit locurile care amintesc de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului: casa în care a avut loc mutarea ei din această viață și mormântul pregătit, spații ce au fost cinstite de creștini ulterior; vorbind și despre apariția și generalizarea acestei sărbători în lumea creștină.

„Maica Domnului a adormit întru Domnul într-o casă a Sfântului Ioan Evanghelistul fiindcă, încă de pe Cruce, Hristos Domnul a încre­dințat-o ucenicului Său iubit. Acea casă era aproape de Sion și de aceea a devenit mai târziu biserică. De aici, trupul Maicii Domnului a fost înmormântat într-o grotă ce apar­ținea familiei Sfântului Evanghelist Marcu, care a oferit ucenicilor lui Iisus posibilitatea să folosească această grotă pentru a se odihni sau pentru a se ruga acolo. Și peste această peșteră au fost construite mai multe biserici, una în primele veacuri, apoi una bizantină, și apoi o alta a fost construită de către cruciați. (...) Această sărbătoare a fost numită «Pomenirea Mariei». Împăratul bizantin Marcian (450-457) a construit o biserică în satul Ghetsimani, la locul numit «Popasul Mariei». La trei ani după moartea împăratului, în această biserică a fost celebrată pentru prima dată această sărbătoare, numită acum «Adormirea Maicii Domnului». Mai târziu, împăratul bizantin Mauriciu (582-602) a extins această sărbătoare și a impus-o în tot imperiul. În acest fel, din timpul acestor doi împărați avem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, prăznuită la 15 august. În Răsărit, ea s-a impus ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar în Occidentul latin a fost numită «Asumptio», adică luarea la cer a Maicii Domnului de către Fiul ei, Iisus Hristos”, a explicat Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit în continuare despre învă­țăturile duhovnicești ale evenimentului, exprimate în cultul Bisericii.

„Această sărbătoare pune accentul pe Adormirea Maicii Domnului, arătând că ea a trecut prin moarte, dar nu a rămas în mormânt. În cele trei zile cât a stat în mormânt, trupul ei nu a cunoscut stricăciune și ea a fost luată la cer de îngeri cu bunăvoința Mântuitorului Care a dorit ca Maica Domnului să fie alături de El, în slava veșnică din ceruri. În timpul vieții pământești, Maica Domnului purta lângă inimă, pe brațul stâng, pe Pruncul Iisus și cu mâna dreaptă Îl arăta lumii. Acum, Hristos Domnul poartă sufletul ei aproape de inimă sub forma unui copil îmbrăcat în alb și o arată pe Maica Sa îngerilor din slava cerului. Prin aceasta vedem recunoș­tința și respectul pe care Hristos le arată Maicii Sale. Mântuitorul a respectat această calitate a ei de mamă a Sa, din care El Și-a impropriat firea omenească, pentru că El S-a zămislit fără sămânță bărbătească și S-a născut fără să strice fecioria Maicii Sale. Ca atare, trupul care a născut pe Dumnezeu-Cuvântul ca Om L-a purtat în pântece și apoi pe brațe, nu putea intra în stricăciune, după cum nici Trupul Mântuitorului nu a cunoscut stricăciunea. Aceasta este o cinstire a Maicii Domnului în mod deosebit și o părtășie a ei la taina vieții veșnice prin faptul că trupul ei nu a stat în mormânt mai mult de trei zile și nici nu a intrat în descompunere. (...) Fecioara Maria a fost numită de Elisabeta «Maica Domnului meu», care înseamnă «Maica Dumnezeului meu». În această adresare este cuprinsă taina Maicii Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, titlu pe care, în mod oficial, i-l consacră Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431). Cercetări mai recente arată că această formulă nu a fost preluată de sinodalii de la Efes din teologia Părinților Capadocieni, ci ea a fost folosită încă din prima jumătate a secolului al 3-lea, în mormântul unui creștin găsindu-se o rugăciune adresată Maicii Domnului, pe care noi o cunoaștem drept «Sub milostivirea ta», care datează din timpul prigoanei lui Septimiu Sever sau Deciu”, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a vorbit și despre cultul Maicii Domnului, exprimat de Biserică prin zece sărbători înscrise în calendarul ortodox.

„Maica Domnului are zece sărbători înscrise în calendarul creș­tin-ortodox, dintre care șapte sunt mai populare, înscrise cu roșu, anume: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Soborul Maicii Domnului (26 decembrie), Buna Vestire (25 martie), Izvorul Tămăduirii (Vineri în Săptămâna Luminată) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Mai sunt și alte trei sărbători ale ei, înscrise în calendar cu negru: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Ana (9 decembrie), Așeza­rea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica din Vlaherne, Constantinopol (2 iulie) și Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă (31 august). (...) Noi o rugăm pe Maica Domnului să ajute întreg neamul creștinesc și pe toți oamenii și în mod deosebit pe cei care o cinstesc. Ea este ocrotitoarea familiei, a părinților, a copiilor, a fecioarelor și a maicilor din mănăstiri și a slujitorilor Bisericii, precum și a săracilor, bătrânilor, bolnavilor, fiind numită în cărțile de cult «Bucuria tuturor celor necăjiți»”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.