Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului
Sâmbătă, 27 ianuarie, în sala de ședințe a Centrului eparhial de la Roman, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-au desfăşurat lucrările şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
În prima parte a zilei a fost săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de către preoții slujitori ai acestui sfânt chivot mușatin, apoi a fost oficiată slujba de Te Deum de către preoții deputați ai Adunării eparhiale, sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.
În partea a doua a evenimentului, cei 27 de membri ai Adunării eparhiale, clerici și mireni, s-au deplasat în sala de ședințe a Centrului eparhial, unde a fost prezentat, în format Power Point, de către părintele arhimandrit Pimen Costea, raportul general al activităților Centrului eparhial pe comisii (administrativă, culturală, social-filantropică, canonico-juridică și economico-patrimonială).
La începutul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat un scurt cuvânt în care a subliniat rolul pe care membrii Adunării eparhiale îl au în viața Bisericii, apoi și-a exprimat bucuria de a se fi întâlnit la începutul anului 2024 cu membrii deputaţi pentru a evalua activitatea pastoral-misionară, culturală, administrativă, financiară și patrimonială desfăşurată în anul 2023, apoi a vorbit despre calitatea pe care creștinul, preot sau mirean, este chemat să o împlinească astăzi în societate, fiind un factor de echilibru care își conduce viața ancorat în viața Bisericii.
Părintele arhimandrit Pimen Costea a prezentat în sinteză aspecte din activitatea desfășurată prin sectoarele Centrului eparhial în anul precedent, apoi a anunțat demararea unor proiecte care privesc reabilitarea Catedralei Arhiepiscopale, a clădirii Spitalului Precista din Roman, precum și altor obiective de mare importanță pentru Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
La finalul prezentării, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre necesitatea implicării Bisericii în societate prin activitatea caritabilă, mai ales în anul 2024 dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îngrijirii bolnavilor.
După lucrările pe secțiuni și analizarea rapoartelor de către membrii Adunării eparhiale, raportorii celor cinci comisii au prezentat referatele fiecărei secțiuni, precum și propunerile pe sectoare de activitate pentru „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.