Adunarea Generală a Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române
În perioada 30-31 martie, a avut loc Adunarea Generală a Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române, la care au participat membri ai asociaţiilor şi ONG-urilor membre. Întrunirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman din localitatea prahoveană Buşteni.
Adunarea Generală a Federaţiei Filantropia a fost precedată marţi, 30 martie, de întrunirea Consiliului Director în care au fost discutate mai multe subiecte de ordin administrativ privind activitatea instituţiei în anul 2020 şi în acest an.
În continuare a avut loc şedinţa Adunării Generale, desfăşurată în două sesiuni de lucru, pe parcursul celor două zile de lucrări. Ambele sesiuni au fost prezidate de părintele Ciprian Ion Ioniţă, consilier patriarhal coordonator la Sectorul social-filantropic din cadrul Administraţiei Patriarhale şi preşedintele Federaţiei Filantropia. În cadrul acestora au fost discutate bilanţul activităţilor şi situaţia financiară a Federaţiei din anul anterior, precum şi stadiul proiectelor aflate în implementare, dar şi propuneri privind noi oportunităţi de colaborare şi parteneriate.
Astfel, după prezentarea stadiului proiectelor organizaţiilor membre, aflate în implementare, a fost discutată posibilitatea solicitării unei noi finanţări din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC - International Orthodox Christian Charities), cu care Federaţia Filantropia are o colaborare îndelungată în cadrul mai multor proiecte.
La finalul discuţiilor au fost lansate invitaţiile pentru cursurile de formare profesională „Îngrijitoare bătrâni la domiciliu” şi „Consilier în domeniul adicţiilor”, întrunirea terminându-se prin prezentarea unor noi oportunităţi de colaborare, între care programul intitulat „Capacitatea preoţilor ortodocşi în detectarea şi notificarea cazurilor de trafic de persoane”, iniţiat de International Justice Mission (IJM), organizaţie internaţională care luptă împotriva violenţei domestice mai ales în mediile sărace, precum şi împotriva traficului de persoane.
La final, părintele Ionuţ Tutea, consilier eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic şi de misiune al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a subliniat eforturile Bisericii de sprijinire a tuturor categoriilor de persoane defavorizate, mai ales în contextul pandemiei şi rolul vital pe care Federaţia Filantropia îl are în ceea ce înseamnă lucrarea filantropică a Bisericii: „Anul 2020 a fost marcat de criza sanitară, iar Biserica şi-a concentrat eforturile pentru susţinerea şi sprijinirea categoriilor defavorizate care au avut mai mult de suferit din cauza problemelor de ordin medical. Încă de la începutul pandemiei am sprijinit persoanele izolate, care nu îşi mai puteau asigura cele necesare vieţii. Am oferit hrană caldă, pachete cu alimente şi echipamente electronice necesare elevilor proveniţi din familii cu posibilităţi materiale modeste pentru continuarea studiilor. În paralel au fost continuate programele organizaţiilor membre ale Federaţiei Filantropia. La şedinţă au fost prezentate toate activităţile desfăşurate în întreaga ţară. Un alt aspect important al întâlnirii este stabilirea unor noi repere pentru colaborarea viitoare, organizaţiile membre stabilind un cadru general pentru acţiunile din acest an şi din viitor. Există proiecte depuse pentru obţinerea finanţării din fonduri europene şi la alte agenţii finanţatoare, pentru ca activitatea să fie şi una sistemică, nu doar la nivelul individual al organizaţiilor membre. Toate proiectele Federaţiei au ca beneficiar final persoanele defavorizate”.
De asemenea, directorul Misiunii sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, Igor Belei, a subliniat implicarea Bisericii pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile din Republica Moldova, apreciind faptul că activitatea socială se va intensifica în viitor: „În ultima perioadă, activitatea socială a Bisericii a fost concentrată pe ajutorarea oamenilor afectaţi de pandemie. Am avut un amplu program de asistare a familiilor defavorizate, iar la finalul anului 2020 am reuşit organizarea primei bănci pentru alimente din Republica Moldova. Astfel, am reuşit să creăm un mecanism care ajută cu produse alimentare serviciile sociale ale Bisericii şi ale partenerilor. De asemenea, în decursul anului trecut au fost reevaluate o serie de programe sociale, sprijinind mame în situaţie de risc, adolescenţi şi elevi pentru evitarea abandonului şcolar, precum şi persoane vârstnice izolate. În acest an preconizăm să intensificăm activitatea socială prin sporirea numărului de programe, în toate eparhiile sufragane Mitropoliei Basarabiei”.
Federaţia Filantropia este o organizaţie nonprofit a Patriarhiei Române, al cărei scop este creşterea impactului şi eficienţei acţiunilor sociale ale organizaţiilor membre sau partenere şi a structurilor sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, prin integrarea lor într-un răspuns unitar, coordonat, coerent şi eficient la provocările sociale actuale, prin elaborarea şi implementarea de strategii, programe și proiecte comune în domeniile: asistenţă socială, medical, social-medical, educaţional, dezvoltarea resurselor umane și furnizare de formare continuă și servicii de ocupare, dezvoltare comunitară, protecția mediului, promovare a valorilor şi tradiţiilor culturale româneşti și conservare, restaurare și gestionare obiective de patrimoniu.