Afraate, înţeleptul Bisericii Siriene

Hakkima Pharsaya, după numele sirian Afraate (280-345), a fost călugăr şi apoi episcop la Mănăstirea Marmattai, foarte aproape de oraşul iranian Mosul. În unele manuscrise este identificat cu numele de Iacob, fapt ce a făcut să fie confundat cu Iacob de Nisibe. Numele său este însoţit aproape întotdeauna de epitetul "înţeleptul persan", consemnat la jumătatea secolului al X-lea, în Lexiconul lui Bar Bahul. Datorită notorietăţii sale se numără, alături de Sfântul Efrem Sirul, în rândul celor mai reprezentativi Părinţi ai Bisericii Siriene, după unii teologi fiind chiar primul dintre ei. Ca scriitor a rămas memorabil pentru cele "23 de demonstraţii" ale sale, un buchet de scrisori elaborate în limba siriacă. Primele 10, compuse în 337, sunt adresate monahilor şi cuprind o relatare detaliată asupra apariţiei creştinismului. Următoarele 12 au fost scrise în 344 şi prezintă problema apăsătoare cu care s-a confruntat Biserica Siriană în timpul persecuţiei regelui Shapur II. Ultima demonstraţie (345) încadrează critica adusă de iudaism la adresa creştinismului. În această colecţie epistolară pot fi găsite, de asemenea, învăţături şi sfaturi cu referinţă practică: despre post, credinţă, dragoste, semnificaţia sărbătorii pascale, milostenie etc.

În accepţiunea părintelui sirian, Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. El Se jertfeşte pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu Tatăl. "Sfântul Duh are atribute divine. Biserica este adunarea sfântă a credincioşilor… şi… după moarte, sufletul doarme până la înviere, fiind într-o stare de inconştienţă, neosebind binele de rău" (Remus Rus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Ed. Lidia, Bucureşti, 2003, p. 17). Evidenţa importanţei Sfântului Părinte pentru Biserica Siriană reiese din perspectiva deosebită pe care o oferă, prin scrierile sale, perioadei creştinismului primar şi mai ales textului scripturistic novotestamentar.