Ajutor de la stat pentru apicultori
Apicultorii vor primi câte 25 de lei pentru fiecare familie de albine „pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie - mai 2020”. La nivel naţional sunt înregistraţi aproximativ 40.000 de apicultori. Ca în 2019, şi în acest an producţia de miere va fi diminuată cu aproximativ 20%.
Apicultorii afectaţi de fenomenele hidrometeorologice din perioada martie - mai 2020 vor primi bani pentru susţinerea activităţii, astfel încât „să se asigure continuarea ciclului de producţie”, după cum a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Hotărârea de Guvern adoptată săptămâna trecută prevede un ajutor de 25 lei/familia de albine, valoarea totală a schemei de ajutor de minimis fiind de 49,94 milioane de lei.
„Beneficiarii acestei măsuri sunt apicultorii persoane fizice care deţin atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, dar şi apicultorii persoane juridice sau oricare formă asociativă”, potrivit MADR.
Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, „fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data de 1 martie 2020, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. Dr. G.K. Constantinescu»; să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti”, se mai arată în comunicatul ministerului. Reprezentanţii MADR au precizat că plăţile vor fi efectuate până la data de 31 decembrie 2020.
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, anunţa încă de acum trei luni că în acest an producţia de miere va fi redusă cu aproximativ 20%. Crescătorii de albine solicitau autorităţilor la vremea respectivă acordarea unui sprijin financiar de 10 euro (aprox. 48 de lei) pentru fiecare familie de albine. „Se impune luarea unor măsuri urgente în acest sens, în condiţiile în care zi de zi cheltuielile privind supravieţuirea şi păstrarea familiilor de albine sunt tot mai mari”, susţineau reprezentanţii ACA.
La nivel naţional sunt înregistraţi aproximativ 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membri ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, cu efective de 1,47 milioane de familii de albine. Potrivit datelor ACA, în 2019, producţia de miere a înregistrat o scădere de aproximativ 15-20% faţă de 2018, situându-se la circa 17.000 de tone.