Album fotografic pentru promovarea Munţilor Apuseni
Zona Munţilor Apuseni, frumuseţile naturale şi locuitorii cu ocupaţiile lor tradiţionale, dar şi actuale, au făcut, timp de un an, obiectul unui amplu proiect de studiere, valorificare prin mărci de calitate şi promovare, derulat de Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (CAPDD). Printre acţiunile acestui demers s-a numărat şi realizarea unui album fotografic intitulat „Prin Apuseni, deasupra şi dedesubtul pământului“. Acesta cuprinde 300 de imagini istorice referitoare la aurul, lemnul şi piatra munţilor, dar şi din prezent, la care au lucrat peste 15 artişti fotografi, peste 30.000 de fotografii fiind selectate de specialişti de la National Geographic.
Potrivit coordonatorului de proiect, Viorel Lascu, proiectul şi-a propus să dezvolte activităţi inovatoare, menite să dea un important impuls utilizării potenţialului natural al regiunii Bihor, în special al Munţilor Apuseni, în oglindă şi împreună cu partenerii unguri din Hajdu-Bihar. Echipa de proiect a trecut, în primul rând, la inventarierea nevoilor de dezvoltare în Munţii Apuseni, precum competenţe, meserii, nevoi de formare pentru tinerii şi mai puţin tinerii localnici, în urma căreia s-a realizat un studiu de fezabilitate pentru crearea unui centru de formare resurse umane în zona Parcului Natural Apuseni, care să ofere alternative la angajare şi să contribuie la combaterea excluderii sociale. Pentru înfiinţarea centrului ar fi nevoie de aproape 2 milioane de euro, după modelul unor centre similare din Elveţia sau Franţa.