Alimentația recomandată pentru reducerea inflamației din corp
Reducerea inflamației cronice din organism este importantă pentru că orice proces inflamatoriu poate provoca anumite boli, cum ar fi cancerul, boala Alzheimer, afecțiuni cardiovasculare, depresie, artrită, acnee, psoriazis. Chiar dacă nu există nici un fel de inflamație, o dietă antiinflamatoare ajută mult în menținerea sănătății.
Pentru a reduce inflamația prin intermediul dietei trebuie să ne ferim de alimentele care o pot provoca. În acest context, din alimentație nu trebuie să lipsească acizii grași omega-3, esențiali la adulți pentru sănătatea creierului, cardiovasculară și a pielii. Cantități importante de acizi grași omega-3 pot fi găsiți și consumați zilnic în semințe de in, de chia, de cânepă, în nuci, dar și pește gras, precum somonul și macroul. Se recomandă să aveți astfel de pește în meniu de două ori pe săptămână (nu în fiecare zi). Pentru vegetarieni și vegani se recomandă suplimentarea cu ulei de pește.
Polifenolii, de asemenea, au proprietăți antioxidante și antiîmbătrânire, având rol în prevenirea cancerului, bolilor cardiovasculare, tulburărilor neurodegenerative, diabetului și alergiilor. Aceștia se regăsesc în fiecare aliment vegetal: fructe, legume, nuci, semințe, cereale integrale, leguminoase, ulei de măsline, vin. Alte câteva exemple de alimente bogate în polifenoli sunt: broccoli, spanac, morcovi, varză, ardei roșu, lămâi, mere, căpșuni, afine.
Pentru a reduce inflamația din organism, mâncați, așadar, cât mai multe legume, dar adăugați și fructe, nuci, semințe și cereale integrale. Majoritatea acestor alimente sunt bogate şi în vitaminele E, C, dar şi în zinc și fibre. Consumul de ceai reprezintă o altă modalitate de a obține polifenoli suplimentari. Alegeri excelente în acest sens sunt ceaiul verde, de măceșe, ghimbir, urzică, mentă sau chiar scorțișoară - toate sunt antiinflamatoare.
Atenție mare la grăsimile saturate, care sunt pro-inflamatorii. Acestea se găsesc în carnea roșie, lapte și produse lactate, cum ar fi brânza, untul, uleiul de nucă de cocos. Acestea sunt alimente grase care se solidifică la rece și se topesc la cald. Ele cresc riscul bolilor de inimă și al cancerului de colon.
Cea mai bună modalitate de a prepara alimentele este cea la abur, consumul mai multor alimente crude fiind, de asemenea, indicat. În general, orice preparat alimentar care păstrează umiditatea alimentelor este mai bun decât prepararea lui la căldura directă/uscată, precum prăjirea, prepararea la grătar sau chiar coacerea.
Nu în ultimul rând, trebuie evitat mâncatul în exces. Orice nu cheltuiți ca energie, veți metaboliza și stoca sub formă de grăsime. Acest proces crește cantitatea de radicali liberi și provoacă inflamații.