Am rămas alături de elevi!

Atunci când le vorbesc copiilor despre relaţia omului cu Dumnezeu, amintesc foarte des faptul că, în raiul pământesc, omul avea un timp de întâlnire cu Tatăl Ceresc „în răcoarea serii”. Dacă ne gândim că ziua era dată de succesiunea seară-dimineaţă, perspectiva se modifică. De fapt, omul începea ziua cu Dumnezeu. Acest „timp cu Dumnezeu” avea o anumită frecvenţă şi dura un interval de timp, Adam ştia că Dumnezeu vine la întâlnirea cu el şi aştepta acest moment. 

Dumnezeu nu uita niciodată de întâlnire, întotdeauna avea timp pentru omul creat de El. În plan şcolar, ora de religie poate fi asemănată cu acest timp paradisiac, în care, săptămânal, Dumnezeu vine în căutarea noastră şi ne adună pe toţi, profesor şi elevi, în sala de clasă, la întâlnirea cu El.

Când vorbim despre timp, din punct de vedere fizic, îl definim cel mai simplu drept intervalul dintre două evenimente şi îl exprimăm cu ajutorul unor unităţi de măsură. În spaţiul şcolar, avem diferite modalităţi de raportare la timp: ora şcolară, ziua, săptămâna, semestrul, anul şcolar, ciclul de învăţământ, perioada de şcolaritate. Dacă ţinem cont de faptul că religia se studiază o oră pe săptămână, cu un simplu calcul matematic rezultă că, în cei 13 ani şcolari, care au în medie 35 de săptămâni de şcoală, timpul cu Dumnezeu prin intermediul acestei discipline de învăţământ este de 455 de ore şcolare. Un timp dăruit nouă, celor care trăim în această perioadă istorică, pentru a-l (pe)trece cu folos.

Ora de religie reprezintă, aşadar, un timp în prezenţa tainică a lui Dumnezeu, o întâlnire care are întotdeauna un scop şi presupune câteva elemente de bază: momentul „vederii” dintre persoanele care se întâlnesc, pregătirea intrării în acţiunea de bază, desfăşurarea acţiunii de bază, asigurarea pe parcurs şi/sau la sfârşit că există „roade” ale întâlnirii, pregătirea viitoarei întâlniri şi momentul despărţirii. Profesorul intră în clasă, pregăteşte „terenul” pentru aruncarea seminţelor, seamănă cuvântul lui Dumnezeu, se asigură că elevii au rezonat cu acesta, le dezvoltă interesul pentru următoarea întâlnire şi le ţine viu acest interes prin anumite lucruri la care să mediteze până la următoarea întâlnire şi, apoi, se desparte de ei în duh de rugăciune.

Una dintre întrebările pe care mulţi profesori o au este legată de activitatea suplimentară, aşa-numita „temă de casă”. Dăm sau nu dăm teme pentru acasă la religie? Din raţiuni care nu au legătură cu nevoia omului de educaţie integrală, s-a ajuns la împărţirea neoficială a disciplinelor de învăţământ în unele importante (cele două-trei din care copiii dau examene) şi altele mai puţin importante (celelalte, cele multe). Toate acestea se întâmplă şi pe fondul creşterii volumului informaţional în fiecare domeniu al ştiinţei şi cunoaşterii, dar şi al lipsei unei viziuni integrative în ceea ce priveşte parcursul şcolar al copiilor, care depinde în ultimii ani tot mai mult de rezultatele acestora la cele câteva discipline de învăţământ - „cele importante”.

Predau religie de aproape 30 de ani şi întotdeauna am recomandat temă pentru acasă sau activitate suplimentară, după denumirea pe care o are în noua construcţie ­curriculară. Dacă în primii ani de învăţământ făceam acest lucru pentru că era „un dat” al sistemului de învăţământ, nu am renunţat la activitatea suplimentară nici după ce ponderea mare a notei de la examenele naţionale pentru admiterile la nivelul superior de învăţământ a accentuat segregarea disciplinelor de studiu într-o formă care nu are suport pedagogic. Am avut cel puţin trei motive ca să nu renunţ: religia este o foarte importantă disciplină de învăţământ, deoarece îl ajută pe copil să-şi înţeleagă rostul pe pământ şi destinul veşnic la care este chemat de Dumnezeu; elevii asociază învăţarea acasă la o anumită disciplină de învăţământ cu rezolvarea activităţii suplimentare; elevii au nevoie de „timp cu Dumnezeu” şi în intervalul dintre două ore de religie.

Chiar dacă neefectuarea temei pentru acasă nu am sancţionat-o niciodată (prin calificativ/notă), am accentuat în discuţiile cu elevii rolul formativ al acesteia, în special la religie. Timpul dedicat acasă învăţării şi efectuării activităţii suplimentare l-am prezentat elevilor ca „timp cu Dumnezeu”. Am fost foarte atentă la acest „timp”, ca să fie cu folos şi să îşi dorească temă la religie: lectura religioasă, vizionarea unui film religios, confecţionarea unor lucruri, realizarea unor desene/proiecte, elaborarea unor lucrări (texte, compuneri, eseuri, referate), audierea unor cântări religioase, rezolvarea unor aplicaţii cu caracter ludic etc.

În aceste vremuri de mare încercare pentru omenire şi pentru poporul român, care în plan educaţional implică identificarea de noi modalităţi de lucru cu copiii, care să ne ajute atunci când ne vom relua activitatea faţă către faţă, pe lângă materialele trimise pe grupurile de „social media” ale claselor, le-am trimis elevilor mei o scrisoare, cu îndemnul de a avea şi un „timp cu Dumnezeu”, pe care să îl consacre celor aflaţi în suferinţă.

Dragii mei elevi,

Au trecut mai multe zile de când nu ne-am văzut! M-am gândit la voi în aceste zile şi, amintindu-mi cu câtă dragoste rostiţi rugăciunile la ora de religie, vin cu rugămintea de a face şi noi ceva pentru oamenii care suferă în România sau în alte ţări. Unii sunt bolnavi sau aşteaptă cu inima strânsă rezultatele la analizele care li s-au făcut, altora le-a murit cineva drag, alţii şi-au pierdut poate locul de muncă. Ce putem face noi?! Ce ştim cel mai bine: să ne rugăm!

Vă propun ca, în fiecare zi, să vă faceţi timp să vă rugaţi şi pentru aceşti oameni, chiar dacă nu îi cunoaşteţi. Dumnezeu îi ştie pe toţi oamenii după nume. Să rostiţi rugăciunile: „Tatăl nostru”, „Cuvine-se cu adevărat” şi încă cel puţin o rugăciune, care doriţi voi, pentru cei afectaţi de această epidemie. Şi eu voi face la fel, astfel că vom fi împreună prin rugăciune, chiar dacă nu ne vedem faţă către faţă. Această perioadă poate să fie un „timp cu Dumnezeu”. Voi ştiţi deja ce înseamnă asta, pentru că folosim această expresie de când ne cunoaştem.

Să nu uitaţi să respectaţi regulile de igienă, ca să vă protejaţi pe voi şi pe cei din jur! E foarte dureros să ştii că cineva s-a îmbolnăvit din cauza neglijenţei tale. Să îi ascultaţi pe părinţi, să nu întrerupeţi studiul şi să vă faceţi temele primite de la şcoală. Şi încă ceva: să aveţi credinţă şi nădejde! Dumnezeu este cu noi!

 

Vă îmbrăţişez!

 

Monica Opriş este profesoară la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Simion Ştefan”,  Alba Iulia