Amenzi de până la 5.000 de lei prin Legea picnicului
Legea picnicului trece responsabilitatea zonelor de picnic în sarcina autorităţilor locale, stabileşte criterii clare de amenajare şi dotare a zonelor de picnic, precum şi amenzi pentru cei care încalcă aceste prevederi.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind desfăşurarea activităţii de picnic, care prevede că aceasta va putea avea loc doar în spaţii special amenajate. Potrivit proiectului, vor fi amenajate zone speciale pentru picnic pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru această activitate şi în care aprinderea focului este permisă. Aceste zone se vor găsi în parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor, situate în intravilanul localităţilor. Desfăşurarea activităţii de picnic în alte zone decât cele amenajate special, spre exemplu între blocuri, va fi interzisă. Proiectul mai prevede faptul că persoanele care merg la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la această activitate în apele din vecinătatea zonei special amenajate, nu vor avea voie să distrugă plantele sau să posteze semne sau mesaje. Cei care participă la astfel de activităţi mai au obligaţia să nu deranjeze comunităţile locale, să arunce deşeurile şi să aprindă focul doar în locurile special amenajate, să facă curăţenie la plecare şi să respecte bunele moravuri. "Nerespectarea prevederilor acestei legi se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei", se arată în proiect. Legea picnicului nu îngrădeşte drepturile individului de a ieşi în natură, ci doar introduce reglementări pentru cei care nu înţeleg că abuzul asupra naturii nu reprezintă drepturi constituţionale, afirmă reprezentanţii asociaţiilor de protejare a naturii. "Este o lege curată pentru o ţară murdară, o lege care ne va permite tuturor să ne bucurăm de natură şi să o lăsăm curată şi nepoluată celor care vor veni după noi", a afirmat Raluca Fiser, preşedintele Asociaţiei Green Revolution.