Analiştii anticipează scăderea inflaţiei în 2009
▲ Cei mai pesimişti în ceea ce priveşte rata inflaţiei sunt analiştii ING, iar cei mai optimişti sunt cei de la Romexterra ▲ Prognozele se situează între 3,25% şi 9% ▲ În contextul în care inflaţia se va reduce în 2009 comparativ cu nivelul din acest an, analiştii economici previzionează că BNR va decide relaxarea treptată a politicii monetare, atât prin instrumentul dobânzii de politică monetară, cât şi prin rata rezervelor minime obligatorii ▲
Inflaţia anuală se va reduce semnificativ anul viitor, dar va depăşi, cel mai probabil, intervalul ţintit de BNR, de 2,5%-4,5%, iar banca centrală va coborî treptat dobânda de politică monetară, care se va încadra la finele lui 2009 între 7,5% şi 9%, apreciază analiştii economici. „În 2009 vom avea o continuare a dezinflaţiei, dar procesul va fi lin, iar rata anuală va ajunge, cel mai jos, în jur de 6% la jumătatea anului, urmând ca apoi să urce în a doua parte din 2009“, a declarat pentru MEDIAFAX Nicolae Alexandru-Chidesciuc, senior economist la ING Bank. El apreciază că inflaţia se va situa la 7,6% la finele anului viitor, fiind cel mai pesimist dintre cei şapte analişti intervievaţi. La polul opus al previziunilor se află dealerul Romexterra Lucian Oiţă, care apreciază că rata anuală a inflaţiei va fi de 3,25% în decembrie 2009. „Cursul de schimb va fi utilizat ca ancoră pentru ţintirea inflaţiei. (...) De asemenea, efectul de bază nu poate decât să sprijine în mod favorabil evoluţia inflaţiei“, a spus Oiţă. În rândul optimiştilor se mai regăsesc economistul şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, şi dealerul Millennium Bank România Ciprian Dascălu, care previzionează pentru 2009 o rată a inflaţiei de 4,5%, respectiv de 4,3%. „Presiunile inflaţioniste rămân destul de mari. În primul rând este vorba despre creşteri salariale şi de pensii şi, în plus, cursul de schimb are o tendinţă de depreciere, ceea ce nu ne prea ajută“, a afirmat Dumitru. El a menţi-onat că ritmul de creştere a consumului va scădea de la 16% în jur de 5-6%, dar că va continua să creeze presiuni inflaţioniste, în contextul în care semnele din economie sunt negative pe partea de servicii, construcţii şi industrie. „Anul acesta sectorul agricol ne-a ajutat, dar 2009 mi-e greu să cred că va fi un an agricol bun“, a spus Dumitru. BRD consideră că va fi de 5% Florian Libocor, analist la BRD, şi Melania Hăncilă, şeful Departamentului cercetare şi strategie de la Volksbank România, consideră că inflaţia va fi de 5% în 2009. „Teoretic, procesul dezinflaţionist ar trebui să se reia în 2009, datorită diminuării presiunilor exercitate de excesul de cerere, precum şi pe seama efectului favorabil de bază. Consumul îşi va încetini dinamica de creştere la 5-6% anul viitor, datorită restrângerii creditării, precum şi deteriorării aşteptărilor populaţiei şi agenţilor economici, care au devenit mult mai atenţi la cheltuieli“, a spus Hăncilă. Ea apreciază că încetinirea creşterii economice va avea efecte pozitive asupra evoluţiei preţurilor de consum, dar că atingerea ţintei de 3,5% (plus/minus un punct procentual) stabilită de BNR „pare destul de greu fezabilă“, în condiţiile în care deteriorarea indicatorilor macroeconomici va pune presiune asupra leului. Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, se aşteaptă la o rată a inflaţiei cuprinsă între 5% şi 6% în decembrie 2009. „Va fi un trend puternic dezinflaţionist în primul semestru din 2009, după care vor exista uşoare corecţii“, a spus Anghel. BNR ar putea relaxa politica monetară În contextul în care inflaţia se va reduce în 2009 comparativ cu nivelul din acest an, analiştii economici previzionează că BNR va decide relaxarea treptată a politicii monetare, atât prin instrumentul dobânzii de politică monetară, cât şi prin rata rezervelor minime obligatorii. Astfel, estimările analiştilor privind nivelul ratei dobânzii la finele anului 2009 sunt cuprinse între 7,5% şi 9%. „Pe măsură ce inflaţia se va reduce, va veni şi o relaxare a politicii monetare“, apreciază Dumitru. El estimează că dobânda de politică monetară va ajunge la circa 9% la finele anului viitor, în timp ce rata rezervelor minime obligatorii va ajunge la 12% la lei şi la 30% la valută. Dumitru a menţionat că reducerea ratei rezervelor minime pentru valută este „posibilă, dar nu prea curând“, în contextul în care ar conduce la diminuarea rezervei valutare a BNR, „ceea ce nu este pozitiv“ în prezent.