Andrei Şaguna, organizator al Ortodoxiei româneşti

Mitropolitul Andrei Şaguna a alcătuit o operă canonică impresionantă cu scopul vădit ca ea să ofere motivaţia unei organizaţii bisericeşti canonice, corespunzătoare cu învăţătura Bisericii Ortodoxe. Transpunerea în practică a tuturor principiilor canonice pe care le-a enunţat, le-a argumentat şi le-a publicat în opera sa canonică a făcut din mitropolitul Andrei Şaguna o personalitate unică în istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Activitatea organizatorică bisericească a lui Şaguna poate fi cuprinsă în cele două aspecte, care au fost şi ţelurile arhipăstorului, şi anume: întemeierea Mitropoliei Ardealului şi alcătuirea unui statut corespunzător de organizare. Cele două obiective pot fi separate doar formal, ele fiind, de fapt, interdependente şi consecvente. Realizarea lor s-a putut face numai de către o persoană cu viziune bisericească şi înzestrată cu bogate cunoştinţe teologico-canonice. De prima dată când a venit la Sibiu ca episcop-vicar, în faţa delegaţiei care l-a întâmpinat, Andrei Şaguna a declarat: "Păşesc pe pământul cel clasic al străvechei Mitropolii române ortodoxe şi vă făgăduiesc sărbătoreşte că voi lucra neobosit pentru înfiinţarea ei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu" . După o luptă insistentă cu opoziţia autorităţilor habsburgice, a Bisericii sârbeşti, a guvernelor maghiare, a ierarhiei catolice, mitropolitul Şaguna a reuşit reînfiinţarea Mitropoliei Ardealului în martie 1868, iar la Congresul convocat la sfârşitul aceluiaşi an a reuşit aprobarea "Statutului Organic al Bisericei Greco-Orientale Române din Ungaria şi Transilvania". Astfel, visul lui Şaguna s-a împlinit abia după 22 de ani de păstorire şi de luptă continuă, pregătită şi susţinută pe toate planurile, inclusiv al publicării de opere canonice care să argumenteze corectitudinea ideilor sale. Mireni în conducerea Bisericii Statutul organic şagunian are o stuctură simplă şi clară, cu reglementări precise şi concise, cuprinse în 176 de paragrafe, fapt care evidenţiază o tehnică de elaborare modernă şi un spirit juridic deosebit. Textul este împărţit în cinci capitole, după unităţile administrative bisericeşti, şi anume: parohia (cap. I), protopresbiteratul (cap. II), mănăstirea (cap. III), eparhia (cap. IV) şi mitropolia (cap. V). Fiecare unitate bisericească, în afară de mănăstire, are două organe de conducere: unul deliberativ numit "sinod" sau "congres", şi altul executiv numit "comitet" sau "consistoriu", organe care aveau în fruntea lor pe membrii ierarhiei bisericeşti. "Noutatea" pe care o aduce mitropolitul Şaguna este redarea dreptului mirenilor de a participa la conducerea Bisericii, respectiv la exercitarea puterii bisericeşti. Aceasta era, de fapt, o "noutate" numai pentru cei care aveau o viziune clericalistă asupra conducerii Bisericii, în realitate Şaguna reaşeza structurile bisericeşti pe modelele canonice din Biserica veche. Acest fapt era, într-adevăr, un act "reformator", dar nu în sensul reformei protestante, ci în sensul întoarcerii la izvoare. Şaguna a avut dreptate şi acest adevăr a devenit astăzi incontestabil, fapt care justifică afirmaţia că Şaguna s-a născut cu 100 de ani mai devreme. Întregul Statut organic s-a bazat pe principiile canonice fundamentale ale Bisericii Ortodoxe, principii care au fost redescoperite prin opera canonică a mitropolitului. Astfel, Statutul consfinţeşte principiul autonomiei bisericeşti, cu cele două aspecte, intern şi extern. Independenţa Mitropoliei Ardealului În primul rând, principiul autonomiei externe însemna independenţa bisericească a Mitropoliei Ardealului faţă de instituţiile laice, dar mai ales faţă de stat, în problemele bisericeşti, fapt care a fost dobândit prin Statutul organic unde se prevede că "Biserica Ortodoxă Română din Ungaria şi Transilvania (...) administrează şi conduce independent afacerile sale bisericeşti, şcolare şi fundaţionale" (art. I). Dreptul de "supremă inspecţiune" s-a rezervat împăratului, fără a afecta treburile interne. Apelul la intervenţia puterii civile s-a permis numai în cazuri excepţionale (art. VII). Autonomia internă însemna independenţa Mitropoliei Ardealului faţă de celelalte Biserici ortodoxe locale. În felul acesta, Mitropolia Ardealului nu putea să depindă jurisdicţional de Biserica Sârbă, dar a păstrat cu ea "unitatea dogmatică şi canonică" (cap. IX). Această autonomie era, de fapt, autocefalie. Stricta delimitare între noţiunile de autonomie şi autocefalie s-a făcut abia în secolul al XX-lea, până atunci cei doi termeni s-au folosit unul în locul celuilalt. Un alt principiu, bine definit în Statut, este principiul sinodal, adică acela potrivit căruia organele supreme de conducere în Biserică sunt cele colegiale. După legiuirile şaguniene, toate organele superioare de conducere sunt sinodale, începând de la parohie şi până la mitropolie. De subliniat este şi felul desemnării clerului, adică prin alegere, conform can. 6, I ec., deci tot sinodal, comparativ cu Biserica Catolică, unde episcopii sunt numiţi, până astăzi, direct de către papă (art. 7, al. 2; art. 40; art. 97-109; art. 155-157). Sinodalitatea, păstrată până astăzi În strânsă legătură cu sinodalitatea stă principiul organic, adică principiul conducerii Bisericii de către toţi membrii ei, clerici şi mireni. Îmbinarea tuturor acestor principii canonice a dus, de asemenea, la refacerea practicii sinoadelor mixte, compuse din episcopi şi reprezentanţi ai preoţimii şi ai poporului drept-credincios în proporţia bine cunoscută de 1/3 clerici şi 2/3 mireni. Această practică se păstrează în Biserică până astăzi. Sigur că şi celelalte principii ale dreptului canonic ortodox, precum principiul ierarhic, jurisdicţional, teritorial, nomocanonic, al iconomiei, toate acestea îşi găsesc expresia directă sau indirectă în Statutul organic. Acest fapt a făcut ca legiuirile şaguniene să constituie o operă de referinţă în istoria Bisericii noastre. De aceea, legiuirile şaguniene au fost izvorul principal al primului Statut de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, elaborat în anul 1925. Următorul Statut, elaborat în anul 1948, a păstrat principiile Statutului organic, dar, desigur, cu restricţiile impuse de regimul comunist. După anul 1989, ajustarea Statutului din 1948 a dus la apropierea lui de Statutul organic, însă credem noi că Biserica Ortodoxă Română are astăzi nevoie de un Statut nou, care să corespundă şi mai bine principiilor dreptului canonic ortodox şi timpurilor de astăzi, aşa cum, într-un mod excepţional, a făcut-o Statutul şagunian. Râvna pioasă pentru canoane Mitropolitul Andrei Şaguna a fost o personalitate de excepţie a Bisericii, un canonist de valoare şi un organizator bisericesc înţelept, a cărui gândire şi ale cărui fapte se revarsă şi lucrează în Biserica noastră până astăzi. El a ştiut să îmbine teoria cu practica, adică să aplice autentic sfintele canoane la organizarea Bisericii. El a realizat o operă canonică şi juridică de mare valoare, cu răsunet european, pe care a transpus-o în practică atunci când a purces la reîntemeierea Mitropoliei Ardealului şi la elaborarea Statutului organic al ei. El a reuşit, cu o tactică de excepţie, să restructureze organizarea şi conducerea Bisericii, fără convulsii şi fără schisme, orientând-o spre formele canonice ale Bisericii primare după ce a elaborat o operă canonică temeinică şi profundă, care să motiveze şi să argumenteze faptele sale. El a avut, ca nimeni altul, un cult constant pentru lege, o râvnă pioasă pentru canoane, un patos nestins pentru ordine, pentru că ştia că numai aşa se poate păstra rânduiala în Biserică şi demnitatea în viaţa credincioşilor. Pentru toate acestea, şi altele asemenea acestora, se poate trage concluzia că mitropolitul Andrei Şaguna "trebuie socotit drept cel mai mare legiuitor şi organizator bisericesc în Biserica Ortodoxă Română şi poate chiar în întreaga Ortodoxie".