Angajaţii part-time, în pericol
Noile măsuri fiscale adoptate de Guvern se vor răsfrânge în mod negativ asupra angajaţilor part-time, arată un sondaj al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Aproape jumătate (47,7%) dintre angajatorii care vor face concedieri în perioada următoare au declarat că vor renunţa la toţi salariaţii angajaţi cu fracţiune de normă.
Începutul lunii august a coincis cu impunerea unei măsuri fiscale care îi nemulţumeşte pe angajatori, aceştia fiind nevoiţi ca pentru persoanele care lucrează în regim part-time (de exemplu 2 sau 4 ore pe zi cum este cazul oamenilor care se ocupă de curăţenie, bonele sau angajaţii de la mentenanţă) să plătească taxele la nivel de 8 ore în limita unui salariu minim.
Reprezentanţii celor patru categorii de întreprinderi care formează sectorul IMM-urilor (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii), dar şi reprezentanţi din întreprinderile mari, ONG-uri, PFA-uri şi cabinete medicale au apreciat în cadrul unui sondaj realizat online că vor face concedieri în perioada următoare, dintre aceştia, aproape jumătate declarând că vor renunţa la toţi angajaţii part-time, 26,1% au spus că vor renunţa la un angajat, iar 22,5% că vor concedia între doi şi cinci angajaţi.
Referitor la măsura prin care se schimbă regimul fiscal al microîntreprinderilor, prin reducerea plafonului de la un milion de euro la 500.000 de euro, 35,8% dintre respondenţi au indicat că sunt afectaţi în mare măsură, 26,8% în mică măsură, în timp ce o pondere de 37,4% dintre cei chestionaţi au declarat că nu au fost afectaţi.
De asemenea, 54,2% dintre cei chestionaţi au spus că preferă aplicarea cotei de impozitare de 3% din venituri pentru toate microîntreprinderile indiferent de numărul de angajaţi, în locul scăderii plafonului pentru microîntreprinderi.
În ceea ce priveşte măsurile fiscale aplicabile de la 1 ianuarie 2023 în domeniul HoReCa, reprezentanţi ai acestui sector au evidenţiat că vor opta pentru plata impozitului pentru veniturile microîntreprinderilor (54%) şi pentru plata impozitului pe profit (46%).
Acordarea scutirii de impozit pe profitul reinvestit îi va determina pe 41,9% dintre participanţii la studiu să reinvestească profitul în aceeaşi măsură ca anul precedent, în timp ce 38,2% vor mări procentul de profit alocat investiţiilor.
În contextul actual, respondenţii consideră ca Guvernul ar trebui să adopte alte măsuri pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat, precum reducerea cheltuielilor bugetare prin diminuarea aparatului bugetar (87,40%); eliminarea pensiilor speciale (76,60%); creşterea eficienţei colectării prin digitalizarea ANAF (70,70%) şi reducerea evaziunii fiscale (74,90%). (O. N.)