Antim Ivireanul şi jertfa sa pentru Biserică

În curgerea de două ori milenară a istoriei poporului român şi a Bisericii noastre strămoşeşti, numeroşi au fost sfinţii odrăsliţi din pământul românesc şi din alte părţi ale lumii care au venit aici, au predicat, au scris şi au fost martirizaţi. Dintre aceştia din urmă face parte şi Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (c. 1650-1716). Pentru tot ce a înfăptuit ca tipograf, dascăl, predicator, sculptor şi miniaturist, Antim Ivireanul, cel mai învăţat şi mai talentat mitropolit care a stat vreodată pe scaunul Mitropoliei Ţării Româneşti, este astăzi cinstit ca sfânt de întreaga suflare românească.

Sfântul Antim s-a născut în Iviria - numele clasic al Georgiei sau Gruziei - pe la anul 1650, din părinţii Ioan şi Maria, primind la botez numele de Andrei. După informaţiile florentinului Anton Maria del Chiaro, încă din tinereţe a căzut rob la turci, care l-au dus la Istanbul (Constantinopol). Aici a trăit mai mult timp, învăţând greaca veche şi nouă, turca şi araba. A fost răscumpărat se pare de Patriarhia din Ierusalim în vremea când aceasta îşi avea sediul la Constantinopol şi avea nevoie de un om instruit ca să traducă din georgiană. În timpul şederii sale la Constantinopol, a reuşit să impresioneze în scurt timp pe cei din jurul său cu talentul deosebit pe care îl avea de caligraf, sculptor, desenator şi lucrător în broderie.

Slujirea Sfântului Antim Ivireanul în Ţara Românească

Aflând de el şi de calităţile lui, evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu, la recomandarea Patriarhului Dositei al Ierusalimului (1641-1707), l-a adus în Ţara Românească, se pare în 1688 şi 1690. Venit la noi, a învăţat repede slavona şi „limba dulce românească“, căreia avea să-i dea prin Didahiile sale „mlădiere, putere şi lirism“. A deprins acum meşteşugul tiparului de la fostul Episcop de Huşi, Mitrofan, cel care conducea tipografia domnească din Bucureşti. Tot acum s-a şi călugărit, primind numele de Antim.

După alegerea Episcopului Mitrofan în scaunul vlădicesc de la Buzău, la 10 iunie 1691, ieromonahul Antim a trecut la conducerea tipografiei. În octombrie 1691, el a tipărit prima sa carte, în greceşte, „Învăţăturile lui Vasile I Macedoneanul către fiul său Leon“, în care se semnează simplu „Antim ieromonahul“. După cum se iscăleşte, înţelegem că el s-a călugărit, cu numele de Antim, îndată ce a venit în Ţara Românească.

Lucrarea tipografică

La tipografia domnească din Bucureşti, ieromonahul Antim a lucrat până în anul 1694, tipărind alte trei cărţi, Slujba Sfintei Parascheva şi a Sfântului Grigorie Decapolitul, un Evangheliar greco-român şi o Psaltire românească, cu versuri scrise de el în cinstea domnitorului Constantin Brâncoveanu, semn că el învăţase bine limba noii sale patrii.

În anul 1694, Antim s-a mutat la Mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie, cu posibilităţi de imprimare în mai multe limbi, şi unde, la scurtă vreme, a ajuns stareţ. La Snagov a stat până în anul 1701, tipărind 15 cărţi, dintre care cinci în româneşte. Acum a tipărit şi un Liturghier greco-arab (1701), prima carte ortodoxă cu caractere arabe, pentru trebuinţele credincioşilor ortodocşi din îndepărtata Patriarhie a Antiohiei Siriei. La Snagov, ieromonahul Antim a deprins cu meşteşugul tiparului pe mai mulţi din ucenicii săi, între aceştia remarcându-se Mihail Ştefan (Iştvanovici), cel care va tipări la Alba Iulia, în 1699, un Chiriacodromion (o prelucrare a Cazaniei lui Varlaam din 1643) şi o Bucoavnă. Mai apoi, prin 1708, acesta fiind trimis în Georgia, ţara natală a lui Antim, el va pune bazele unei tipografii cu caractere georgiene la Tiflis (Tbilisi).

În anul 1701, Antim s-a întors la Bucureşti, unde şi-a reluat activitatea tipografică, fără însă a renunţa la stăreţia Snagovului. Activitatea neîntreruptă la tipografia mitropoliei, până în anul 1705, reprezintă „perioada unei rodnice activităţi tipografice şi artistice, este perioada în care pregătirea sa culturală şi teologică s-a dezvoltat uluitor, este perioada în care a căpătat încrederea deplină a domnului, a curţii şi a tuturor învăţaţilor, greci mai ales, trăitori în preajma lui Constantin Brâncoveanu“. În acest timp, Antim a reuşit să imprime 15 cărţi, între care menţionăm: Noul Testament (prima ediţie, în româneşte, a acestei cărţi în Ţara Românească), un Ceaslov slavo-român, ambele tipărite în 1703, precum şi un Ceaslov greco-arab, în 1702, tot pentru credincioşii din Patriarhia Antiohiei.

Munca rodnică şi neobosită pe care Antim Ivireanul a desfăşurat-o la tipografiile din Bucureşti şi Snagov, dar şi calităţile sale deosebite de teolog învăţat şi artist l-au făcut vrednic să fie ales Episcop al Râmnicului, la 16 martie 1705. „Egumenul chir Antim de la Snagov“ a fost hirotonit Episcop al Râmnicului, în Bucureşti, de către Mitropolitul Teodosie şi de alţi ierarhi aflaţi atunci în Capitala ţării.

Lucrarea cărturărească de la Râmnic

Ajuns la Râmnic, noul ierarh şi-a adus aici şi tiparniţa de la Snagov, „rodul muncii sale“, întemeind astfel prima tipografie în Reşedinţa episcopală de la Râmnic. În scurtul timp cât a păstorit în Oltenia (16 martie 1705 - 28 ianuarie 1708), sfântul ierarh a reuşit să desfăşoare o activitate administrativă, pastorală şi culturală excepţională. A întărit disciplina în rândul clerului şi în mănăstiri, iar cu binecuvântarea sa s-au zidit biserici noi, iar altele s-au restaurat. Pe întreg cuprinsul eparhiei sale va fi trebuit să fie „ostenitoriu chir Anthim, episcopul de Râmnic“, aşa cum o arată pisania din pridvorul Mănăstirii Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, care a fost din nou pictată şi i s-a adăugat pridvorul în 1706-1707.

În anul 1705, Episcopul Antim Ivireanul a deschis la Râmnic o „şcoală de pomană“, adică gratuită, pentru copii, pentru care a adus ca dascăl pe Ivan Făgărăşanul, de la şcoala din Câmpulung, punând astfel începutul învăţământului şcolar gratuit în Ţara Românească.

În cei „trei ani fără două luni“ cât a fost Episcop al Râmnicului, Antim Ivireanul a desfăşurat o bogată activitate ca editor şi tipograf. Cunoscând nevoile păstoriţilor săi, care îşi doreau cărţi de slujbă în româneşte, sfântul ierarh a început tipărirea cărţilor capitale de slujbă bisericească în limba poporului. De pildă, în anul 1706 a tipărit o carte intitulată Evhologhion sau Molitvelnic, având două volume distincte: volumul întâi este un Liturghier, iar al doilea volum este un Molitvelnic. Fapt important, Liturghierul şi Molitvenicul tipărite de Antim Ivireanul sunt primele ediţii în limba română ale acestor cărţi de cult în Ţara Românească.

Prin cărţile româneşti tipărite la Râmnic, Antim Ivireanul a pus „temelia vechii noastre limbi bisericeşti“, iar reşedinţa scaunului episcopal a devenit „un focar de lumină şi un centru de cultură religioasă şi naţională“.

Mitropolit al Ungrovlahiei

După o păstorire de aproape trei ani la Râmnic, sfântul ierarh a fost pus în situaţia de a părăsi scaunul episcopal, el fiind ales Mitropolit al Ungrovlahiei. Bătrânul Mitropolit Teodosie, care a murit la 27 ianuarie 1708, îşi exprimase dorinţa înainte de a muri, printr-o „diiată“, ca urmaşul său în scaunul mitropolitan să fie Episcopul Râmnicului, Antim Ivireanul, socotind el că este cel mai vrednic dintre ierarhi să ocupe această înaltă treaptă arhierească. Într-adevăr, soborul ierarhilor, egumenilor şi al boierilor chemaţi să aleagă pe noul mitropolit a ţinut seama de dorinţa vrednicului Mitropolit Teodosie şi l-a ales, la 28 ianuarie 1708, pe Episcopul Antim Ivireanul ca Mitropolit al Ţării Româneşti (pe „acel pomenit episcop râmnicean, el să fie arhiereu şi vlădică, iar nu altul“).

Înscăunarea noului mitropolit a avut loc în ziua de 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, fiind de faţă şi Patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. Cu acest prilej, noul mitropolit a rostit o frumoasă cuvântare în limba română, păstrată în fruntea Didahiilor, „plină de poezie şi de patos, izvorâtă din căldura elocinţei sale, înălţătoare şi elocventă, cum nici un mitropolit nu mai rostise alta în româneşte până atunci“.