Părintele Felix Dubneac: „Gândește-te că fiecare Liturghie e prima pe care o săvârșești!”

Părintele Felix Dubneac absolvise trei facultăți, a fost un pictor bisericesc cu multe și remarcabile împliniri, a fost unul dintre membrii Rugului Aprins și a pătimit pentru aceasta cu ani grei de închisoare politică. Este încă una dintre personalitățile Rugului Aprins al căror har s-a manifestat și în rugăciune, și în artele plastice.

Părintele Felix Dubneac s-a născut în Basarabia, în localitatea Voloave (județul Soroca), în data de 29 iunie 1912. La botez a primit numele Petre. După absolvirea școlii primare, a studiat la Școala de cân­tă­reți bisericești de pe lângă Mănăstirea Dobrușa (1927-1931). Ulte­rior, a urmat și Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Cernica (1935-1943). Va frecventa cursurile și va obține trei diplome de licență ale Facultății de Teologie Ortodoxă, Academiei de Arte Frumoase și Facultății de Litere și Filosofie, toate din București, între anii 1944 și 1953. De asemenea, este absolvent al Școlii de Pictură Bisericească, care-și avea în acei ani sediul la Mănăstirea Antim.

Conform unei străvechi tradiții, interzisă astăzi, dacă aspirantul nu are vârsta majoratului, Petre Dubneac a fost primit la Schitul Rughi (Rudi) încă de la 12 ani, adică în 1924. Va fi călugărit după terminarea stagiului militar (1933-1934), în anul 1938, la Mănăstirea Sf. Ana (Rohia, Maramu­reș). Peste un an, a fost hirotonit întru diacon la Catedrala Ortodoxă din Cluj de Episcopul Nicolae Colan, viitorul Mitropolit al Ardealului. Hirotonirea sa întru preoție are loc în anul 1954 (Mănăstirea Antim, București), iar peste 10 ani devine protosinghel. În țară, părintele Felix Dubneac a slujit la Mănăstirile Antim, Plumbuita și la Catedrala Patriarhală.

Fiind monah la Mănăstirea Antim, confrate și prieten încă din Seminarul Teologic cu părintele Sofian Boghiu, și părintele Felix Dubneac a devenit membru al Rugului Aprins. A participat la întâlnirile Rugului Aprins încă din anii ’40, la Mănăstirea Antim, iar când acestea au fost interzise, s-a retras alături de același părinte Sofian Boghiu, la Mănăstirea Plum­buita. În anii ’50 părintele Felix Dubneac participă la întâlnirile discrete – dar urmărite îndeaproape de Securitate – ale grupului Rugului Aprins, mai ales când se afla prin București și părintele Daniil Sandu Tudor. Erau prezenți atunci, acolo, fie la Mănăstirea Plumbuita, fie în locuin­țele unor mireni: părinții Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, precum și confrații lor laici Alexandru Mironescu, Ștefan Todirașcu, Paul Sterian, studenții Șerban Mironescu, Mihail Constantineanu,
Nicolae Rădulescu și alți câțiva.

Conform fișei penale, părintele Felix Dubneac a fost arestat în ziua de 13 iunie 1958. Ca și în cazul altor deținuți politici, va fi acuzat de legionarism, o obișnuință în epocă, acuză total lipsită de acoperire. A făcut parte din lotul celor 16 arestați în dosarul Rugului Aprins, a fost închis la Jilava și Aiud până când a fost grațiat și eliberat în ziua de 29 iulie 1964.

Revenit din închisoare, părintele a reluat slujirea la Mănăstirea Antim și la Catedrala Patriarhală. Peste trei ani, în 1967, ajutat de Patriarhul Justinian, părintele Felix Dubneac reușește să plece prin transfer în Statele Unite ale Americii (SUA), fiind preot la Detroit. De asemenea, va fi secretar al Arhi­episcopiei Române pentru Statele Unite și Canada. Aici devine arhimandrit în anul 1972 (Edmonton, Canada). Spre finalul vieții, în anul 1994, părintele Felix Dubneac se retrage la mănăstirea ortodoxă românească „Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction (Michigan) și a plecat la Domnul în ziua de Crăciun, la 25 decembrie 2008...

Deși spațiul său de excelență a fost arta plastică bisericească, părintele Felix Dubneac a scris și poezie, a contribuit cu meditațiile sale la revistele bisericești nord- ame­ricane, a slujit ca preot și duhovnic în mai multe biserici ortodoxe. Iată unul dintre sfaturile pe care i le-a dat unui confrate mai tânăr, părintele Anton Frunză (SUA): „Așa, părinte, să slujești calm, gândește-te că fiecare Liturghie e prima pe care o săvârșești, să nu intervină rutina”.

Bună parte din opera părintelui Felix Dubneac este realizată împreună cu bunul său prieten, părintele Sofian Boghiu. Aceștia au realizat pictura în frescă la biserica Mănăstirii Saon (Tulcea), biserica Mănăstirii Negru Vodă (Câmpulung Muscel, Argeș), biserica din Pipirig (Neamț), paraclisul Mănăstirii Ghighiu (Prahova). În Bu­cu­rești aceștia au realizat lucrări la Mănăstirea Antim și la biserica din Dămăroaia. În România părintele Felix Dubneac a mai pictat singur și biserica din localitatea Cojasca (Prahova). Ajuns pe continentul nord-american, părintele Dubneac a realizat pictura la Biserica „Sf. Gheorghe” (Windsor, Ontario, Canada), Biserica „Buna Vestire” (Cleveland, Ohio, SUA), Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” (Edmonton, Alberta, Canada), Biserica „Sf. Înviere” (Hollywood, Florida, SUA). Trebuie men­ționată, de asemenea, o monumentală frescă realizată în incinta Camerei Române de la Wayne State University (Detroit, Michigan, SUA), care ilustrează devenirea istorică a poporului român.

Iată mai jos un fragment din­tr-un articol publicat în SUA, revista Solia (iunie, 2002), de părintele Felix Dubneac: „În cartea sa Omul, ființă necunoscută, Alexis Carrel ne istorisește cum într-o cameră de spital se aflau doi bolnavi, dintre care unul, dintr-o familie mai înstărită, a chemat un preot să-i citească rugăciuni, pentru ca Dumnezeu să-i ușureze suferința din trup. În timpul acesta, celălalt bolnav asculta rugăciunile preotului cu mare credință în Dumnezeu și, la urmă, a mul­țu­­mit și el preotului, căci a simțit și el ușurare în sufletul și trupul său, din mila lui Dumnezeu.

Această istorisire confirmă cât de necunoscut și nepătruns este sufletul omului, dar în același timp, cât de multă nevoie are omul de Creatorul său. Dragostea lui Dumnezeu față de făptura pe care a creat-o este nemărginită: «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a trimis în lume ca lumea viață să aibă și încă din belșug». Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pogorându-Se din Slava Sa, S-a întrupat ca să mântuiască omenirea din păcate, să vindece pe cei bolnavi și să ridice pe omul cel căzut din robia păcatului și a morții. Prin Întruparea Sa, Hristos ne-a descoperit însă mai mult: ne-a descoperit nouă, oamenilor, pe Adevăratul Dumnezeu, Cel în Sfânta Treime cunoscut: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Iar legătura creștinilor cu Dumnezeu se manifestă în primul rând prin botezul în numele Sfintei Treimi. Omul încreștinat se bucură de ajutorul duhovnicesc primit de la Hristos Dumnezeu prin Biserica Sa, acolo unde primește harul iertării, prin spovedirea păcatelor, prin împărtășirea cu Sfintele Taine și prin toate celelalte sfinte rugăciuni.

Prin participarea la Sfânta Liturghie omul se regăsește cu Dumnezeu, se unește cu El împreună cu ceilalți credincioși, își sfințește sufletul și trupul, devenind cămară a Sfântului Duh. Prin unirea cu Hristos în cadrul Sfintei Euharistii, omul colaborează cu harul divin sfințitor, care-l întărește în lupta continuă pe care omul o dă cu ispitele pe care diavolul i le scoate în cale. Cel care nu se unește cu Dumnezeu în Sfânta Liturghie, care nu primește harul divin sfințitor al Tainelor, are legătura cu Dumnezeu întreruptă și nu se bucură de protecția Sa. De aceea apar în lume necontenit scandaluri, rău­tăți, neînțelegeri. Dacă toți am fi una cu Dumnezeu, așa cum suntem în cadrul Sfintei Liturghii, atunci n-ar mai exista răutăți, neînțelegeri și războaie în lumea aceasta, atunci am fi una cu Hristos după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: «De acum nu mai sunt eu cel care trăiesc, ci Hristos este Cel care trăiește în mine...» (Galateni 2, 20)”.