Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinții 9 Mucenici din Cizic; Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni
Cetatea Cizicului se afla în Asia Mică, lângă strâmtoarea Bosfor, ce desparte Asia de Europa, la hotarul cu Troa, unde Sfântul Apostol Pavel a propovăduit Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos. Până la împăratul Constantin cel Mare, cetatea Cizicului nu avea mulţi creştini, din pricina împăraţilor păgâni ai Romei, care prigoneau Biserica lui Hristos. Aceştia dădeau porunci ca toţi locuitorii cetăţii să se închine la idoli, iar cei care refuzau acest lucru erau aspru pedepsiţi și mulţi dintre ei au şi fost ucişi. Atunci, mulţi creştini fugeau din faţa prigonitorilor şi se ascundeau prin munţi şi prin locuri pustii, iar alţii, tari în credinţă, îşi puneau sufletele lor pentru Hristos-Domnul. Aşa a fost şi cu aceşti nouă bărbaţi viteji ale căror nume sunt acestea: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnus, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Cu toate că erau din ţări diferite, s-au adunat în Cizic şi defăimau cinstirea idolilor, nebăgând în seamă groaznicele chinuri şi frica de tirani. Pentru aceasta au fost prinşi, întemniţaţi şi supuşi la cumplite chinuri, iar apoi li s-au tăiat capetele. După ce Marele Constantin a dat libertate creştinilor, locuitorii din Cizic au scos din pământ moaştele celor nouă sfinţi, pe care, găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă şi au zidit o biserică pentru pomenirea lor. Şi astfel strălucea cetatea Cizicului cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se, ca şi cu un zid nesurpat, prin mijlocirile celor nouă sfinţi mucenici.
