Anton Pann, iubitor de muzică psaltică și folclor
Casa Memorială „Anton Pann” din București păstrează vie personalitatea renumitului psalt din prima jumătate a secolului al 19-lea. Ghid în lumea ineditului truditor al cuvântului și al sunetului ne-a fost doamna muzeograf Mădălina Șchiopu, care ni l-a prezentat pe Anton Pann ca fiind: renumit dascăl de muzică religioasă, compozitor, scriitor, tipograf, editor, folclorist, colportor, fin psiholog și bun „reporter” al vremurilor sale și chiar un precursor al literaturii române moderne, mulți scriitori fiind inspirați de opera sa.
Anton Pann s-a născut pe la 1796 în Sliven, actuala Bulgarie, într-o familie cu mai mulți copii, din tată aromân și mamă grecoaică, oameni simpli și săraci. Mama i-a intuit talentul și l-a dat încă de mic la biserica din sat pentru a învăța să citească. După izbucnirea Războiului Ruso-Turc, mama lui Anton Pann, rămasă văduvă, s-a refugiat, împreună cu micul „Antonachi”, în Chișinău, unde aveau rude de la care au cerut ajutor. Cei trei frați mai mari s-au înrolat în război, unde au și murit. În iarna lui 1812 au venit în București tocmai când era epidemia de ciumă din vremea domnitorului Caragea. Prima meserie din care a câștigat bani a fost aceea de paracliser și cântăreț la Biserica Olari din Capitală (biserică veche construită de negustorii olteni, în secolul al 16-lea, și dărâmată în 1887). Odată cu trecerea timpului, Anton Pann va fi cântăreț la mai multe biserici din București.
Anton Pann a fost un autodidact
Talentatul psalt a fost un autodidact, s-a bazat mult pe studiul individual, căci a urmat doar cursurile de teorie muzicală eclezială la școala lui Petru Efesiu din București, unde a deprins și meșteșugul tipăririi de cărți. „El a fost un vizionar, căci și-a dat seama repede că prin tipărituri se poate răspândi ușor cultura. În 1843 deschide prima lui tipografie, pe care a ținut-o în casele Bisericii Olteni. În marele incendiu care a avut loc în București în anul 1847 această biserică a ars și odată cu ea și tipografia lui Anton Pann. Drept urmare, atunci când s-a mutat în această casă (devenită ulterior muzeu), va construi o tipografie în spatele imobilului. În prezent, pe locul fostei tipografii se află un bloc, ridicat în anii ʼ50. Această casă a fost ridicată pe temelia alteia mai vechi din care s-a păstrat doar beciul, a cărui cărămidă este încă originală. În prezent, beciul este amenajat butaforic cu sticle din lemn, care conțin citate din «Povestea vorbii» și «Îndreptătorul bețivilor». Acest spațiu ni-l înfățișează pe Anton Pann ca folclorist de mahala și fin psiholog, precursor al lui Caragiale”, ne-a spus doamna muzeograf Mădălina Șchiopu.
Casă achiziționată cu sprijinul Mănăstirii Tismana
Casa Muzeu „Anton Pann” din București este un imobil nou reclădit pe temelia casei vechi construite la 1847, Anton Pann s-a mutat aici în 1848, până atunci a stat cu chirie în mai multe locații din București. Imobilul a fost achiziționat, așa după cum mărturisește în testamentul său, cu ajutorul Mănăstirii Tismana. „Psaltul s-a mutat aici împreună cu cea de-a treia soție, Ecaterina. El avea un bun renume, fiind cunoscut ca talentat cântăreț bisericesc și tipograf, dar pentru că hârtia și cerneala erau foarte scumpe, acestea consumau mulți bani și de aceea el era mereu sărac. Trăia din ceea ce câștiga ca «dascăl de muzichie», după cum spunea chiar el, din venitul obținut ca psalt și din vânzarea lucrărilor pe care le tipărea. Majoritatea cărților le vindea prin mănăstiri și tipărea de multe ori la comandă”, a completat Mădălina Șchiopu.
Casa memorială a fost preluată de Muzeul Literaturii Române din București și a devenit muzeu la data de 1 noiembrie 2018, fiind amenajată într-o manieră modernă și interactivă, într-o încercare de a aduce personalitatea lui Anton Pann din secolul 19 în contemporaneitate. El a locuit în acest spațiu puțin timp, din anul 1848 până la moartea sa în 1854, imobilul lăsându-l prin testament celei de-a treia soții. Aceasta s-a recăsătorit cu un ucenic de-al lui, la doi ani după trecerea sa la cele veșnice, și au plecat în zona Vâlcea, lăsând casa Bisericii „Sfântul Stelian”-Lucaci din București, care se află situată în preajmă și unde el a cântat.
Muzeu interactiv
Casa amenajată cu gust în mijlocul secolului al 19-lea este menționată în documentele vremii ca având o arhitectură de „un ce fantastic”, cu o terasă frumoasă împodobită cu statuete și flori, unde seara Anton Pann cânta ceea ce compunea. Imnul național actual, Deșteaptă-te, române!, scris de Andrei Mureșanu, este cântat pe o melodie compusă de Anton Pann.
Muzeul dedicat personalității și operei lui Anton Pann este unul interactiv, bazat pe cunoașterea obiectelor prin atingere și cunoașterea textelor sale prin intermediul unor dispozitive inovative. Camerele sunt amenajate tematic, fiecare ilustrând aspecte diferite din viața lui Anton Pann. Despre interactivitate și modul cum vizitatorii îi pot cunoaște mai bine opera, Mădălina Șchiopu ne-a declarat: „În mijlocul camerei «Biografie și context» este ceea ce noi numim cinematografia de secol 19, numit Zoetrop. Acesta este un aparat apărut pe la 1835, care conține un cilindru, prevăzut cu niște fante, în care se montează benzi desenate și prin rotire se creează o iluzie optică, lăsând impresia de mișcare a imaginii. Astfel, noi valorificăm poveștile din Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, prezentate în benzi desenate. Vizitatorii noștri își desprind singuri benzile desenate, care sunt așezate alături, le așază în aparat, citesc povestea, văd imaginile și se amuză. Este un muzeu pentru toate vârstele, căci nu putem spune că se joacă mai mult copiii, ci se joacă toată lumea indiferent de vârstă. Acest aparat atractiv le dă posibilitatea copiilor ca jucându-se să învețe informații despre opera lui Anton Pann”.
„Un secol de folclor bucureștean”
În camera dedicată lui „Anton Pann - muzicianul” sunt expuse 23 de instrumente muzicale orientale din epoca fanariotă de la început de secol 19, printre care enumerăm: tamburul, rebabul, daireaua, cobza, vioara, canonul etc. Acestea sunt prevăzute și cu căști, astfel încât vizitatorul poate asculta sunetele produse de instrumentul respectiv. „Anton Pann cânta la chitară și avem expusă aici o chitară de la 1856. În încăpere există și trei tablete prin intermediul cărora vizitatorul poate asculta muzica veche, laică și religioasă, compusă de Anton Pann și cântată de grupurile Trei Parale și Anton Pann. Instrumentele sunt aduse de membrii grupului Anton Pann și au fost cumpărate din Istanbul. Așa că avem aici un secol de folclor bucureștean”, a mai precizat muzeograful acestei case memoriale.
În încăperea dedicată lui „Anton Pann - tipograf, editor și scriitor”, vizitatorul poate descoperi tot ceea ce a scris și a tipărit în propria tipografie, atât opere laice, cât și religioase. Mulți scriitori au fost inspirați de opera lui Anton Pann. Eminescu scrie despre el în poezia „Epigonii”. Lucian Blaga i-a dedicat o piesă de teatru pe care a numit-o chiar „Anton Pann”, inspirată din viața acestuia, perioada cât a trăit în Brașov. Poetul Ion Barbu îi dedică ciclul de poezii „Isarlâk” cu motto-ul: „Spre mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann”. Iar mai aproape de vremurile noastre, poetul Nichita Stănescu i-a dedicat o poezie intitulată „Temenea la Anton Pann”.
„Contribuția extraordinară a lui Anton Pann în Biserica din România constă în cântări religioase intonate în biserici și în prezent, printre care menționăm melodia pentru rugăciunea Tatăl nostru, imnul Ortodoxiei. De asemenea, el este și autorul unui manual de teorie muzicală psaltică pe care l-a numit Bazul teoretic și practic muzicii bisericești sau gramatica melodică, în care îl descoperim ca bun pedagog. Toate documentele expuse în acest muzeu provin din Biblioteca Academiei Române. Foarte multe dintre lucrările sale sunt răspândite în multe mănăstiri din țară și chiar în biserici din București. La Biserica «Sfântul Stelian»-Lucaci se află tipărituri originale ale lui Anton Pann, pentru că el a cântat aici, în ultima parte a vieții”.
În camera dedicată poveștilor lui Anton Pann, ilustrată cu imagini din „Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea” și „Povestea vorbii”, am aflat și Praxinoscopul (apărut pe la 1877) prevăzut cu oglinzi prin care ineditele povești prind viață.