Anul comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae

Congresul facultăţilor de teologie ortodoxă care a avut loc la Atena în anul 1936 a exprimat necesitatea ca teologia ortodoxă să elaboreze o sinteză neopatristică, bazată pe teologia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, interpretată în contextul lumii contemporane.

Prin aceasta se arată că Tradiţia Bisericii este o realitate dinamică vie şi mereu actuală, o fidelitate reînnoită fa­ţă de Sfânta Scriptură şi faţă de Sfinţii Părinţi ca fiind cei mai sta­tornici şi siguri interpreţi ai Sfintei Scripturi.

Acelaşi congres de la Atena recomanda ca Sfinţii Trei Ie­rarhi Vasile cel Mare, Grigorie Te­ologul şi Ioan Gură de Aur să de­vină ocrotitorii sau patronii spi­rituali ai şcolilor de teologie ortodoxă, ca fiind modele pentru teologia ortodoxă, adică modele de apărare şi promovare a cre­din­ţei ortodoxe în contextul cul­tu­ral al fiecărei epoci, pentru mân­tuirea oamenilor.

Fiind mari păstori de suflete, aceşti ierarhi au elaborat o teologie misionară şi pastorală, u­nind permanent viaţa spirituală cu învăţătura de credinţă a Bi­se­ricii.

Printre teologii ortodocşi de re­nume care au reuşit să reali­ze­ze o sinteză neopatristică în se­colul al XX-lea pot fi amintiţi George Florovsky (1893-1979) şi Vladimir Lossky (1903-1959), din diaspora rusă, Ioan Kar­mi­ris (1904-1991) din Grecia, Ius­tin Popovici (1894-1979) din Serbia, dar mai ales teologul ro­mân părintele Dumitru Stă­ni­loae (1903-1993).

Părintele Dumitru Stăniloae era considerat de teologul fran­cez Olivier Clément (1921-2009) ca fiind „cel mai mare teolog al secolului al XX-lea“, iar distinsul patrolog grec Stelianos Pa­pa­dopoulos (1933-2012) conside­ra că părintele Dumitru Stă­ni­loae nu numai a cunoscut foarte bine şi a folosit masiv teologia Sfinţilor Părinţi, ci chiar i-a con­ti­nuat, adâncind teologia lor, în­cât „pe unii chiar i-a întrecut“, fo­losindu-se şi de dezvoltarea gân­dirii filosofice din epoca pa­tris­tică până azi.

Părintele Dumitru Stăniloae a tradus şi comentat opere majore ale Sfinţilor Părinţi (24 volu­me), inclusiv monumentala Fi­lo­calie în 12 volume, unde notele ex­plicative sunt adesea aprofundări teologico-mistice de o copleşitoare bogăţie spirituală.

În toate studiile sale dogma­ti­ce, părintele Dumitru Stă­ni­loae foloseşte gândirea Sfin­ţilor Pă­rinţi şi o prezintă într-o formă vie, existenţială, încât Sfinţii Pă­rinţi devin contemporani şi pri­eteni cu cititorii acestei teo­lo­gii.

Temele şi accentele majore ale teologiei părintelui Dumitru Stăniloae sunt:

Sfânta Treime, Sfânta Bi­se­ri­că şi îndumnezeirea omului prin iu­birea lui Hristos.

1. Dumnezeul creştinilor este Sfânta Treime numită de părintele Dumitru Stăniloae „structura supremei iubiri“. Sfânta Treime a creat lumea ca dar al iubirii Sale, iar omul ca persoană a fost creat după chipul Persoanelor veşnice ale Sfintei Treimi, pentru a participa la viaţa şi iubirea veşnică a Sfintei Treimi.

2. Iisus Hristos - Unul din Sfân­ta Treime este Fiul lui Dum­nezeu Care S-a făcut Om după natură, ca omul să devină dum­nezeu după har. Iisus Hris­tos este temelia şi capul Bi­se­ri­cii, întrucât prin El se dăruieşte oa­menilor viaţa veşnică a Prea­sfin­tei Treimi, a Tatălui, a Fiu­lui şi a Sfântului Duh.

În acest sens, eclesiologia pă­rin­telui Dumitru Stăniloae este prin excelenţă o eclesiologie tri­ni­tară  în care unitatea internă a Bisericii se realizează prin măr­turisirea dreptei credinţe în Sfânta Treime şi prin participa­rea credincioşilor din Biserică la viaţa Sfintei Treimi descoperită oamenilor în Hristos şi prin Hris­tos, şi comunicată lor prin lu­crarea Duhului Sfânt, Care pur­cede din Tatăl şi Se odih­neşte în Fiul. Duhul Sfânt confirmă iubirea veşnică a Tatălui către Fiul şi a Fiului către Tatăl, iar în Biserică El împărtăşeşte oamenilor această iubire eternă ca har al paternităţii duhov­ni­ceşti în Sfânta Taină a Hiro­to­niei şi ca har al filiaţiei duhov­ni­ceşti în Sfânta Taină a Bote­zu­lui, prin care creştinii devin fii după har ai Tatălui ceresc şi fraţi întru Hristos. De aceea, ră­tă­cirea de la dreapta credinţă a Bisericii lui Hristos devine rupere a comuniunii cu Biserica lui Hristos.

3. Fiind teolog al Sfintei Treimi, părintele Dumitru Stă­ni­loae este şi teolog al iubirii creş­tine, ca iubire a lui Hristos co­municată oamenilor prin oamenii milostivi.

Ca teolog al Sfintei Treimi, părintele Dumitru Stăniloae se fo­loseşte de învăţătura despre Sfân­ta Treime a Sfântului Va­si­le cel Mare şi a Sfântului Gri­go­rie Teologul, interpretată de Sfân­tul Maxim Mărturisitorul, iar ca teolog al filantropiei divi­ne şi eclesiale, el se inspiră din teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, la care se adaugă teologia filocalică a lui Diadoh al Foticeii şi a Sfântului Isaac Sirul.

Prin teologia sa vastă, profundă şi bogată, ca sinteză creatoare între Tradiţie şi actuali­ta­te, părintele Dumitru Stă­ni­loae rămâne în memoria Bi­se­ri­cii un mărturisitor al iubirii di­vi­ne şi un apărător al demnităţii umane, atât în timp de libertate, cât şi în timp de prigoană. Pen­tru părintele Dumitru Stăni­loae, persoana umană este per­ma­nentă taină şi permanentă noutate. Întrucât era un om al rugăciunii tainice, el a scris o teologie care îndeamnă mereu la rugăciune, la unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi bucuriei veşnice. Orizontul larg şi profunzimea creatoare a teologiei părintelui Dumitru Stă­niloae l-au făcut cunoscut nu nu­mai în România, ci şi în stră­i­nătate (vezi volumul colectiv „Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor“, Editura TRINITAS, Iaşi 2003).

Opera sa este din ce în ce mai mult tradusă în limbi străine (franceză, germană, engleză, greacă, rusă ş.a.) şi atent studia­tă în teze de doctorat şi teze de li­cenţă în România şi stră­i­nă­ta­te, atât de teologi ortodocşi, cât şi de teologi romano-catolici, anglicani, luterani, reformaţi şi baptişti.

Ţinând seama de darul pe care Dumnezeu l-a făcut Bi­se­ri­cii noastre prin persoana şi opera părintelui Dumitru Stă­ni­loae, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2013 ca An comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae în şcolile de teologie din Patriarhia Română, deoarece în acest an se împlinesc 110 ani de la naşterea sa şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Concursul naţional „Dumitru Stăniloae“ se află deja în des­fă­şu­rare, iar premianţii la nivel de Patriarhie vor fi evidenţiaţi la Bucureşti cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, 21 mai 2013, hramul istoric al Catedralei patriarhale, în acest An omagial al Sfinţilor Îm­păraţi Constantin şi Elena.

O serie de conferinţe, simpo­zi­oane şi expoziţii vor evidenţia în diferite centre universitare im­portanţa şi semnificaţia ope­rei părintelui Dumitru Stă­niloae în lucrarea de înnoire şi îmbogăţire a teologiei şi spiritu­a­­lităţii ortodoxe contemporane şi a culturii româneşti. În amfi­tea­trul „Dumitru Stăniloae“ din Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi la Centrul Na­ţi­o­nal de Formare Continuă „Du­mi­tru Stăniloae“ din Bucureşti, cu ocazia hramului mare al Ca­te­dralei patriarhale, „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou“, 27 oc­tom­brie 2013, vor fi evidenţiate personalitatea şi opera părintelui Dumitru Stăniloae.

† Daniel, Patriarhul BisericiiOrtodoxe Române

Cuvânt rostit cu prilejul pro­cla­mă­rii „Anului comemorativ al părintelui Du­mitru Stăniloae“, în Ca­tedrala mi­tro­­politană „Sfântul Spiri­don“-Nou din Bu­cureşti, în ziua sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, miercuri, 30 ianuarie 2013.