Aproape întru slujire de Apostolul neamurilor

Marele Apostol al neamurilor, Sfân­tul Pavel, a spus că, dincolo de necazurile pe care le avea, era plin de bucurie. Cine‑i oferea neobositului misionar, vasul cel ales al lui Hristos, bucurie, dacă nu, în mod tainic, Domnul pe care L‑a întâlnit ziua în amiaza mare, într‑o lumină orbitoare și apoi L‑a slujit toată viața?

Apostolul Pavel a avut nenumărate necazuri, umilințe, biciuiri, sfărâmări ale corabiei pe mare, ducerea în lanțuri înaintea regelui, dar și marea bucurie de a‑L întâlni pe Împăratul Cel fără de moarte, Care i s‑a arătat în drumul pe care îl făcea către Damasc, pentru a‑i întâlni acolo pe creștinii ce‑L mărturiseau pe Cel pe care Îl văzuseră înviat din morți.

De aceea a și scris mai târziu că Domnul după Înviere S‑a arătat femeilor mironosiţe, apostolilor, la mulți frați care erau adunați laolaltă, dar la urmă i S‑a arătat și lui, celui mai mic dintre apostoli, care nu era vrednic să se numească apostol, pentru că a prigonit Biserica lui Hristos.

Apostolul Pavel a întâlnit în călătoriile sale misionare mulți oameni pe care i‑a făcut părtași unei vieți în Hristos, vor­bin­du‑le despre Împărăția pregătită celor care‑L iubesc pe Domnul Slavei, botezându‑i, iar pe unii hirotonindu‑i diaconi, preoți și episcopi. Între aceștia s‑a numărat și ucenicul cel iubit, așa cum îl numea el, Timotei, fiu adevărat în credință, pe care l‑a întâlnit în prima călătorie misionară, dar care nu l‑a părăsit până în ultimele zile ale vieții lui.

Dacă avea numai cuvinte de laudă pentru el, acestea erau motivate, pentru că Sfântul Apostol Timotei nu s‑a rușinat de încercările lui, nici de lanțurile pe care le purta, rămânându‑i credincios, așa cum se cuvine să rămână întotdeauna slujitorii Bisericii. Numele Timotei provine din limba greacă și înseamnă, în traducere românească, cinstitor de Dumnezeu, sau cel care Îl onorează pe Dumnezeu.

Ucenicul iubit al Sfântului Apostol Pavel s‑a născut la Listra, o localitate din ţinutul Licaoniei (Fapte 16, 1). Aceasta era o colonie romană, fondată de împăratul Augustus în anul 6 î.Hr., care făcea parte din provincia romană Galatia. Mama lui se numea Eunichi (Îmi aduc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s‑a sălăşluit întâi în bunica ta Loida şi în mama Eunichi, tot aşa sunt încredinţat că şi întru tine - II Tim. 1, 5) şi era iudee convertită la creştinism (Fapte 16, 1). Tatăl său era elin (Şi iată era acolo un ucenic cu numele Timotei, fiul unei femei iudee credincioase şi al unui tată elin - Fapte 16, 1), iar numele nu‑i este pome­nit în nici una dintre cele două epistole adresate lui Timotei. Se presupune că făcea parte din aristocraţia ţinutului amintit. Nu primise încă botezul, dar nu era potrivnic noii credinţe, întrucât soţia sa, mama acesteia, Loida (Îmi aduc iarăşi aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s‑a sălăşluit întâi în bunica ta Loida şi în mama Eunichi, tot aşa sunt încredinţat că şi întru tine - II Tim. 1, 5), şi Timotei se convertiseră la creştinism şi se numărau printre credincioşii râvnitori şi apreciaţi ai Bisericii din Listra (Fapte 16, 1‑2).

În casa părintească, Timotei primise aleasă educaţie spirituală în duhul Evangheliei lui Hristos, pe care apoi o va propovădui neîncetat. Sfântul Apostol Pavel îl va îndemna să sporească în aceasta (II Timotei 3, 14‑15).

Dacă primele cunoştinţe despre Sfânta Scriptură au fost primite de Timotei în casa părintească, de la bunica sa, Loida, şi mama sa, Eunichi, orizontul său religios capătă noi dimensiuni la contactul cu învăţătura creştină. Aceasta de fapt îl transformă în mod deplin. Simte şi trăieşte Evanghelia lui Hristos, propovăduită de Sfântul Apostol Pavel. Devine prin Harul lui Hristos fiinţă nouă chemată la zidirea cea nouă a lumii. Când a venit în contact cu învăţătura evan­ghelică, nu ştim. Totuşi se crede că aceasta s‑a produs către anul 45 d.Hr., când Sfântul Apostol Pavel era în prima călătorie misionară, oprindu‑se şi propovăduind şi în Listra. Este lucru cert că bunica şi mama lui Timotei s‑au convertit acum şi odată cu ele a fost botezat şi Timotei, care avea atunci aproximativ 15 ani. Nu este exclus faptul ca însuşi Sfântul Apostol Pavel să‑l fi botezat pe Timotei, întrucât de nenumă­rate ori îl numeşte iubit fiu întru credinţă (I Timotei 1, 2; II Timotei 1, 2; I Corinteni 4, 17; I Timotei 1, 18; 6, 20).

Credinţa neprefăcută ce se sălăşluise în sufletul lui Timotei îl face pe Pavel să‑l ia cu sine, alături de Sila, în a doua călătorie misionară. Tânărul Timotei devenise pentru Pavel ajutor, colaborator, frate, fiu drag şi drept întru Domnul.

Din ziua aceea până la sfârşitul vieţii Sfântului Pavel, îl găsim pe Timotei lângă marele Apostol, ajutându‑l la propovăduirea cuvântului, la organizarea Bisericilor întemeiate în cetăţile păgâne (Filipi, Tesalonic, Bereea, Corint, Efes) şi la scrierea unora din epistolele sale (II Corinteni, Filipeni, Coloseni, I şi II Tesaloniceni, Filimon). Tezaurul de viaţă şi de teologie pe care Timotei îl primeşte de la Sfântul Apostol Pavel în îndelungata ucenicie se remarcă prin valoare, calitate şi universalitate. Timotei este înţelepţit prin cele încredinţate lui de Apostol şi prin cunoaş­terea Sfintei Scripturi.

Timotei a învăţat de la Sfântul Apostol Pavel taina dreptei credinţe (I Timotei 3, 16) şi dreptarul cuvintelor sănătoase (II Timotei 1, 13). Începând cu responsabilităţile temporare venite de la învăţătorul său şi până la vrednicia de Episcop al Efesului, Timotei câştigă titlul de bun chivernisitor al lucrurilor încredinţate, de bun luptător şi alergător pentru dobândirea cununei celei neveştejite.

Sfântul Apostol Pavel l‑a luat cu sine pe Timotei la începutul celei de‑a doua misiuni în Europa. Din Listra, grupul misionarilor creştini condus de Sfântul Pavel a străbătut Frigia şi ţinutul Galatiei, iar de acolo au coborât în Troa, iar apoi au trecut cu corabia de la Troa la Samotracia, în Macedonia, pe pământul Europei, iar de acolo, prin Neapolis, la Filipi. În acest oraş, Sfântul Pavel, însoţit de Sila, Luca şi de Timotei, a început propovăduirea Evangheliei în Europa, întemeind Biserica din Filipi. Timotei va fi iarăşi alături de Apostolul Pavel în Bereea, unde, în urma predicii apostolice, Bisericii i s‑au adăugat noi membri.

Şi aici, în Bereea, după plecarea lui Pavel, Sila şi Timotei au rămas un timp pentru a‑i întări în credinţă şi a‑i mângâia pe credincioşii mâhniţi adânc de plecarea lui.

Sfântul Apostol Pavel a plecat la Atena împreună cu un grup de însoţitori. De aici le‑a cerut lui Sila şi Timotei să vină la el cât mai curând (Fapte 17, 15). După sosirea celor doi ucenici, veştile din Tesalonic produceau Apostolului grijă, întrucât creştinii erau persecutaţi mai ales de iudei, iar plecarea lui era inoportună. În faţa acestei situaţii, Apostolul a luat măsura de a‑l trimite pe Timotei la ei.

Hotărârea de a‑l trimite pe Timotei de lângă el reprezenta un sacrificiu pentru Pavel, deoarece Timotei îi devenise între timp un ajutor deosebit de preţios în lucrarea misionară, dovedind şi o filială afecţiune, şi un cald ataşament faţă de dascălul său. Apostolul îi va resimţi lipsa şi va aştepta cu nerăbdare revederea ucenicului iubit. Recomandând pe Timotei tesalonicenilor, Apostolul Pavel i‑a făcut un luminos portret care atestă preţuirea de care se bucura. În urma misiunii îndeplinite remarcabil, dragostea şi preţuirea Apostolului neamurilor faţă de tânărul său ucenic au dobândit un temei în plus. Sub impresia ştirilor aduse de Timotei, Sfântul Apostol Pavel scrie şi trimite Epistola I către Tesaloniceni. Timp de un an şi jumătate, Timotei a rămas alături de Sfântul Pavel şi de Sila la Corint, luând parte la lucrarea misionară desfăşurată aici.

Timotei îl va însoţi pe Sfântul Pavel şi în cea de‑a treia călătorie misionară. Este uşor de dedus câtă experienţă misio­nară şi câtă cultură teologică a agonisit tânărul Timotei în acest timp de liniştită lucrare misionară. Pe zi ce trecea, Timotei îşi desăvârşea chipul de slujitor al Evangheliei şi devenea din ce în ce mai pregătit pentru îndeplinirea grelelor misiuni în Biserică.

Întreaga tradiţie bisericească afirmă că Timotei a fost cel dintâi Episcop al Efesului. Eusebiu de Cezareea spune că Timotei a fost primul Episcop al Efesului, aşa cum Tit a fost primul Episcop al Cretei.

Sfântul Ioan Gură de Aur precizează categoric că Timotei a fost hirotonit episcop. De asemenea, Teodoret al Cirului şi Teofilact al Bulgariei menţio­nează acelaşi lucru.

În virtutea misiunii înalte a lui Timotei de a păstori Biserica din Efes, Sfântul Apostol Pavel îi va trimite două epistole prin care îl sfătuieşte, îl îndeamnă de a avea neîncetat grijă de Trupul lui Hristos şi de mădu­larele vii ale acestuia. Colaborarea, legătura strânsă, aproape indestructibilă dintre cei doi, prietenia model, dragostea şi apropierea între ei transpar din cele două epistole pastorale. Numai din acestea reies, în chip edificator, raporturile dintre cei doi, relaţiile de adâncă colaborare şi preţuire. Sfântul Apostol Pavel, deşi departe cu trupul, dovedeşte în continuare o grijă paternă faţă de Timotei.

Cei aproape 20 de ani de activitate misionară neîntreruptă, în care, cu unele intermitenţe şi excepţii, s‑au aflat unul lângă celălalt, i‑au legat mult sufleteşte. În acest răstimp s‑au afirmat idealuri, s‑au consumat suferinţe, lupte şi zbuciumuri interioare. Au avut parte de necazuri, de bătăi, de lanţuri, de prigoniri, dar toate acestea le‑au suportat cu credinţă, nădejde şi dragoste, întrucât Hristos lucra împreună cu ei. Tuturor toate s‑au făcut ca pe Hristos să‑L dobândească. S‑au întrecut parcă unul pe altul în vestirea şi împlinirea Evangheliei Domnului. Nici unul nu s‑a lăsat mai prejos. Lupta cea bună s‑au luptat.

După o veche tradiţie con­semnată de Patriarhul Fotie al Constantinopolului, Apostolul Timotei ar fi suferit moarte de martir ca Episcop al Efesului în timpul lui Domiţian (81‑96) sau Nerva (96‑98).