Alegeri, alegeri...

Suntem în plină perioadă de alegeri, într-un an multielectoral.

Îngrijorător de mulți (până la 70% în anii anteriori) , dezamăgiți de întreaga clasă politică, nu votează. Este, desigur, dreptul lor.

Unii votează ce-au votat mereu, nedezmințit, orice s-ar întâmpla. Alții s-au răzgândit și votează altfel.

Câțiva votează candidați și partide slab cotate în sondaje - și în rezultatele anterioare - dar în care ei cred cu sinceritate. Înțelepții le spun că greșesc, pentru că astfel votul „se pierde”. De parcă nu se pierde și dacă n-ar vota deloc; căci sfatul de a vota cu cineva în care nu crezi, dar are șanse, nu pare unul moral...

Fiecare face cum crede că e mai bine, însă ideea că „nu am cu cine vota” este extrem de discutabilă când există 14 candidați la Președinție și vreo 20 de partide care se luptă pentru fotoliile parlamentare.

De fapt, această falsă problemă e mult mai largă și are legătură inclusiv cu istoria noastră predecembristă. După Revoluție, în încercarea de a-și justifica atitudinea trecută, conformismul, colaboraționismul, micile și marile lașități, nu puțini au fost și sunt cei care ridică din umeri: „N-am avut de ales!”

Nu este niciodată adevărat. Întotdeauna avem de ales. Dumnezeu ne-a lăsat liberul arbitru. Minerii din Valea Jiului au ales în 1977. Muncitorii de la „Steagul roșu” și mulți alți brașoveni au ales în 1987. Românii care au ieșit în stradă în Decembrie 1989 au ales. E drept, au avut de suferit, unii chiar cumplit, căci unele alegeri sunt dificile și chiar dureroase la propriu, dar ele există.

Au fost însă numeroase alte alegeri, mai puțin dramatice, dar la fel de relevante. Mulți artiști - actori, cântăreți, dansatori - au participat la spectacolele în care se spuneau cu adâncă vibrație lucruri precum „E Ceaușescu, nume sfânt!” Probabil și ei ar declara că n-au avut de ales. Numai că România a avut și are, slavă Domnului, o mulțime de alți artiști care n-au făcut asta, deși cu siguranță au fost curtați de către oficialități. În cel mai rău caz, te puteai scuza că ești răgușit! După cum a existat cazul unui român care, când i s-a cerut să devină turnător, a zis că el e bețiv, dacă se-mbată, cine știe ce prostii o să le toarne, mai rău i-ar încurca! L-au lăsat în pace.

Comunismul a căzut, odată cu toate nenorocirile lui, dar după Re­voluție ne-am confruntat și ne confruntăm cu alte tipuri de probleme și de alegeri. Bunăoară, ca jurnalist, accepți sau nu să scrii ceva în care nu crezi, dar îți cere patronul? De pildă, să acuzi ori să lauzi un om de afaceri sau un politician? Ai de ales?

Bineînțeles că ai de ales. Cu riscul să te concedieze, firește. Lucru valabil, de altfel, nu doar în profesiile de vocație, cum ar trebui să fie jurnalismul, ci în orice meserie. Luați, bunăoară, cazul (deloc ipotetic) al unui muncitor căruia, din motive de termene demult depășite și/sau de materiale mai ieftine, dar mai proaste, i se cere să facă o lucrare de mântuială care ar putea provoca un incendiu, o explozie sau o prăbușire.

În viața adultă, întotdeauna avem de ales. Da, unele alegeri sunt extrem de complicate. Nu e neapărat vorba despre aspectele morale; un pilot de avion, de pildă, ia în fiecare zi nenumărate decizii, deci face nenumărate alegeri de care depinde viața echipajului, a pasagerilor și a sa însăși. Aici, esențiale sunt pregătirea, experiența, luciditatea, calmul și alte calități personale.

Dar cele mai multe alegeri ale noastre nu sunt sub presiunea timpului.

Să ne gândim așadar bine.