Aproximativ 200 de mii de elevi au participat la simularea evaluării naţionale
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut luni şi marţi probele scrise la limba şi literatura română, respectiv matematică, din cadrul simulării evaluării naţionale, la nivelul ţării participând aproximativ 200 de mii de elevi. La limba română, pornind de la un fragment din doina populară „Foaie verde fir mohor“, elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe de vocabular şi construcţie lirică, dar şi să redacteze o compunere în care să motiveze apartenenţa la specie a doinei populare. De asemenea, la un alt subiect, elevii au primit un text dintr-un articol publicat în presă, cu titlul „Cum se păstrează printre vilele din comuna bistriţeană Maieru unul dintre cele mai vechi obiceiuri de Sânziene“, în baza căruia au avut de rezolvat mai multe cerinţe de gramatică. Timpul de lucru efectiv a fost de două ore, iar rezultatele vor fi cunoscute la data de 6 martie, însă vor fi discutate la nivelul fiecărei şcoli în parte în vederea găsirii soluţiilor pentru îmbunătăţirea performanţelor elevilor. În acelaşi timp, ministerul precizează că aceste simulări sunt organizate nu doar pentru testarea cunoştinţelor elevilor, ci şi pentru a-i familiariza pe copii cu rigoarea unui examen. Săptămâna viitoare, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a vor participa la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat, după următorul calendar: Limba şi literatura română (2 martie), limba şi literatura maternă (3 martie), proba obligatorie a profilului (4 martie) şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (6 martie). Toate probele sunt scrise, iar rezultatele vor fi cunoscute în data de 12 martie. (Oana Nistor)