Aptitudinea pentru limbile străine ajută la prevenirea maladiei Alzheimer

Data: 13 Iulie 2009

Un studiu publicat în revista „Neurology“ demonstrează că persoanele care manifestă în tinereţe aptitudini pentru limbile străine au şanse mai mari să îşi păstreze luciditatea şi la vârsta a treia, chiar dacă în creierele lor se vor produce anomalii de tipul maladiei Alzheimer. Cercetătorii au examinat creierele a 38 de femei, care sufereau de maladia Alzheimer asymptomatică în momentul decesului; cinci dintre ele prezentau degenerări cerebrale de nivel mediu, zece dintre ele sufereau de maladia Alzheimer, iar alte 13 nu prezentau probleme cognitive şi nici leziuni cerebrale, alcătuind astfel „grupul de control“ de care aveau nevoie oamenii de ştiinţă. S-a constatat că femeile suferind de maladia Alzheimer asymptomatică prezentau într-adevăr neuroni, nuclee şi nucleoli mai mari, comparativ cu pacientele suferind de degenerări cerebrale medii, iar celulele din creierele femeilor suferind de maladia Alzheimer s-au micşorat faţă de celulele din creierele femeilor din grupul de control. Potrivit cercetătorilor, creierul uman poate să se adapteze şi să se modifice, fenomen cunoscut sub numele de „plasticitate“, şi la indivizii în vârstă de 80 de ani sau chiar 90 de ani. Este posibil ca neuronii să se mărească pentru a compensa distrugerile cerebrale cauzate de proteinele toxice care provoacă maladia Alzheimer, iar nucleele şi nucleolii celulari ar putea să se mărească pentru a produce mai mult ADN şi ARN, necesar reparării zonelor cerebrale afectate.