Arătăm copilului iubirea prin felul în care îl educăm

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un pedagog desăvârșit, care a îmbinat slujirea lui Dumnezeu cu slujirea oamenilor prin intermediul cuvântului rostit și scris, călăuzind, astfel, multe suflete către Hristos. În contextul acestui an închinat marelui sfânt ierarh, pr. prof. Constantin Pătuleanu ne-a evidențiat viziunea Sfântului Ioan Hrisostom despre educația copiilor și a tinerilor.

Părinte profesor, învăță­mântul românesc trece printr-o perioadă de tran­ziție, cei implicați în procesul educațional oferind diferite soluții. Care este so­luția propusă de Biserică?

În urma experiențelor negative din ultimii ani în ceea ce privește rezultatele învățămân­tului din țara noastră, se observă astăzi o preocupare constantă și bine-venită privind îmbunătă­țirea calității învățământului, a actului educațional-formativ, la toate nivelurile. Având în vedere tot mai pregnanta și presanta încercare a unei părți a societății civile de secularizare a actului educațional prin marginalizarea și eventual eliminarea Bisericii din programul național de edu­cație, Biserica noastră nu poate face abstracție de aceste realități și se arată tot mai preocupată de ameliorarea și înnoirea învă­țământului religios la nivelul facultăților de teologie, al seminariilor și liceelor teologice, precum și în ceea ce privește ora de religie din școli. Grija aceasta decurge din responsabilitatea și rolul incontestabil ce-i revin Bisericii strămoșești în păstrarea și transmiterea credinței religioase, a identității culturale și naționale și a educației noilor generații de copii și tineri. Una dintre exigențele învățământului modern este dimensiunea academică, cunoașterea științifică, în general. Cea de-a doua exi­gen­ță, la fel de importantă ca prima, este, din perspectivă teologică, dimensiunea spirituală, care tinde către caracterul harismatic și duhovnicesc al actului educațio­nal. Această dimensiune a fost propovăduită de Mântuitorul Hristos, Pedagogul și Dascălul prin definiție, Cel care ne vor­bește despre necesitatea nașterii `din apă și din duh”. Această dimensiune duhovnicească a edu­cației a fost experiată și împlinită în mod special de Sfinții Părinți ai Bisericii.

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un pedagog prin excelență al Bisericii și a scris nenumărate rânduri despre educație. Cum poate fi el un exemplu astăzi, în secolul 21?

Educația înaltă primită de Sfântul Ioan a fost dublată de o autentică purificare și iluminare în anii de aspră asceză petrecuți în mănăstire, fapt ce i-a devenit mai apoi suport și far călăuzitor, contribuind substanțial la formarea lui ca preot, ca predicator și educator a generații întregi de copii și tineri. El a îmbinat în mod fericit pregătirea înalt academică cu teologia experienței, cu asceza, cu rugăciunea și me­ditația. El a intuit ca nimeni altul că în creștinism esența lucrurilor rezidă în starea inimii, în lucrarea lăuntrică a harului lui Dumnezeu în om. Cu alte cuvinte, Sfântul Ioan s-a preocupat în mod evident de latura duhovnicească a ființei umane.

În acest sens, în Omiliile la Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur îi mustră pe antiohieni pentru faptul că nu citesc Sfintele Scripturi: „Spuneți-mi, vă rog, care din cei de față ar putea, dacă i-aș cere, să-mi spună un psalm sau un text din dumnezeieștile Scripturi? Nici unul! Și nu-i numai asta grozăvia”, subliniază Sfântul Ioan, fiindcă pentru el un pericol și mai mare decât neinstruirea prin cunoașterea Sfintei Scripturi era lipsa oricărei preocupări de zidire duhovnicească a enoria­șilor săi: „Grozăvia este alta, continuă el, că suntem atât de nepăsători față de cele duhovni­cești, pe cât suntem de iuți, ba mai iuți decât focul, față de cele satanice”. În aceste cuvinte, Sfântul Ioan ni se revelează ca un părinte duhovnicesc îngrijorat de lipsa de maturitate duhovnicească și de ignoranța spirituală a fiilor săi duhovnicești.

În Omilia I la Matei, Sfântul Ioan le spune credincioșilor săi: „Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață curată încât Duhul să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre”, men­ționând în continuare că „după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt”. În viziunea Sfântului Ioan, care constată că Hristos n-a lăsat ceva scris apostolilor, ci le-a făgăduit numai că le va da harul Duhului, calea aceasta pare chiar mai bună decât oricare alta, citându-l pe profetul Ieremia: „Și voi face cu ei testament nou, dând legile mele în mintea lor și le voi scrie pe inimi” (Ieremia 31, 31), dar și pe Apostolul Pavel, care considera că a primit legea „nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii” (II Corinteni 3, 3).

Cum privește Sfântul Ioan Gură de Aur educația copiilor? Ce sfaturi le oferă părinților?

Preocupat, în special, de educația copiilor, de formarea unor caractere centrate pe lumina harului divin, Sfântul Ioan îi avertizează pe părinți: „Iar pricina tututor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educației copiilor noștri [...]. Îndată ce s-a născut un copil, tatăl nu-și dă toată silința ca să-i orânduiască viața și să-i formeze caracterul, ci ca să-l împodobească și să-l îmbrace cu haine luxoase, cusute cu fire de aur. Pentru ce faci asta, omule? [...]. Copilul n-are nevoie de aur, ci de un bun pedagog care să-l formeze [...]. Ce se va întâmpla cu copiii noștri dacă n-au, chiar din prima vârstă, educatori? Dacă oamenii care au fost educați chiar de când s-au născut și au fost instruiți până la bătrânețe nu reușesc să ajungă oameni desăvârșiți, cât rău nu vor săvârși cei care de la începutul vieții lor au fost obișnuiți să audă vorbindu-se numai despre lucrurile pământești. În vremea noastră fiecare părinte își dă toată silința să instruiască pe copiii lui în meserii, în arte, în știință, în oratorie, dar nici unul nu se interesează cât de puțin să educe sufletul lor. Nu încetez de a vă ruga, de a vă ruga cu lacrimi și a vă cere, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o bună educație. Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația ce i-o dai [...]. Dacă vei întipări în sufletul lui încă fraged învăță­turile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă; ele se întăresc ca sigiliul aplicat pe ceară” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor”).

Textul Sfântului Ioan Gură de Aur este cât se poate de actual pentru vremurile pe care le tră-im, întrucât foarte mulți părinți sunt și astăzi preocupați mai mult de lucrurile materiale și de o anumită bunăstare pe care doresc s-o ofere copiilor lor, decât de educația acestora. Pentru aceasta unii părinți, plecând departe, și-au lăsat copiii singuri, expuși abandonului școlar și delincvenței juvenile. Pentru Ioan Hrisostom, educația ar trebui să fie atribuția și grija princi­pală a părinților, dar și a socie­tății. În omiliile sale, precum și în omilia „Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor”, care poate fi considerată una dintre primele lucrări de pedagogie creștină, el analizează problema educației în toată complexitatea ei. Pentru el, orânduirea întregii lumi depinde de educație, considerând că nu există o artă mai mare decât aceasta. Sfântul Ioan atrage atenția asupra faptului că sufletul copilului poate fi modelat de către educator cu ușu­rință, acesta fiind ca o ceară în mâinile pedagogului, pe care sigiliul poate fi ușor imprimat. Scopul educației în viziunea hristomică este acela de a forma din copil un atlet pentru Hristos, iar idealul suprem este acela ca Hristos Însuși să ia formă în copii prin întipărirea chipului Domnului Iisus Hristos în sufletele lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur deosebește clar educația sufletului de educația pur formală și pune un accent deosebit pe rugăciunea Bisericii și a părinților pentru buna creștere a tinerilor. Astfel, în Omilia a XLIX-a la Matei îi îndeamnă pe părinți: „Ru­gați-vă, dar, toți împreună cu mine, ca mai cu seamă tinerii Bisericii să trăiască în bună-cu­viință și să ajungă la bătrâneți cinstite... Un tânăr de a cărui educație nu te ocupi este ca un pământ înțelenit pe care cresc mulți spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardem dorințele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor și să-i facem gata de a primi sămânța. Să arătăm lumii pe tinerii noștri mai cuminți și mai înțelepți decât bătrânii păgânilor. Atunci e lucru de mirare, când cumințenia stră­lucește în viața tânărului! Dacă ești cuminte la bătrânețe, n-ai mare merit; vârsta te ajută să fii cuminte. Minunat lucru este să fii liniștit în mijlocul valurilor, să nu te arzi când ești în cuptor, să nu fii desfrânat când ești tânăr”.

Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost preocupat nu numai de educația copiilor, ci și a tinerilor. Pentru el educația formează mintea și înnobilează sufletul. De aceea dobândirea virtuților și ferirea de patimi, care rănesc sufletul, sunt fundamentale pentru educația și formarea tinerilor creștini. Dincolo de educația formală însă, Sfântul Ioan înțelege că rugăciunea părinților pentru copii are un rol important în procesul devenirii duhovnicești a acestora, întrucât părinții sunt datori să se roage pentru copiii lor, după cum și copiii trebuie să se roage pentru părinții lor.

Ați vorbit de rolul esențial al familiei în educația copiilor și a tinerilor. Pe cine mai include Sfântul Ioan Gură de Aur în desăvârși­rea educației?

Sfântul Ioan Gură de Aur ne ajută să înțelegem faptul că educația a fost încă din Antichitate o preocupare majoră a Familiei, a Școlii, dar și a Bisericii, deci a întregii societăți. Familia avea obligația să caute pedagogi buni și renumiți pentru educația copiilor, iar Biserica trebuia să fie în permanență preocupată de educația moral-spirituală a copiilor și a tinerilor, contribuind astfel la modelarea și formarea persoanei umane. În Omilia a V-a la Matei Sfântul Ioan precizează: „N-ar trebui ca, după ce plecăm de la biserică, să ne ocupăm cu lucruri care nu au nici o legătură cu biserica, ci îndată ce ajungem acasă să luăm Biblia, să chemăm în jurul nostru soția și copiii și să le împărtășim și lor cele spuse la biserică și numai după aceea să ne apucăm de treabă”. De asemenea, Biserica este conștientă de rolul important pe care îl au dascălii ca modele în procesul educațional-formativ, pentru că de calitatea actului lor educațional depinde succesul integrării sociale și profesionale de mai târziu a tinerilor. Cu atât mai mult trebuie ca profesorii de religie să conștientizeze cât de nobilă și sublimă este chemarea lor, anume de a pregăti sufletele copiilor pentru a deveni vase alese ale Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca Hristos să ia formă în ei, iar harul dumnezeiesc să se așeze înlăuntrul inimilor lor. 

Lucrul acesta, în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, este posibil numai lecturând Sfânta Scriptură: „Ce mare bun este, iubiților, citirea dumnezeieștilor Scripturi! Ea ne face sufletul filosof, ea ne mută mintea la cer, ea ne face să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, ea ne face să nu ne minunăm de nimic din cele de aici, ea face ca mintea noastră să petreacă cu gândul numai la lumea cealaltă, ea ne face să săvârșim totul căutând la răsplata ce o vom primi de la Stăpân și să înfruntăm cu multă râvnă ostenelile virtuții. Din citirea dumnezeieștilor Scripturi putem cunoaște bine grabnica purtare de grijă a lui Dumnezeu, bărbăția drepților, bunătatea Stăpânului și măreția răsplăți­lor. Din citirea dumnezeieștilor Scripturi putem să ne trezim spre râvnirea și imitarea filosofiei bărbaților iluștri, să nu ne pierdem curajul în fața nevoin­țelor virtuții, ci să avem deplină încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, înainte de împlinirea lor. De aceea, vă rog, să citim cu multă râvnă dumnezeieștile Scripturi. Dacă vom citi des cele scrise în ele, ne vom îmbogăți și cunoștințele. Este cu neputință să rămâi fără de folos când citești cu râvnă și mult dor dumne­zeieștile cuvinte. Dacă nu avem om, care să ne fie dascăl, atunci Însuși Stăpânul, intrând de sus în inimile noastre, ne luminează mintea, ne lămurește cugetul, face lumină în cele tăinuite, ne este dascăl al celor ce nu știm. Numai să vrem să facem tot ce depinde de noi. «Să nu numiți pe nimeni dascăl pe pământ» (Matei 23, 8), spusu-ne-a Hristos. Când luăm, deci, în mâini Sfânta Scriptură, să ne încordăm mintea, să ne adunăm gândurile și să alungăm din suflet orice gând lumesc. Așa să citim Scripturile! Cu multă evlavie, cu multă luare aminte, ca să putem fi povățuiți de Sfântul Duh la înțelegerea celor ce sunt scrise și să culegem și mult folos din ele.”

Cum pot fi puse în valoare sfaturile Sfântului Ioan Hrisostom în cadrul învă­țământului românesc de astăzi?

O problemă mereu actuală este aceea a calității dascălilor și a educației în general. În ultimul timp s-a impus o reconsiderare a rolului și funcției profesorului în actul educațional. Învăță­mân­tul din țara noastră, aflat într-o permanentă stare de reformare și tranziție, trebuie să țină seama de necesitatea comutării accentului de pe latura informativă a procesului educațional pe cea formativă, după modelul promovat de Sfântul Ioan Gură de Aur. Sistemul educațional tradițional pune accent pe latura cognitivă, neglijând armonizarea acesteia cu latura afectivă și comportamentală a persoanei. Reforma învățământului ar trebui să se axeze, în special, pe relația profesor-elev, iar procesul de pregătire să fie centrat pe nevoile elevului. Didactica modernă pune accent pe îmbinarea activității de învățare cu activitățile practice, elevul trecând drept partener în actul educațional. Procesul de predare-învățare trebuie să îmbine actul de comunicare și apropiere în relația profesor-elev. De aici se naște și ideea nece­sității unei consilieri educațio­nale și duhovnicești, obiectivul acesteia fiind nu numai cunoaș­terea elevului de către profesor, ci și facilitarea unei autocu­noașteri. Pregătirea și cultura dascălului, dar și experiența și capacitatea de cunoaștere a elevului au influențe formativ-edu­caționale excepționale.

Biserica a fost în permanență preocupată de educația copiilor și a tinerilor, întrucât educația este forma cea mai înaltă și cea mai nobilă în lucrarea de modelare și formare a caracterului și a personalității umane. Din acest motiv educația ar trebui să fie o prioritate fundamentală pentru întreaga societate. Cooperarea dintre Școală, Familie și Biserică în actul educațional a devenit astăzi o necesitate pedagogică și o responsabilitate comună, având în vedere provocările lumii moderne. Anevoioasa tranziție românească a făcut deja numeroase victime în societatea nostră, cei mai vulnerabili fiind copiii și tinerii. Plecarea părinților în străinătate în căutarea unui loc de muncă a condus la destrămarea familiilor, la creșterea abandonului școlar, la delinc­vență și violență juvenilă, la incertitudinea viitorului, devenind tot atâtea cauze majore ale crizei educaționale în școală și în familie. Biserica noastră face eforturi susținute prin ora de religie și prin diferite programe, precum „Hristos împărtășit copiilor” sau „Alege școala!”, pentru corectarea acestor deficiențe, cu rezultate îmbucurătoare, dar încă nu suficiente, întrucât provocările educaționale, prezente și viitoare, rămân imense. De aici izvo­răște și necesitatea elaborării și aplicării la nivel național a unui program de înnoire educa­țională, bazat pe competență și responsabilitate, dar și pe expe­riența și înțe­lepciunea Sfinților Părinți, iar anul acesta mai cu seamă pe cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, pedagogul Anti­chității și al modernității prin excelență.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a ocupat de cuvânt ca vector pentru misiune şi evanghelizare, ca interpretare şi aprofundare, de puterea lui de a transmite mesaje, de a convinge, de a crea, de a zidi şi a comunica. El s-a ocupat de forma cuvântului, bineștiind că un mesaj ca să prindă rădăcină trebuie înveşmântat în haina cuvântului. Cunoaştem câtă nevoie avem de modele şi cât de mult ne marchează ele viaţa. Ea este uneori ca un şuvoi, un tumult, iar în mijlocul atâtor dezorientări şi pericole avem nevoie acută de îndrumători şi de modele. Societatea românească trece şi ea prin multe crize, una din ele, şi nu nesemnificativă, este „criza modelelor“, a acelor îndrumători spirituali, a oamenilor duhovniceşti cum a fost și rămâne Sfântul Ioan Gură de Aur, bineștiind că „părinte duhovnicesc al altora poate fi doar cel care a ajuns el însuşi duhovnicesc (pnevmatikos)“, după cum spune Irénée Hausherr în „Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin”.