Arhitectul Mihai Maica a păşit în veşnicie
O veste nedorită a pătruns zilele acestea în intimitatea sărbătorilor pline de lumină ale sfârșitului de an 2020 și începutului de an nou 2021: arhitectul Mihai Maica a pășit în veșnicie. Deși necunoscut în viață pentru majoritatea enoriașilor noștri, va fi din ce în ce mai cunoscut și mai legat de comunitate începând de acum, odată cu roadele lăsate în urmă pe care le vom gusta din plin: frumoasele planuri de arhitectură ale bisericilor și troițelor parohiei noastre din satele băcăuane Stănișești și Tomozia, care concretizate la vremea potrivită ne vor călăuzi prin strălucirea lor către Stăpânul nostru, Domnul Iisus Hristos.
Născut la Botoșani, a locuit și în pitoreștile ținuturi ale Buzăului, unde a avut privilegiul să copilărească lângă un bunic special, slujitor al Domnului, și inevitabil în preajma casei Domnului, ceea ce a făcut posibil să-i fie imprimate încă de la tinerețe cele mai alese virtuți pe care le-a practicat cu multă naturalețe, după mărturia Domnului: ,,Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră” (Luca 6, 47-48).
Având pecetea darului Duhului Sfânt încă de la naștere, temelia copilăriei pe piatra credinței, a așezat an de an cărămidă peste cărămidă, urmărind cu atenție planurile și voia Domnului, înălțând frumoasa arhitectură a carierei sale sub inspirația proniei divine, pe care o cunoaștem în parte.
Modest și echilibrat, dând dovadă de noblețe sufletească, a reușit să lucreze cu meticulozitate și cu folos la cele mai mari obiective naționale, de la Catedrala Mântuirii Neamului, Catedrala ortodoxă din Bacău (a doua ca mărime din ţară) până la așezăminte monahale, biserici din parohii și filii.
Cu iconomie, a răspuns afirmativ și nevoilor comunităților catolice din zona Neamțului și Bacăului, unde și-a pus amprenta pe locașurile de cult asemenea celor ortodoxe, de la cele mai cunoscute, catedrala catolică din Bacău, până la celelalte clădiri din satele văilor Siretului și Trotușului, și pe așezăminte educaționale. Altădată, cu acrivie și diplomație la solicitarea unuia cu har nelucrător de a contribui cu talentul său la realizarea arhitecturii unei „biserici”, a mărit într-un mod exagerat onorariul, cu scopul dorit de a descuraja dorința rătăcită a aproapelui.
Ca fiu al neamului românesc, a reușit exemplar să-și păstreze echilibrul și să îmbine armonios tezaurul de cunoștințe ale arhitecturii tradiționale cu nevoile și cerințele moderne ale valului contemporan, înțelegând astăzi că a fost omul care s-a ridicat la statura demnității unui reper în domeniu.
Nu întâmplător arhitectul Mihai Maica a realizat arhitectura bisericilor din parohia noastră, ci proniator, existând o legătură duhovnicească aparte, pe care am sesizat-o de la începutul colaborării, între el şi bisericile noastre, datorită patronilor comuni: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii vechi ai bisericii din Stănișești, ocrotitorii bisericii din Tomozia și ai robului lui Dumnezeu, Mihai.
M-au impresionat de la prima întâlnire simplitatea și smerenia lui. Total dezinteresat, s-a aplecat asupra problemei noastre instant și fără nici o pretenție, parcă era din altă lume, o lume ideală în care toți ne cunoașteam dintotdeauna și ne acordam atenție mai ceva ca într-o familie. Neavând cunoștințe solide în domeniul arhitecturii, atunci când am pornit în căutarea unui arhitect pentru biserică, am zis în sinea mea: ,,musai arhitectul să lucreze în 3D, după tehnica modernă”, și cu greu, cu frământări interioare am acceptat la sugestia înțeleaptă a inginerului Constantin Avram, ca variantă provizorie, colaborarea cu Mihai Maica pentru a realiza manual planurile bisericii noastre. Rezultatul după câteva săptămâni: sub privirile curioase ale ing. Avram, care căuta să-mi surprindă reacția, planurile propuse m-au copleșit în sensul frumos, așa cum, probabil, arhitectul, lipsit de emoție, se aștepta. N-am să uit niciodată pedagogia delicată pe care o aplica față de mine în ședințele de lucru pe detaliile de arhitectură, acolo unde, chipurile, aveam și eu ceva de zis, când avea grijă să mă lămurească încheind discuția mereu profetic: „Am să fac, părinte, cum cred eu și vedem dacă vă place!”
Domnule arhitect Mihai, în ultima noastră conversație din Ajunul Crăciunului, de ziua mea de naștere, mi-ați definitivat planurile de arhitectură ale bisericii din satul Tomozia și mi-ați promis că vom continua cu celelalte clopotnițe, amenajări etc. Deocamdată lăcrimez. Deja mi-e dor de dumneavoastră și plâng, mă simt ca un orfan. Îmi este greu să mă gândesc că voi mai găsi pe cineva care să continue paternitatea lucrărilor extraordinare începute. Atât a voit Domnul. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat! Vă sărut mâinile, mâinile acelea hărăzite de Dumnezeu calculului și măsurătorii, dublate de un duh creator prin excelență, care s-au ostenit și pentru bijuteriile lăsate nouă. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!