Aşezământul „Patriarhul Justinian“, soluţia vindecării celor defavorizaţi

De la primele forme de îngrijire pe lângă biserici până la secţiile de asistenţă socială din învăţământul teologic şi birourile actuale, organizate la centrele eparhiale şi protopopiate, Biserica Ortodoxă Română a susţinut şi a încurajat dintotdeauna misiunea filantropică şi socială, ca îndatorire firească a creştinului. La nivelul Administraţiei Patriarhale funcţionează mai multe servicii specializate în asistenţă socială, iar un loc important îl ocupă Asociaţia „Diaconia“. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1999, cu scopul de a contribui la activitatea misionară şi socială a Bisericii Ortodoxe Române. Din anul 2004, în cadrul asociaţiei funcţionează Aşezământul social „Patriarhul Justinian Marina“, Centrul de servicii şi Magazinul de cărţi şi obiecte bisericeşti, precum şi Biroul de pelerinaj „Pelerinul“.

Aproape că nu există biserică în care să intrăm şi de unde să nu primim îndemnuri de a-i ajuta pe cei în nevoi, cultivând iubirea pe care Dumnezeu o arată faţă de noi, păcătoşii, în fiecare zi. Pentru religia creştină, al cărei principiu esenţial este iubirea, practicarea filantropiei este o urmare şi o îndatorire firească. Iisus a fost modelul acestei filantropii, pogorât la starea de exemplu personal, viu, concret, al iubirii faţă de om. De la primele forme de îngrijire pe lângă biserici până la secţiile de asistenţă socială din învăţământul teologic şi birourile, ba chiar asociaţiile actuale, organizate la centrele eparhiale şi protopopiate, Biserica Ortodoxă Română a susţinut şi încurajat dintotdeauna misiunea misiunea filantropică şi socială, ca îndatorire firească a creştinului. La nivelul Administraţiei Patriarhale funcţionează mai multe servicii specializate în asistenţă socială, iar un loc important îl ocupă Asociaţia „Diaconia“. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1999, cu scopul de-a contribui la activitatea misionară şi socială a Bisericii Ortodoxe Române. Alături de alte organizaţii nonguvernamentale, „Diaconia“ funcţionează sub oblăduirea Patriarhiei Române şi vine în ajutorul persoanelor defavorizate: copii, femei, bătrâni, familii cu posibilităţi materiale reduse, promovând şi susţinând integrarea socială, economică, culturală şi educativă a acestora. Din anul 2004, în cadrul asociaţiei funcţionează Aşezământul social „Patriarhul Justinian Marina“, Centrul de servicii şi Magazinul de cărţi şi obiecte bisericeşti, precum şi Biroul de pelerinaj „Pelerinul“, acestea din urmă fiind situate în Calea Victoriei nr. 45. Protecţie, asistenţă şi consiliere Aşezământul social „Patriarhul Justinian Marina“ are ca obiectiv sprijinirea copiilor din familii defavorizate, precum şi protecţia victimelor violenţei domestice. Acest program social vizează oferirea de servicii complexe, specializate de asistenţă şi suport mamelor şi copiilor acestora, victime ale violenţei familiale. Şi Aşezmântul social are trei componente cu caracter social-filantropic, respectiv Centrul pentru protejarea şi asistarea mamelor şi copiilor acestora, victime ale violenţei în familie; Centrul de zi pentru copii care provin din familii monoparentale şi/sau sărace şi Serviciul de consiliere şi sprijin familial. „În cazul ultimei componente, având în vedere că problematica filantropică se extinde în comunitate, aici intră programe pentru bătrâni, programe pentru familii, sprijin financiar şi materiale de urgenţă, acolo unde este cazul“, ne-a explicat pr. Cristian Popa, consilier patriarhal, directorul Asociaţiei „Diaconia“ şi a Aşezământului social „Patriarhul Justinian Marina“. Serviciile sociale oferite sunt atât de protecţie, asistenţă şi consiliere (psihologică, socială, juridică, medicală, religioasă) pentru mamele şi copiii lor, victime ale violenţei în familie, cât şi de supraveghere, educare şi îngrijire pe parcursul zilei a copiilor proveniţi din familii monoparentale şi/sau sărace, cu risc social. Aşezământul oferă şapte camere individuale (fiecare mamă are posibilitatea de a locui împreună şi cu câte 4-5 copii într-o cameră individuală), o cameră de zi pentru activităţi recreative, o cameră de studiu pentru copii, un cabinet medical, un cabinet pentru consiliere. De asemenea, dispune de bucătărie, cameră cu duşuri, spălătorie, toalete şi cameră pentru serviciul administrativ. La parter s-a amenajat paraclisul „Sf. Împărat Iustinian cel Mare“, unde părinte Cătălin Dabu asigură asistenţă educativ-religioasă celor ocrotiţi în aşezământ. Mai nou, la slujbele care se oficiază aici participă credincioşi din împrejurimi, precum şi elevi şi profesori de la cea mai apropiată şcoală. Reintegrarea socială deplină a victimelor Victimele care solicită ajutor la centru vin în special din Bucureşti, dar şi din împrejurimi, ba chiar şi din alte oraşe ale ţării. „Noi colaborăm cu autorităţile locale de asistenţă socială, cu Direcţia de asistenţă socială a Sectorului 1 (unde se află aşezământul), cu Agenţia Naţională pentru protecţia familiei, precum şi cu asociaţii şi fundaţii care au ca specific de lucru violenţa în familie. De obicei, femeile stau la noi până la rezolvarea definitivă a problemelor. De exemplu, am avut un caz cu o femeie din Irak cu 2 copii, care a stat la noi aproape un an, pentru că erau probleme cu actele. Ceea ce facem noi în plus faţă de alte instituţii este faptul că ne ocupăm de reintegrarea lor socială. Din punct de vedere legal, ar trebui să stea în aşezământ până la trei luni. Dar, deoarece, uneori problematica este mai complexă - mai apar şi probleme de divorţ, de exemplu -, ne ocupăm de reintegrarea lor socială deplină. Cele care nu au serviciu sunt ajutate mai întâi să-şi găsescă un loc de muncă, apoi sunt ajutate să-şi găsească o locuinţă, cu chirie, cu sprijinul legal care li se oferă - chiar dacă nu este destul de mult - ca să înceapă o viaţă pe cont propriu, o viaţă individiuală, independentă, să nu mai fie o povară pentru familie, pentru societate sau pentru ceilalţi. Şi eu cred că reuşim de cele mai multe ori să le reintegrăm deplin“, a mai spus pr. Popa. De problematica unui caz se ocupă o întreagă echipă pluridisciplinară. Începând de la ducerea în fiecare zi, de către asistenţii sociali, a copiilor la creşă - pentru ca femeia să-şi poată continua activitatea acolo unde lucrează - sau la grădiniţa cu program prelungit - pentru ca femeia să-şi ia copilul după ce termină serviciul - până la consilierea agresorului şi până la întâlnirile care au loc în ceea ce priveşte relaţia familială. „Intervenim şi din punct de vedere spiritual. Există un preot special pentru discuţii, de cele mai multe ori, întâlnirile de acest gen având loc la Patriarhie. Personal, fac aceste consilieri în familie. Fie la capela de la aşezământ, fie la Patriarhie, pentru că adresa aşezământului este secretă pentru agresor“, a completat părintele consilier. În aşezământ poposesc anual aproximativ 30 de persoane, victime ale violenţei domestice. Au vorbit o lună şi jumătate despre ce au văzut în tabără Pentru Centrul de zi, beneficiarii sunt copii din familii monoparentale şi/sau sărace, cu risc social de abandon şcolar sau familial. La Centrul de zi sunt îngrijiţi în jur de 50 de şcolari pe an, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, iar ei provin în special din comunitate, respectiv Sectorul 1. De asemenea, primesc îngrijiri şi copiii femeilor aflate în aşezământ. „La Centrul de zi avem mai multe proiecte educative. Organizăm pelerinaje, tabere pentru copii pe timpul verii, pentru că în familie, de cele mai multe ori, ei nu beneficiază de acestea. Avem programe educative chiar în aşezământ. Avem o terapie prin artă pe care o face un specialist pentru a le dezvolta aptitudinile. Mergem cu ei la teatru, la muzee, în parc. Avem şi un program de informatică. În ceea ce priveşte educaţia prin artă, acum se lucrează cu obiecte în ceramică. Vrem să facem un club de realizare de icoane, respectiv litografii aplicate pe lemn, precum şi alte programe care să-i ajute să se dezvolte armonios. Avem un spaţiu de joacă pentru ei. Şi avem rezultate frumoase. În vara lui 2007 am organizat o tabără în Delta Dunării şi după ce au venit, o lună şi jumătate au povestit continuu despre ce au văzut în acea tabără“, a explicat pr. Cristian Popa. La sfârşitul anului 2007, copiii care beneficiază de îngrijire la Centrul de zi au primit daruri din partea lui Moş Nicolae şi a lui Moş Crăciun. Serbarea pomului de Crăciun a avut loc pe 19 decembrie, când copiii au prezentat poezii, colinde, precum şi o scenetă legată de marea sărbătoare de pe 25 decembrie. Surse de autofinanţare Pentru susţinerea misiunii sale sociale, Asociaţia „Diaconia“ promovează şi un sector productiv de autofinanţare, care desfăşoară activităţi cu caracter economic, compatibile cu activitatea Bisericii şi cu legislaţia în vigoare, prin imbinarea scopului economic cu cel misionar. În acest cadru funcţionează Magazinul de cărţi şi obiecte bisericeşti (Kretzulescu) prin care sunt valorificate obiectele bisericeşti executate în atelierele Patriarhiei, cărţile religioase ale Tipografiei Institutului Biblic şi ale altor edituri de carte religioasă, în care se prestează servicii de fotocopiere, scanare, printare etc. şi se vând obiecte de birotică şi papetărie. Pe lângă susţinerea componentelor amintite mai sus, Asociaţia „Diaconia“ organizează seminarii, conferinţe pe teme de violenţă, iar membrii acesteia participă, la rândul lor la diferite programe împreună cu autoritatea locală când este cazul şi cu alte organizaţii. Aceştia participă la sesiuni de pregătire, specializare, încercându-se să se desvolte activităţile asociaţiei şi în alte domenii. Se speră ca pe terenul de lângă aşezământ, care aparţine Patriarhiei Române, să se dezvolte şi alte proiecte sociale, inclusiv cămine de bătrâni. ▲ Rezolvarea unui caz aparent imposibil Pe la începuturile activităţii Aşezământului social „Patriarhul Justinian Marina“, o doamnă cu un copil a venit aici să ceară ajutor. Nu avusese niciodată un loc stabil, pentru că provenea dintr-o fostă casă de copii. După ce-a ieşit din orfelinat, a trăit în concubinaj cu cineva, a născut un copil, au apărut probleme de violenţă, drept pentru care a trebuit să părăsească locuinţa. Tatăl ei trăia într-o cameră şi nu a primit-o, mama îi murise, iar ea nu ştia să facă nimic. Era un caz care trecea din instituţie în instituţie, primea sprijin câte două - trei luni, după care era trimisă în altă parte, pentru a primi ajutor. „Când am preluat-o la noi la aşezământ, toată lumea se plângea că este destul de dificil de lucrat cu această persoană. Şi aceasta din cauză că nimeni nu încercase s-o ajute cu adevărat niciodată. Era trimisă de la Ana la Caiafa şi nu se găsea o soluţie reală. Atunci am întrebat-o: «Ce poţi să faci? Ce studii ai?». Îmi zice: «Am făcut clasa I, clasa a II-a puţin». «Ştii să scrii şi să citeşti?», am continuat. Mi-a zis că nu ştie. «Bine, atunci ai să mergi la şcoală». Ştiam un program pentru persoanele adulte, pentru a face opt clase. A început să-i fie teamă, spunând că e bătrână şi nu poate ea să meargă la şcoală. Bine, atunci i-am găsit un loc de muncă. După cinci zile a abandonat pentru că nu era obişnuită să muncească. A venit cu febră musculară, cu probleme. Era şi programul care trebuia respectat, iar ea, nefiind obişnuită psihologic să facă faţă unui serviciu, n-a rezistat decât cinci zile. I-am găsit un alt serviciu şi i-am zis că dacă renunţă şi la acesta, noi nu o mai ajutăm. După o săptămână, iar a început să se vaite, că are febră, că nu mai poate... I-am spus din nou că dacă renunţă şi la serviciul acesta, a doua zi pleacă din aşezământ“, ne-a povestit părintele Cristian Popa unul dintre multele cazuri dificile rezolvate la aşezământ. A trecut pragul acela psihologic de cinci zile, a muncit, iar după o lună, a primit primul salariu. A văzut atunci prima dată în viaţă rezultatul muncii ei. Şi-a dat seamna că poate face ceva şi că aceasta este calea. A continuat să lucreze, iar după câteva luni, i s-a găsit o cameră cu chirie la o bătrână. A început să se plângă că la bătrână e murdar, că... „Şi atunci i-am zis că-i cumpărăm var şi văruim, că îi mai dăm noi lucrurile care îi lipsesc, pentru că avem donaţii de la credincioşi. În cele din urmă, împreună cu administratorul, cu şoferul i-am zugrăvit şi s-a mutat cu copilul acolo. A început o viaţă normală, firească şi din când în când trece pe la noi să ne mulţumeacă şi să ne spună cât e de fericită, că acum trăieşte pe cont propriu“, a adăugat părintele. Şi cu răbdare, multe din astfel de cazuri au fost rezolvate, unele dintre acestea, în urma consilierii spirituale şi psihologice, finalizându-se chiar cu reunificarea familiei.