Astăzi se alege Patriarhul

Într-un comunicat remis presei zilele acestea, Biroul de Presă al Patriarhiei Române aduce la cunoştinţa opiniei publice calendarul organismelor bisericeşti în vederea desemnării candidaţilor şi alegerii viitorului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au debutat ieri, 11 septembrie a.c., orele 12.00, când, după Sfânta Liturghie, s-a oficiat slujba de pomenire la 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Fericitului întru adormire Părintele nostru Patriarh Teoctist, la care au participat membri ai Sfântului Sinod.

Astăzi, 12 septembrie, ziua începe la orele 8.00, cu oficierea Sfintei Liturghii, după care, de la orele 9.30, se oficiază o slujbă de Te Deum, urmând ca de la orele 10.00, să înceapă şedinţa extraordinară a Sfântului Sinod pentru desemnarea candidaţilor la alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Prima parte a zilei se încheie cu o nouă slujbă de Te Deum, oficiată de la orele 16.30.

La orele 17.00 se reuneşte Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Şedinţa Sfântului Sinod în vederea validării alegerii noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române se reuneşte tot în această seară, la orele 19.00.

Pentru slujirea, vrednicia şi răspunderea de Patriarh este eligibil oricare dintre Mitropoliţii, Arhiepiscopii şi Episcopii eparhioţi în funcţiune, cetăţeni români, care s-au impus în conştiinţa Bisericii şi a societăţii prin viaţă curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar şi simţ gospodăresc, prevede Art. 130 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

Desemnarea candidaţilor se face prin vot secret

La 41 de zile de la vacantare are loc şedinţa extraordinară a Sfântului Sinod, convocat statutar de Locţiitorul de Patriarh, pentru desemnarea a doi sau trei candidaţi la scaunul patriarhal.

În deschiderea şedinţei extraordinare, Locţiitorul de Patriarh îl invită pe Secretarul Sfântului Sinod să facă apelul nominal. Secretarul Sfântului Sinod face cunoscut faptul că desemnarea candidaţilor pentru slujirea, vrednicia şi răspunderea de Patriarh, Mitropolit, Arhiepiscop şi Episcop eparhiot se face prin vot secret de către Sfântul Sinod, întrunit în şedinţă extraordinară. În această situaţie, Sfântul Sinod este legal constituit cu prezenţa a două treimi din membrii săi şi hotărăşte cu votul majorităţii, adică jumătate plus unu din membrii prezenţi.

În continuare, la invitaţia Locţiitorului de Patriarh, Secretarul Sfântului Sinod dă citire listei ierarhilor eparhioţi alcătuită din vreme, în ordinea dipticelui, pentru nominalizarea celui mai vechi în hirotonie, cum rezultă din Condica Sfântă, începând cu mitropoliţii şi continuând cu arhiepiscopii şi episcopii, în vederea prezidării Şedinţei Sfântului Sinod. În urma constatărilor, Locţiitorul de Patriarh anunţă numele ierarhului care va prelua conducerea şedinţei, invitându-l să o prezideze. În caz de impediment sau refuz, preşedinţia revine următorului cu cea mai mare vechime în hirotonie în treapta arhierească, în ordinea dipticelui, dacă cel nominalizat nu se numără printre candidaţi. Prin preluarea preşedinţiei de către un ierarh eparhiot, cu cea mai mare vechime în treapta arhieriei în ordinea dipticelui, lista candidaţilor eligibili devine definitivă, putându-se deschide procedura desemnării candidaţilor la scaunul patriarhal.

Fiecare votant depune buletinul în urnă, după ce sărută Sfânta Evanghelie

Pe durata şedinţei, Preşedintele de şedinţă este asistat, ca bărbaţi de încredere, de primii doi Episcopi-vicari sau Arhierei-vicari cu cea mai veche hirotonie în treapta arhierească. Secretar de şedinţă este Episcopul-vicar sau Arhiereul-Vicar cu cea mai nouă hirotonie. Aceştia patru alcătuiesc Biroul. Cei doi asistenţi ai Preşedintelui le arată celor prezenţi că cele două urne sunt goale. Din timp au fost pregătite buletinele de vot, care poartă pe unul din colţuri ştampila Sfântului Sinod şi pe care sunt înscrişi, în ordinea dipticelui, toţi ierarhii eparhioţi eligibili.

La apelul Secretarului de şedinţă, fiecare votant primeşte un buletin de vot şi, mergând într-un loc special amenajat, bifează pe buletin, în frică de Dumnezeu şi sub insuflarea Duhului Sfânt, numele celui pe care îl crede vrednic să fie ales. Înainte de a părăsi locul special amenajat pentru votare, fiecare votant împătureşte buletinul de vot în patru, în aşa fel încât ştampila să fie afară. Apoi, fiecare votant sărută Sfânta Evanghelie şi depune buletinul în prima urnă.

Votarea este obligatorie, voturile bifate incorect, cu adăugiri sau fără bifare, se anulează. Preşedintele face numărătoarea buletinelor, trecându-le din prima urnă în cea de a doua. Numărul buletinelor trebuie să fie egal cu acela al votanţilor prezenţi. Preşedintele desface fiecare buletin din cea de a doua urnă, îl arată celor doi asistenţi, citeşte cu voce tare numele bifat şi îl depune în prima urnă. În acest timp, Secretarul înscrie într-o listă voturile sub numele respective, rostite de Preşedinte. Secretarul, după ce a verificat dacă suma voturilor este egală cu numărul buletinelor, semnează lista şi o predă Preşedintelui. Acesta o citeşte cu voce tare, după care o semnează împreună cu cei doi asistenţi.

Desemnarea candidaţilor

Devine primul candidat desemnat pentru alegerea în slujirea de Patriarh cel care a obţinut majoritatea, adică jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. Dacă nici unul dintre candidaţi nu întruneşte majoritatea, în aceeaşi şedinţă se procedează la o nouă votare. Dacă nici de data aceasta nu s-a obţinut majoritatea, în aceeaşi şedinţă se repetă scrutinul, până ce unul din candidaţi o obţine. În caz de paritate, decid sorţii.

Pentru al doilea candidat se organizează, în aceeaşi şedinţă, fără pauză, un nou scrutin, la care participă primii trei candidaţi în ordinea numărului de voturi obţinute la votarea precedentă. Cel care a obţinut majoritatea, adică jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, devine al doilea candidat desemnat. Dacă nici unul dintre cei trei nu a întrunit majoritatea, se organizează un nou scrutin, la care participă primii doi din scrutinul precedent. Devine al doilea candidat cel care a obţinut majoritatea. În caz de paritate, decid sorţii.

Pentru al treilea candidat se organizează, în aceeaşi şedinţă, fără pauză, un nou scrutin, la care participă primii trei candidaţi în ordinea numărului de voturi obţinut la votarea precedentă. Cel care a obţinut majoritatea, adică jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, devine al treilea candidat desemnat. Dacă nici unul dintre cei trei nu a întrunit majoritatea, se organizează un nou scrutin, la care participă primii doi din scrutinul precedent. Devine al treilea candidat cel care a obţinut majoritatea. În caz, de paritate decid sorţii.

Preşedintele anunţă rezultatul votării, după care îi predă preşedinţia Locţiitorului de Patriarh.

Colegiul Electoral Bisericesc alege noul Patriarh

Astăzi, de la orele 17.00, Aula Palatului Patriarhiei se desfăşoară şedinţa Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea noului patriarh.

Colegiul Electoral Bisericesc este constituit din membrii Adunării Naţionale Bisericeşti (organism reprezentativ central al Bisericii Ortodoxe Române, format din membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentanţi ai fiecărei eparhii, 2 laici şi 1 cleric), cei ai Adunării Eparhiale a Eparhiei vacante (Patriarhul este şi Arhiepiscopul Bucureştilor, Adunarea eparhială fiind formată din 30 de membri, din care 20 mireni şi 10 clerici). Din Colegiu fac parte, ca membri de drept, câte un decan şi câte un director, clerici, de la instituţiile de învăţământ teologic din fiecare Mitropolie (în ţară fiind 6 Mitropolii), desemnaţi de Mitropolit în consultare cu ierarhii sufragani, dintre care să nu lipsească decanul şi directorul reprezentând eparhia vacantă. Colegiul Electoral Bisericesc este legal constituit cu prezenţa a două treimi din membrii săi şi alege valabil cu majoritate, adică jumătate plus unu din membrii prezenţi.

Convocarea şedinţei Colegiului Electoral Bisericesc se face o dată cu convocarea şedinţei extraordinare a Sfântului Sinod pentru desemnarea candidaţilor. Ierarhii eparhioţi se aleg prin vot secret de către Colegiul Electoral Bisericesc dintre doi sau trei candidaţi desemnaţi de Sfântul Sinod. În cazuri excepţionale şi motivat, se admite şi un singur candidat. Membrii Colegiului Electoral Bisericesc vor primi la începutul şedinţei câte un curriculum vitae al celor doi sau trei candidaţi desemnaţi.

Pe durata şedinţei electorale, nici un membru al Colegiului nu poate părăsi sala

Şedinţa Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea de Patriarh este deschisă de Locţiitorul de Patriarh. Secretarul Sfântului Sinod face apelul nominal. Şedinţa Colegiul Electoral Bisericesc pentru alegerea de Patriarh este prezidată, în ordinea dipticelui, de Mitropolitul, Arhiepiscopul sau Episcopul eparhiot cu cea mai veche hirotonie în treapta arhierească, dacă nu se numără printre candidaţi. În acest scop, Locţiitorul de Patriarh invită pe Secretarul Sfântului Sinod să citească lista ierarhilor eparhioţi, membri ai Sfântului Sinod, în ordinea vechimii hirotoniei în treapta arhierească, aşa cum reiese din Condica Sfântă. Locţiitorul de Patriarh anunţă numele celui desemnat şi îl invită pe acesta să preia conducerea şedinţei. În caz de impediment sau refuz, preşedinţia îi revine următorului, după aceleaşi criterii. Pe durata şedinţei electorale, nici un membru al Colegiului nu poate părăsi sala decât motivat, cu încuviinţarea Preşedintelui.

Preşedintele este asistat, ca bărbaţi de încredere, de doi sau trei membri mireni ai Colegiului, propuşi câte unul de către fiecare dintre cei doi sau trei candidaţi la scaunul patriarhal şi aprobaţi de Colegiu. Secretar de şedinţă este un membru cleric al Colegiului, desemnat de Preşedinte prin consultarea plenului. Aceştia patru sau cinci alcătuiesc Biroul.

Pe fiecare buletin de vot sunt tipărite numele celor doi sau trei candidaţi, în ordinea desemnării de către Sfântul Sinod. Cei doi asistenţi ai Preşedintelui le arată celor prezenţi că cele două urne sunt goale. Din timp au fost pregătite buletinele de vot care poartă pe unul din colţuri ştampila Sfântului Sinod şi pe care sunt înscrise numele celor trei candidaţi. La apelul Secretarului de şedinţă, fiecare votant primeşte un buletin de vot şi, mergând într-un loc special amenajat, bifează pe buletin, în frică de Dumnezeu şi sub insuflarea Duhului Sfânt, numele celui pe care îl crede vrednic să fie ales. Înainte de a părăsi locul special amenajat pentru votare, fiecare votant împătureşte buletinul de vot în patru, în aşa fel încât ştampila să fie afară. Apoi, fiecare votant sărută Sfânta Evanghelie şi depune buletinul în prima urnă.

Devine ales cel care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate

Votarea este obligatorie, voturile bifate incorect, cu adăugiri sau fără bifare, se anulează. Preşedintele face numărătoarea buletinelor, trecându-le din prima urnă în cea de a doua. Numărul buletinelor trebuie să fie egal cu acela al votanţilor prezenţi. Preşedintele desface fiecare buletin din cea de a doua urnă, îl arată celor doi asistenţi, citeşte cu voce tare numele bifat şi îl depune în prima urnă. În acest timp, Secretarul înscrie într-o listă voturile sub numele respective, rostite de Preşedinte. Secretarul, după ce a verificat dacă suma voturilor este egală cu numărul buletinelor, semnează lista şi o predă Preşedintelui. Acesta o citeşte cu voce tare, după care o semnează împreună cu cei doi asistenţi.

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române devine candidatul care a obţinut majoritatea, adică jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. Dacă nici unul dintre cei doi sau trei candidaţi nu a întrunit majoritatea, se organizează o nouă votare, la care participă primii doi candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi. Devine ales cel care a întrunit majoritatea, adică jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. În caz de paritate, decid sorţii.

Rezultatul alegerii este consemnat într-un proces-verbal, la care se anexează buletinele voturilor exprimate. Preşedintele anunţă solemn numele celui ales, după care, conducerea şedinţei îi este predată celui ce a deschis-o, care o şi închide.

Actele alegerii se înaintează Sfântului Sinod în vederea examinării canonice şi a validării alegerii, care se reuneşte tot în această seară, la orele 19.00.

Întâiul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 a determinat schimbări nu numai în viaţa ţării, ci şi în viaţa bisericii. La şapte ani după acest eveniment, în ziua de 23 februarie 1925, era promulgată „Legea pentru ridicarea scaunului arhiepiscopal şi mitropolitan al Ungrovlahiei, ca primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal“. În baza acestei legi, mitropolitul primat Miron Cristea a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Conform tradiţiei, patriarhul Miron a trimis o scrisoare tuturor bisericilor surori, înştiinţându-le de ridicarea bisericii noastre la rangul de Patriarhie. Patriarhul ecumenic Vasile al II-lea a dat tomos-ul pentru recunoaşterea Patriarhiei Ortodoxe Române, la 30 iulie 1925.

„Instituirea Patriarhiei nu schimbă întru nimic constituirea ei organică“ şi nu va deteriora „raporturile de până acum ale Bisericii noastre române cu celelalte Biserici ortodoxe surori“, „raporturi de unitate şi solidaritate spirituală şi dogmatică“, se preciza în scrisoare.

O adevărată sărbătoare naţională, evenimentul înscăunării primului patriarh al BOR a debutat în seara zilei de 31 octombrie. La Arhivele Nationale găsim „Programul Ceremoniei pentru Investirea Înalt Prea Sfinţitului Dr. Miron Cristea, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române“: „Sâmbătă, 31 Octomvrie 1925, la ora 19, se va oficia priveghere în biserica catedrală a Patriarhiei.“ Ceremonia propriu-zisă a investituirii şi înscăunării primului patriarh a avut loc, duminică, 1 noiembrie 1925, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a reprezentanţilor statului şi a 21 de trimişi ai unor biserici ortodoxe surori (dintre care 9 patriarhi), precum şi a altor oficialităţi. În cadrul ceremoniei, regele României, Ferdinand I, i-a încredinţat toiagul arhipăstoresc. Noul ales a ţinut un adânc cuvânt de învăţătură, arătând, care ar fi principiile fundamentale după care să se conducă biserica ortodoxă. (N.O.)

Patriarh în vremea războiului şi a instaurării comunismului

După moartea patriarhului Miron Cristea, mitropolitul Nicodim Munteanu a luat în primire locotenenţa de patriarh (5 martie 1939), dar a refuzat să candideze la patriarhat. A stăruit pe lângă mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului să accepte el succesiunea. Acesta nu a primit şi la 30 iunie 1939, cu două luni înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, care avea să aducă lumii şi ţării noastre zbucium cumplit şi schimbări adânci, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales patriarh pe Nicodim Munteanu, după ce, mai mult de nevoie, acesta consimţise să-şi depună candidatura. Presimţea parcă vremurile tulburi ce urmau să vină.

A primit cârja de patriarh la 5 iulie 1939, fiind înscăunat în Catedrala patriarhală din Bucureşti. Vlădica Nicodim lua asupra sa o răspundere grea, ce nu putea fi încredinţată decât unui om încercat, aducând astfel o uşurare în grija cu care era aşteptată ocuparea scaunului patriarhal după moartea primului său titular. A păstorit în perioada celui de-al doilea război mondial şi a instaurării comunismului, biruind cu înţelepciune asprimea unor vremuri tulburi, când preoţii erau arestaţi şi condamnaţi, iar bisericile, dărâmate sau închise. Se spune că „n-a avut odihnă şi răgaz“ în această înaltă slujire, în fiecare zi ivindu-se un nou temei de îngrijorare, un alt ceas de cumpănă. (N.O.)

„Cel mai de seamă lucru pe care îl voi avea de făcut este păstrarea credinţei“

În anul 1948, vacantându-se scaunul patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române, Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala ţării, la 24 mai, a ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al României pe mitropolitul Moldovei, Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării“ (din Gramata Sinodală de instalare).

La 6 iunie 1948, la ceremonia de învestitură din aula Palatului Parlamentului şi la cea de instalare din biserica „Sf. Spiridon Nou“ din Bucureşti, patriarhul Justinian şi-a prezentat programul de activitate ca patriarh. Cel mai important obiectiv al păstoririi sale a fost refacerea unităţii bisericeşti: „Cel dintâi şi cel mai de seamă lucru pe care îl voi avea de făcut, în hotarul tradiţiilor bisericeşti, este păstrarea credinţei, care, în decursul istoriei s-a arătat a fi o piatră de temelie tare“ (din cuvântarea rostită de patriarhul Justinian la întronizare). Că a luptat pentru refacerea unităţii bisericeşti, se poate vedea din inscripţia de pe crucea încastrată în zidul interior al bisericii Mănăstirii Radu-Vodă din Bucureşti, unde odihnesc osemintele prea fericirii sale: „M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea“. (N.O.)

„Filosoful, mărturisitorul şi apărătorul Ortodoxiei...“

După ce Fericitul întru adormire, Patriarhul Iustinian a trecut la Domnul în seara zilei de 26 martie 1977, Înalt Prea Sfinţitul Iustin Moisescu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, a devenit patriarh-locotenent. Duminică, 12 iunie 1977, a avut loc alegerea ca patriarh titular, în fruntea soborului slujitorilor fiind PS Roman Ialomiţeanul, vicarul sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor. Ceremonia întronizării a avut loc în Catedrala patriarhală, în ziua de 19 iunie 1977. Noul arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a încredinţat înalta asistenţă că „va merge mai departe pe drumul apropierii şi colaborării între toate Bisericile şi organizaţiile creştine, pe drumul statornicirii unor relaţii de cooperare frăţească, atât pentru refacerea unităţii bisericii creştine, cât şi pentru buna înţelegere, pacea şi prietenia între toţi oamenii..., slujind astfel mesajului evanghelic lăsat nouă de Mântuitorul Hristos.“

Cu prilejul înmormântării, mitropolitul Moldovei, Teoctist, cel pe care îl hirotonise diacon în anul 1956 şi care avea să-i succeadă la tronul patriarhal, a făcut următoarea afirmaţie, cu referire la patriarhul Iustin: „Părea născut pentru a fi patriarh, fusese într-un provizorat pe care toată lumea îl ştia ca atare.“ Iar mitropolitul de Calcedon, IPS Meliton, prezent la funeralii, omagiindu-i personalitatea,

l-a numit „filosoful, mărturisitorul şi apărătopul Ortodoxiei în ţara lui şi în spaţiul interortodox şi creştin în general“. (N.O.)

Ultimul patriarh

După moartea patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, mitropolitul Teoctist Arăpaşu a devenit locţiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala patriarhală din Bucureşti de către mitropoliţii ţării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei şi Nicolae al Banatului, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului şi Bulgariei, a reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante şi a reprezentanţilor forurilor de Stat.

În cele două decenii de patriarhat ale PF Teoctist au fost înfiinţate 12 noi eparhii, 400 de mănăstiri şi 2.000 de lăcaşuri de cult. Totodată, sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române au fost înfiinţate peste 230 de instituţii sociale pentru toate categoriile defavorizate. În plus, în cei 20 de ani de la numirea ca patriarh a PF Părinte Teoctist, s-au consolidat relaţiile frăţeşti cu toate Bisericile Ortodoxe. (N.O.)