Atelier de prim ajutor pentru tineri la Târgu Mureş
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii a găzduit joi, 18 noiembrie, atelierul de prim ajutor intitulat „Și tu poți salva o viață”, la care au participat tineri din municipiul Târgu Mureș.
În cadrul atelierului de prim ajutor, Andreea Baraboi, medic rezident, a expus principalele noțiuni și reguli privind acordarea primului ajutor, câteva manevre esențiale care se aplică în diverse situații ce necesită intervenția primului ajutor în caz de înec (cu alimente/lichide), sângerări, hemoragii, zonele în care se pot face verificarea pulsului, realizarea compresiei toracice, pregătirea victimei în așteptarea ambulanței etc. De asemenea, au fost aduse în discuție aspecte legate de numărul unic pentru apeluri de urgență 112, ce reprezintă, în ce situații poate fi folosit, informațiile esențiale care trebuie furnizate operatorilor când este solicitat ajutor de urgență, astfel încât discuția să fie operativă.
Evenimentul a fost unul interactiv, în cadrul căruia cei aproximativ 100 de participanţi - elevi, cadre didactice, părinți etc. - au avut posibilitatea de a adresa întrebări privitoare la diverse evenimente ce impun acordarea primului ajutor, o parte dintre ei oferindu-se voluntari pentru exersarea manevrelor care se aplică în astfel de situații.
De asemenea, au avut loc și activități practice, prilej cu care elevii preșcolari au confecționat stetoscoape, cei din învățământul primar au exersat acordarea primului ajutor în cazul accidentelor cotidiene cu sângerări minore (dezinfectarea, curățarea și pansarea rănii etc.), iar cei de gimnaziu și liceenii au recapitulat câteva manevre de prim ajutor de bază. Potrivit statisticilor, România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de persoane care știu să acorde primul ajutor, doar 10% din români cunosc noțiunile elementare în acest sens. Astfel, prin acțiunea derulată se dorește însușirea de către tineri (de toate vârstele) a regulilor de prim ajutor de bază. Fie că e vorba despre propria persoană, despre colegi, părinți, bunici, prieteni, fie că sunt mici accidentări, lovituri severe, apariția unor modificări bruște a stării de sănătate, este necesar ca fiecare copil și tânăr să știe cum trebuie să procedeze atunci când o persoană din jurul său prezintă nevoia de a beneficia de primul ajutor.
Activitatea, un concept al Structurii de misiune și tineret pentru județul Mureș, din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a fost realizată în colaborare cu cadre didactice de la unități școlare din Târgu Mureș și din împrejurimi: Dorina Pop, Angela Cătană și Roxana Ogleja, de la Grădinița „Paradisul Copilăriei” Târgu Mureș, Sandra Pilcă, de la Grădinița „Dumbrava minunată” Târgu Mureș, Carmen Nicoară - director, Andra Poptamas și Andreea Cârje, de la Școala Gimnazială Petelea, Ciprian Fărcaș, de la Școala Gimnazială „Dacia” Târgu Mureș, și Laura Popescu, studentă a Facultății de Psihologie - UMFST.