Atelier de teatru pentru tinerii din Arhiepiscopia Bucureştilor
În perioada 30 august - 1 septembrie, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul, a organizat atelierul de teatru „Bucuria de a trăi natural”, conceput ca un mijloc de comunicare și conștientizare personală care a pus accent pe creativitate, coordonare și interacțiune. Beneficiarii proiectului au fost copiii din protopopiatele Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Scopul imediat al atelierului a fost ca, prin exerciții de actorie și prin joc, cursanții să-și dezvolte abilitățile de exprimare verbală și corporală, obiectivul îndepărtat fiind acela de a-i ajuta să se cunoască, să interacționeze, să creeze relații de prietenie și să-și dezvolte spiritul de apartenență la o comunitate. Motivația de la care s-a plecat în organizarea acestui atelier a fost dată de o realitate cu care tânăra generație se confruntă din ce în ce mai mult: petrecerea timpului în mediul online creează o carență în capacitatea de comunicare și relaționare interpersonală. În acest sens, organizatorii au considerat că un astfel de atelier va răspunde unor nevoi reale și va contribui la dezvoltarea sănătoasă a tinerilor, ne-a transmis inspectorul eparhial Marius-Ştefan Ciulu.
Beneficiarii proiectului au fost peste 100 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani din cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor. Proiectul s-a desfăşurat pe durata a trei zile. În primele două zile, atelierul a fost organizat în Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului de formare continuă „Dumitru Stăniloae” al Patriarhiei Române şi a adunat beneficiarii din protoieriile Capitalei şi cele două protopopiate din judeţul Ilfov, ultima sesiune desfăşurându-se în sala Centrului cultural al Protoieriei Ploieşti Nord, cu participarea copiilor din cele cinci protoierii ale judeţului Prahova.
Coordonatorul acestei campanii a fost actorul Silviu Biriş, care a subliniat necesitatea unor astfel de acţiuni pentru o creştere sănătoasă a copiilor: „Copiii au fost interesaţi în primul rând de viu. Este foarte clar că este momentul să trecem la fapte şi să le oferim posibilitatea să experieze arta actorului prin mici exerciţii pe care le fac la început: de respiraţie, de dicţie, de expresie corporală, de relaţionare între două- trei personaje-actori, să inventeze poveşti, să îşi creeze propriile jocuri vii, cu interlocutorii faţă-faţă, într-o realitate adevărată, nu una confecţionată şi artificială”.
De asemenea, părintele consilier eparhial Eugen Maftei a reliefat importanţa acestui proiect: „Prin aceste activităţi, ne-am propus să arătăm copiilor că Biserica, dincolo de spaţiul sacru în care ei se roagă şi primesc noţiunile de credinţă, este un organism viu, din care şi ei fac parte şi în care ar trebui să se regăsească. Bucuria pe care am văzut-o astăzi pe chipurile lor ne dă speranţă şi ne motivează să ne implicăm mai mult în educarea şi formarea lor religios-morală”.