Atragerea fondurilor europene, o șansă pentru Sănătatea românească

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 24 Iunie 2016

Este concluzia conferinței inter­naționale „The Future of Healthcare. Innovation through EU funding”, desfășurată, ieri, în Capitală, sub patronajul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti și al Camerei de Comerţ Olandeze. Potrivit decla­rațiilor Dianei Păun, consilier de stat la Departamentul de Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, atragerea de fonduri europene poate reprezenta pentru Sănătate o investiţie în viitorul României, având în vedere subfinan­țarea cronică a sistemului sanitar din ultimii 27 de ani. Finanţarea prin fonduri europene reprezintă o soluţie pentru sistemul nostru medical, fondurile fiind direcţionate către principalele probleme - prevenţia şi promovarea sănătăţii, serviciile de eHealth, educaţia şi specializarea personalului medical, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii medicale, a afirmat Diana Păun. Aceasta a mai precizat că în exerciţiul financiar 2007-2013, procentul destinat Sănătăţii a fost de doar 0,8% din suma totală alocată ţării noastre prin fondurile structurale, iar în actualul exerciţiu financiar, 2014-2020, suma alocată este de cinci ori mai mare. Oficialul a mai amintit că Administraţia Prezidenţială şi-a asumat prevenţia ca prioritate națională şi a arătat că Olanda, ţara cu unul dintre cele mai performante sisteme de sănătate din Europa, are o alocare bugetară de 14% din PIB. Prevenţia trebuie să reprezinte baza oricărui sistem de sănătate şi, implicit, a celui românesc. Însă acest demers se fundamentează pe buna funcţionare a celorlalte componente, de la infrastructură, echipamente medicale moderne de ultimă generaţie, până la medicamente inovatoare şi, bineînţeles, resursă umană, personal medical suficient şi bine pregătit, a mai spus Diana Păun. În ce privește finan­țarea, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Corina Pop a declarat că atragerea de fonduri europene pentru infrastructura din Sănătate este condiţionată de Comisia Europeană de realizarea unei strategii investiţionale în domeniu, pentru următorii cinci, zece ani, lucru care nu s-a realizat până în prezent.