Autorităţile americane se tem de revolte
Mai multe sute de manifestanţi s-au adunat, sâmbătă, în apropiere de bulevardul Wall Street din New York, cu intenţia de a ocupa celebra stradă-simbol a finanţelor mondiale, pentru a protesta faţă de lăcomia, corupţia şi reducerile din cheltuielile sociale americane.
Manifestanţii, în mare parte tineri, doreau să ocupe strada pe care se află Bursa din New York, exprimându-şi nemulţumirea şi dispreţul faţă de un sistem financiar conceput doar pentru a-i favoriza pe cei bogaţi şi puternici, transmite AFP. Poliţia newyorkeză a blocat însă toate căile de acces spre Wall Street unde se află sediile celor mai mari bănci americane. "Singurul lucru pe care-l avem în comun este că noi suntem cei 99% din populaţie care nu mai tolerează lăcomia şi corupţia celor 1% rămaşi", se arată într-un îndemn publicat pe un site de internet. Protestatarii solicită o economie în serviciul oamenilor, reglementarea pieţelor financiare şi limitarea influenţei acestora asupra vieţii politice, pe lângă crearea unui sector bancar public şi o împărţire echitabilă şi dreaptă a bogăţiei. La iniţiativa manifestanţilor de la New York au răspuns şi grupuri de protestatari din San Francisco, Los Angeles, Seattle, Toronto, Atena, Berlin, Frankfurt, Stuttgart, Lisabona, Milano, Tel-Aviv, Viena sau Madrid, notează AFP. "Publicul ştie că e ceva greşit în această ţară" Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, se teme că rata ridicată a şomajului din Statele Unite ar putea duce la declanşarea de revolte similare celor din Europa şi nordul Africii, relatează CNN. "Avem o mulţime de copii care termină colegiul şi care nu-şi pot găsi de lucru. Asta e ce s-a întâmplat la Cairo, asta e ce s-a întâmplat la Madrid (..) Opinia publică nu este fericită. Publicul ştie că e ceva greşit în această ţară", a declarat edilul, răspunzând unei întrebări privind nivelul sărăciei în Statele Unite, care a crescut la peste 15 la sută în 2010, ajungând la cel mai înalt nivel înregistrat după 1993. Mai multe oraşe europene, inclusiv Atena şi Londra, s-au confruntat cu revolte violente, alimentate de tineri nemulţumiţi de nivelul ridicat al şomajului şi măsurile de austeritate. Acelaşi fenomen a stat şi la baza declanşării aşa-numitei "primăvara arabă", în ţări ca Egipt, Tunisia, Maroc sau Iordania, unde protestatarii s-au revoltat împotriva sărăciei şi a politicilor autoritare ale guvernelor.