Autorităţile trimit mai mulţi poliţişti români în Italia
▲ „O să trimitem un număr suplimentar de poliţişti în Italia şi eu am propus să fie trimişi şi procurori români, care să ajute la soluţionarea dosarelor. Eu nu apăr pe nimeni, dar nu putem stigmatiza un milion de români care muncesc cinstit acolo, pentru câţiva care comit aceste infracţiuni. Infracţionalitatea nu are etnie, şi faptul că situaţia nu a fost gestionată la timpul corespunzător e o problemă care ţine, până la urmă, de autorităţile italiene“, a declarat ministrul de Interne, Cristian David ▲
Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a anunţat că va trimite un număr suplimentar de poliţişti în Italia, care să lucreze împreună cu poliţiştii italieni pentru combaterea infracţionalităţii. Şeful MIRA a declarat că, în timpul vizitei sale la Roma, a propus soluţii concrete, care au fost acceptate de autorităţile italiene. „Am solicitat crearea unui grup de lucru mixt, format din autorităţi române şi italiene, care să analizeze pachetul de legi privind siguranţa, pe care Guvernul italian l-a aplicat. Consider că acest lucru ţine şi de o analiză penală a acestui pachet şi mă refer la modalitatea de expulzare a decretelor date de prefecţi. Trebuie să existe şi o capacitate sporită de cooperare între poliţiştii români şi italieni, iar această modalitate este cea mai eficientă şi uşor de pus în practică. O să trimitem un număr suplimentar de poliţişti în Italia şi eu am propus să fie trimişi şi procurori români, care să ajute la soluţionarea dosarelor. În urma întâlnirii de la Roma a rămas ca, săptămâna viitoare, comisiile mixte de lucru române şi italiene, să stabilească soluţiile care se impun în această situaţie“, a detaliat ministrul. „Faptul că situaţia nu a fost gestionată la timp e o problemă care ţine de autorităţile italiene“ Şeful MIRA a subliniat că atât poliţiştii români, cât şi cei italieni au ca obiectiv comun combaterea infracţionalităţii. „Noi îi ajutăm pe poliţiştii italieni să gestioneze situaţia creată, dar atitudinile xenofobe trebuie să fie lăsate la atitudinea autorităţilor italiene. Lor le revine sarcina de a combate un astfel de risc. Vinovaţii vor fi condamnaţi pe teritoriul Italiei şi, în ceea ce priveşte expulzarea, măsura se aplică conform decretului vechi promovat de fostul cabinet Prodi pentru ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică“, a spus Cristian David. Şeful MIRA a menţionat că în Italia s-a făcut o statistică pe infracţiuni comise de străini, care a arătat că cele mai multe fapte antisociale sunt comise de români. „Nimeni nu a observat, însă, că românii reprezintă cea mai numeroasă etnie din Italia. Trebuie înţeles că, în Italia, criminalitatea nu era zero înainte de a veni noi. Totodată, este important să subliniem faptul că nu avem români implicaţi în crimă organizată acolo. Eu nu apăr pe nimeni, dar nu putem stigmatiza un milion de români care muncesc cinstit acolo, pentru câţiva care comit aceste infracţiuni. Infracţionalitatea nu are etnie, şi faptul că situaţia nu a fost gestionată la timpul corespunzător e o problemă care ţine, până la urmă, de autorităţile italiene“, a comentat ministrul de Interne.