Autostrada Comarnic-Braşov a rămas fără constructor
Consorţiul francezo-elen Vinci-Aktor a renunţat, miercuri, la contractul de construcţie în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, în valoare de 1,5 miliarde de euro. Reprezentanţii consorţiului au invocat un articol al contractului încheiat cu statul român, potrivit căruia oricare din părţi poate renunţa, fără a plăti despăgubiri, la contract, în termen de 90 de zile de la data semnării acestuia, respectiv 15 ianuarie.
În luna ianuarie a acestui an, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, preşedintele grupului francez Vinci şi un reprezentant al companiei elene Aktor au semnat contractul de concesiune, pe 30 de ani, pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov. Dacă nu se rezilia contractul, autostrada ar fi trebuit să fie funcţională peste patru ani, după care investitorul urma să înceapă recuperarea investiţiei, din taxa de acces şi din plăţi făcute de statul român. Pentru că nu au reuşit să facă rost de banii necesari derulării proiectului, constructorii străini au încercat să prelungească termenele şi să modifice substanţial obligaţiile de plată care trebuiau să revin statului român, a declarat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. "Au venit şi au zis cu voce mică să mai lungim, că n-au de unde să facă rost de bani. Eu le-am spus: ce vreţi voi nu-i posibil, pentru că vine DNA şi facem puşcărie", a spus Radu Berceanu. Ministrrul a precizat că procedura de licitaţie va fi reluată în curând, pentru a selecţiona un alt constructor. Tronsonul Comarnic-Braşov, denumit şi "Autostrada Zăpezii", va avea o lungime de 55 de kilometri, 30 de kilometri de tuneluri şi cinci noduri rutiere, la Comarnic, Sinaia, Buşteni, Predeal şi Râşnov.