Bărbați apostolici de ieri şi de azi

Imaginea Sfântului Andrei, întâiul-chemat la apostolat, ne oferă șansa de a medita asupra destinului nostru sufletesc ca popor, care nu deține în mod oficial un certificat de botez și care continuă să uimească prin această remarcabilă sinteză între cultura daco-romană şi credinţa ortodoxă, altoită pe filon latin și slav. Calitatea de punte între Orient şi Occident a fost drama pe care poporul român a întrupat-o în istorie, de multe ori privit marginal în marea familie ortodoxă şi cu greu asumat în spațiul larg al culturii europene latine.

Dar tocmai această învecinare a celor două lumi, unite simbolic în fiinţa poporului nostru, reprezintă şansa de a ne exprima unicitatea şi perspectivele pe care le putem oferi asupra viitorului sufletesc al Europei, dar și asupra propriului nostru viitor.

Apostolicitatea este un blazon ce conferă creștinismului românesc durată şi nobleţe, dar responsabilitate, care îl obligă la atitudine, înțelepciune și viziune. Toate acestea sunt calități care au garantat succesul misiunii ucenicilor Domnului. Cu atât mai mult, în contextul lipsei actuale de orizont pe care o traversăm, aceste virtuți devin profetice şi se cer întrupate în persoane capabile să își asume deplin misiunea de păstori sufletești sau pe aceea de lideri.

Apostolicitatea se exprimă prin virtuți pe care ucenicii le-au întrupat în mod natural și pe care au știut să le pună în lucrare nu pentru gloria lor, ci pentru cei pe care îi păstoreau și pentru lumea care se clădea pe umerii lor. Tocmai chemarea pe care aleșii au primit-o și pe care nu și-au dat-o singuri nu a fost pentru cinstiri sau onoruri, ci pentru responsabilitate și jertfă.

Și pentru că vorbim despre păstori și lideri trebuie să subliniem o primă virtute: prezența. Sentimentul pe care îl ai atunci când ai un lider, care vede înaintea lui, este acela de prezență liniștitoare în care te poți încrede. Ajută și faptul că un asemenea bărbat îți dă sentimentul că știe tot timpul ce are de făcut și mai ales este gata să îți sară în ajutor, atunci când ai nevoie.

O altă virtute întrupată apostolic este orizontul larg în care liderul se mișcă și gândește. Puțini au puterea și curajul să privească spre lumea de dincolo de ei și să vadă că în urmă lasă nu neapărat rezultatele imediate, ci viziunea largă și mai ales acțiunile și atitudinile care anticipează foarte bine viitorul. De aceea un bărbat apostolic trebuie să fie liniștit în fața istoriei, să nu își pună neapărat problema cum va intra în ea, ci să facă totul pentru a se ridica la înălțimea ei. El poate fi convins că marea istorie are meritul de a reține exclusiv doar ce o transformă adânc și o forțează să meargă mai departe și mai în sus.

Poate cea mai importantă calitate a unui bărbat apostolic este curajul. Curajul de a fi acolo unde este nevoie, de a avea înțelepciunea să spună întotdeauna ce trebuie și de a ști exact ceea ce așteaptă lumea de la el. Având aceste intuiții în suflet, un astfel de păstor sau conducător va acționa firesc nu pentru confortul său sau pentru imaginea lui, ci în primul rând pentru a-și onora misiunea și încrederea la care a fost chemat. Aceste virtuți și atitudini, pe care le vedem admirabil trăite și puse în mișcare de apostoli, de ierarhi și preoți, de intelectuali sau chiar de țărani, dar și de toți oamenii de stat care s-au ridicat la înălțimea acestei chemări, au lărgit lumea și au dat posibilitatea ca noi să privim cu încredere spre viitor.

Revenind în orizontul istoriei noastre, merită subliniat că prăznuirea Sfântului Apostol Andrei deschide în mod fericit ziua Marii Uniri, ca o prefigurare creştină a marelui eveniment istoric aflat sub semnul înnoirii şi al speranţelor împlinite şi al lucrării miraculoase a Domnului, tot prin oameni, ce au întrupat bărbăția apostolică.

Apostoli suntem chemați să fim fiecare acolo unde ne-a așezat Dumnezeu spre mărturie. Cât de departe sau cât de aproape suntem de acest ideal este întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm în conștiința noastră, în așteptarea unui răspuns care să ne aducă o înnoire lăuntrică și, prin noi, a întregii credințe, ce poartă amprenta mâinii și cuvântului întâiului chemat.