„Bărbații teologi ai Mântuitorului”

Un articol de: † Episcop Daniil Stoenescu - 30 Iunie 2024

Această fericită expresie patristică a Sfântului ­Atanasie cel Mare, Arhi­episcopul Alexandriei, cu referire la Sfinții și dumne­zeieștii Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, se regăsește în Tratatul ­despre Întruparea Cuvântului II, 10 (PSB 15, București 1987, p. 102), în traducerea fericitului ­întru pomenire părinte ­Dumitru Stăniloae; după ce aceleași cuvinte le-am identificat la Marele alexandrin și în Cuvânt împotriva elinilor XXXV, din același volum, unde ­Sfântul Atanasie scrie: „Iar aceasta nu o spun de la mine, ci din cele ce am învățat de la bărbații teologi, dintre care unul este Pavel” (ibidem, p. 70).

În viziunea Sfântului Atanasie cel Mare, „teologii” sunt prin exce­lență Sfinții Apostoli (cf. nota 37 a părintelui Dumitru Stăniloae, de la p. 102), iar în viziunea Bisericii Ortodoxe ecumenice, în sens mai restrâns, doar cei Trei Mari Sfinți Teologi: Sfântul Ioan Teologul și Evanghelistul, Sfântul Grigorie Teologul sau de Nazianz și Sfântul Simeon Noul Teolog (care încă așteaptă o sărbătoare și o pomenire comună a lor în Calendar, precum au Sfinții Trei Ierarhi, în 30 ianuarie!). Extinzând însă expresia patristică atanasiană „băr­bații teologi”, am putea spune că șirul lanțului de aur al acestora pleacă începând cu ­dreptul Abel, cu Enoh și Noe și se continuă cu fericiții patriarhi Avraam, Isaac și Iacob, cu marele Moise și urma­șul acestuia, Iosua; cu Samuel și unsul Domnului, David, și fiul său, Solomon, pentru ca să urce pe culmile de Carmel și Horeb ale teologiei prin Sfinții proroci Ilie și Elisei, prelun­gindu-se prin toți prorocii mari și mici, de la Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel, până la Iona și Avacum, Zaharia și Maleahi și până la Sfântul Ioan Botezătorul în pustie, la râul Iordan și în temniță. „Bărbații teologi” ating culmile Muntelui Fericirilor, ale Taborului, Golgotei și Muntelui Măslinilor prin Sfinții și dumne­zeieștii Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, propovăduind cu înflăcărare și teologhisind la Cincizecime și în Faptele Apostolilor, pe drumul Damascului, în continuarea celui din Emaus și în insula Patmos.

Teologii Vechiului Legământ

Dreptul Abel va fi teologhisit despre jertfa liturgică a sa și a Mântuitorului Hristos de pe Cruce; Enoh va fi teologhisit despre umblarea lui cu Dumnezeu, vreme de două sute de ani; a Sfinților Apostoli cu Hristos printre semănături, a lui Luca și Cleopa pe drumul spre Emaus și a Sfântului Apostol Pavel pe drumul călătoriilor sale misionare. Patriarhul Noe ca și dreptul Lot, mai târziu, sunt prin definiție teologii Provi­denței lui Dumnezeu, prin corabia mântuirii, pentru cel dintâi, și prin îngerii de la Sodoma, pentru cel de-al doilea. Patriarhul Avraam este teo­logul Teofaniei de la stejarul Mamvri, precum va fi Sfântul Ioan Botezătorul, teologul Epifaniei de la Iordan. Isaac este teologul jertfei de pe Moria și a lui Hristos, de pe Golgota. Iacob este teologul scării cerului, dimpreună cu Sfântul Ioan Scărarul, iar Iosif, ca și prorocul Daniel mai târziu, este teologul tâlcuirii viselor de la Dumnezeu. Moise este teologul revelației de pe Sinai și al legii celei vechi, iar Iosua este teologul războiului nevăzut, cu amaleciții și canaaniții, dimpreună cu Sfântul Nicodim Aghioritul. Samuel este teologul chemării de la cortul sfânt, al ascultării desăvârșite de Dumnezeu și al profetismului în Israel; iar David este imnograful Psalmilor, prin doxologia harfei lui inspirate de Duhul Sfânt. Solomon este nu numai arhitectul templului din Ierusalim, ci și teologul Înțelep­ciunii lui Dumnezeu; iar Sfinții proroci Ilie și Elisei excelează în teologia ascetică de la pârâul Cherit și din Sarepta Sidonului și în teologia mistică de pe muntele Carmel și din gura peșterii de la Horeb; în despărțirea și trecerea Iordanului, în răpirea la cer în carul de foc și în contemplarea muntelui Samariei, plin de cai și de care de foc, de asemenea ca semn al providenței și ocrotirii lui Dumnezeu, în cele mai mari necazuri și primejdii, din viața sfinților (cf. IV Regi 6, 15-18).

Prorocii, teologii descoperirilor dumnezeieşti

Sfântul proroc Isaia este „bărbatul teolog” al dumnezeieștii Liturghii cerești și îngerești, descoperită prin vedenia din templu, iar prorocul Ieremia profețește și teologhisește stropind zidurile ­Ierusalimului, după dărâmarea acestora, cu ploile șiroaielor sale de lacrimi. Iezechiel este teologul carului heruvimilor celor cu ochi mulți, după cum Isaia este cel al serafimilor; iar prorocul Daniel este prin excelență teologul Vechiului Testament prin culmea descoperirilor dumnezeiești de dinainte de Hristos, respectiv Revelația „Celui Vechi de zile” (Daniel 7, 9). Prorocul Iona este „bărbatul teolog” al pocăinței ninivitenilor din toate locurile și din toate timpurile, iar prorocul Avacum este teologul privegherii sau al pazei minții și al trezviei inimii, din turnul său cel de veghe (Avacum 2, 1-3). Marele Iov este teologul răspunsului și vorbirii lui Dumnezeu cu omul, „din sânul vijeliei” și „din mijlocul furtunii” (Iov 38, 1; 40, 6).

Apostolii Domnului au teologhisit din iubirea lor pentru Mântuitorul lumii

Sfinții și dumnezeieștii Apostoli ai lui Hristos redau, propovăduiesc și teologhisesc pildele și minunile Mântuitorului prin Sfintele Evanghelii, fiind răpiți pe culmile Reve­lației neotestamentare, care înseamnă Schimbarea la Față de pe Tabor, Liturghia Cinei celei de Taină din Joia Mare, Răstignirea de pe Golgota din Vinerea Patimilor, Învierea „cea de a treia zi”, Arătările de după Înviere, Înăl­țarea la cer de pe Muntele Măslinilor, Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt și o treaptă egală cu aceasta din urmă: Revelația din Sinedriu în care i se descoperă Sfântului Teolog și Arhidiacon Ștefan, Șederea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în ceruri, de-a dreapta Tatălui, dogmă care comprimă timpul și vremurile în constanța și perma­nența ei, de două mii de ani încoace, până la Parusie. Sfântul Apostol Pavel este „bărbatul teolog” al minunii de pe drumul Damascului și al răpirii la al treilea cer; dar și al necuprinsului teologic din cuprinsul celor patrusprezece Epistole neo­testamentare ale sale.

Sfântul Ioan, Apostolul, Evanghelistul și Teologul este teologul „zborului vulturului pe cer” (Pildele lui Solomon 30, 19) și al vulturului din Apocalipsă (8, 13) prin Evanghelia sa, al iubirii și luminii divine necreate, prin Epistolele sale Sobornicești și al încununării Revelației dum­nezeiești, prin Apocalipsa sa, descoperită în insula Patmos, prin care este și teologul Reve­lației eshatologice.

Sfântul Ignatie Teoforul și Sfântul Policarp al Smirnei sunt teologii muceniciei creștine și ai „citirii vremurilor”, în orice context contemporan, iar Sfântul Ciprian al Cartaginei este teologul unității Bisericii, printr-o lucrare cu acest nume. Sfântul Atanasie cel Mare este teologul deoființimii Fiului cu Tatăl și al Întrupării Cuvântului, iar Sfântul Chiril al Alexandriei, al unirii ipostatice a celor două firi, dumnezeiască și omenească, în unica Persoană a lui Hristos. Sfântul Vasile cel Mare excelează în pnevmatologie, prin tratatul Despre Duhul Sfânt, iar Sfântul Grigorie Teologul, în triadologie, prin cele Cinci Cuvântări teologice, după cum Sfântul Ioan Gură de Aur în liturgică și omiletică, în exegeza biblică și în tratatul Despre preoție. Sfântul Grigorie de Nyssa este teologul epectazei duhovnicești, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul, al rațiunilor divine, devenite rațiuni ale lucrurilor, după cum citim în Ambigua. Sfântul Ioan Damaschinul este teologul sintezei dogmatice ortodoxe, prin Dogmatica sa, iar Sfântul Teodor Studitul, al cinstirii sfintelor icoane. Sfântul Simeon Noul Teolog întrupează mistica ortodoxă și vederea luminii dumnezeiești, prin Imnele dragostei divine, iar Sfântul Grigorie Palama este teologul energiilor divine necreate, după cum Sfântul Marcu Eugenicul al Efesului este teologul acriviei dogmatice ortodoxe, la orice sinod unionist și în orice dialog ecumenic contemporan și viitor!

Părinții Patericului egiptean și ai Filocaliei ortodoxe, asceți și mistici desăvârșiți, sunt „bărbații teologi” ai „declanșării mecanismului religios al sufletului”, după cuvintele părintelui Arsenie Boca, prin Rugăciunea isihastă neîncetată, a minții și a inimii, „Doamne Iisuse”.